Luarea unei decizii privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor a fost amânată

Curtea Constituţională a amânat, miercuri, pentru 17 noiembrie, luarea unei decizii privind constituţionalitatea modificării Regulamentului Camerei Deputaţilor, reclamată ca nelegală de către 75 de parlamentari.

16 afișări
Imaginea articolului Luarea unei decizii privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor a fost amânată

Luarea unei decizii privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor a fost amânată (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor a înregistrat la Curtea Constituţională o sesizare privind două hotărâri adoptate de acest for legislativ prin care se modifică Regulamentul de funcţionare, anunţa liderul grupului, Călin Popescu Tăriceanu.

El preciza că, prin hotărârile respective, actuala majoritate, formată din PDL şi UDMR, modifică Regulamentul Camerei Deputaţilor în sensul statuării unui grup parlamentar al "aşa-zişilor" parlamentari independenţi, care are aceleaşi drepturi cu grupurile parlamentare ale partidelor care au participat la alegeri.

Tăriceanu arăta că PNL consideră acest lucru ca fiind neconstituţional, motiv pentru care formaţiunea sa a depus sesizarea de neconstituţionalitate la CC.

Liderul grupului PNL din Cameră a precizat că Regulamentul, până la momentul modificării lui de către PDL şi UDMR, stipula că toată configuraţia Parlamentului se bazează pe rezultatul iniţial al alegerilor parlamentare, fapt care nu mai este respectat în acest moment, după modificarea acestuia.

"Modificarea de Regulament făcută de PDL, UDMR şi grupul de dezertori sau fugari, aşa-numitul grup de independenţi, statuează cu drepturi depline grupul dezertorilor în rând cu celelalte partide care au obţinut votul cetăţenilor. În acest mod se desconsideră şi se fraudează decizia cetăţenilor exprimată prin vot, care au trimis în Parlament anumite partide, care au îndeplinit condiţiile Legii electorale, privind numărul minim de voturi şi proporţionalitatea dintre numărul de voturi şi numărul de mandate", spunea Tăriceanu.

El sublinia că grupul parlamentarilor "aşa-zişi" independenţi întregeşte, pe bază de "şantaj şi corupţie politică", majoritatea structurată în jurul PDL.

"În 20 de ani de existenţă a Parlamentului, este pentru prima oară când această regulă elementară, anume repsectul faţă de rezultatul dat de alegeri, a fost încălcată. Noi considerăm acest lucru extrem de grav, pentru că atentează la baza democraţiei", mai spunea Tăriceanu.

Camera Deputaţilor a aprobat, în 5 octombrie, în absenţa parlamentarilor PSD şi PNL, două hotărâri pentru constituirea grupului independenţilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici