Ludovic Orban, despre eliminarea facilităţilor pentru IT-işti: Îmi menţin punctul de vedere

Preşedintele PNL; Ludovic Orban, a declarat luni că îşi menţine punctul de vedere cu privire la eliminarea facilităţilor pentru IT-işti, precizând că este unul dintre principalii susţinători al nondiscriminării şi egalităţii efective în faţa legii, inclusiv egalitatea de tratament fiscal.

2764 afișări
Imaginea articolului Ludovic Orban, despre eliminarea facilităţilor pentru IT-işti: Îmi menţin punctul de vedere

Orban, despre eliminarea facilităţilor pentru IT-işti: Îmi menţin punctul de vedere

”Eu am exprimat un punct de vedere pe care-l menţin. PNL a adoptat un document care se numeşte /Principiile bunei guvernări liberale/, un document pe care l-am făcut public în care am enunţat principiile care stau la baza guvernării. Între principii este principiul nondiscriminării şi egalităţii efective în faţa legii, care înseamnă inclusiv egalitatea de tratament fiscal. Ceea ce am spus că că nu sunt de acord cu stilul ăsta de a guverna în care să creezi anumite avantaje unor categorii pentru a le fideliza, iar aici PSD este maestrul în sistemul ăsta de guvernare. Am spus un lucru de bun simţ - sunt peste şapte milioane de români care-şi plîătesc impozitele. Există şi alte mecanisme de a susţine anumite zone din economie. Nu e o măsură guvernamentală, e un principiu”, a declarat la Digi24 Ludovic Orban.

Preşedintele Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor din Camera Deputaţilor, deputatul USR Cătălin Drulă, a catalogat drept o "imensă prostie" eventuala eliminare a facilităţilor fiscale pentru IT-işti, motivând că ar avea efecte economice negative.

Reacţia lui Drulă a venit după ce preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, la Mediaş, că nu i se pare normal ca cei care lucrează în IT să fie scutiţi de plata impozitului pe venit. „Orice venit trebuie impozitat. Nu poţi să creezi facilităţi fiscale care îmbracă forma unor privilegii”, a spus Orban.

„Mie nu mi se pare normal ca IT-iştii să fie scutiţi de plata impozitului pe venit. IT-iştii câştigă cel mai bine în România. A fost o perioadă în care să stimulezi, ca oamenii să se ducă spre zona de IT, acuma nu mi se pare normal, vă spun sincer. De ce? Păi un angajat dintr-o forjă sau un şofer de TIR care muncesc în condiţii extrem de grele trebuie să plătească impozit pe venit şi altul care încasează venituri semnificative şi altul care încasează venituri dintr-o muncă mai mult intelectuală, mentală fără discuţie, de ce să nu plătească impozit? Neutralitatea fiscală e un principiu fundamental. Orice venit trebuie impozitat”, a spus Orban.

Potrivit acestuia, nu pot fi create „facilităţi fiscale care îmbracă forma unor privilegii".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici