- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (29.01.2014, 15:14)
- Liviu Dadacus
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Macovei: Ponta să amâne intrarea în vigoare a noilor Coduri, să nu arunce justiţia penală în aer
Fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei îi solicită premierului Victor Ponta să amâne intrarea în vigoare a noilor Coduri, să dea curs solicitărilor magistraţilor şi să nu arunce justiţia penală în aer de la 1 februarie.
941 afișări
Monica Macovei (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)
"Ponta trebuie să amâne aplicarea noilor Coduri - Penal şi de Procedură penală până în septembrie, când începe un nou an judiciar. În această perioadă, Guvernul trebuie să adopte propunerile DNA şi DIICOT, aşa cum au fost transmise Ministerului Justiţiei", susţine europarlamentarul PDL Monica Macovei într-un comunicat remis miercuri agenţiei MEDIAFAX.
Ea a ţinut să-i "reamintească" premierului Victor Ponta că a fost preşedintele Comisiei parlamentare care a dezbătut şi adoptat Codurile din materie penală.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Franța a descoperit secretul longevității. Peste 31.000 de persoane vor împlini anul acesta peste un secol de viață
-
Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice
-
Veneţia introduce o taxă de intrare de 5 euro începând de joi
-
Premierul spaniol îşi suspendă îndatoririle publice: Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc
Macovei a menţionat faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA, DIICOT, preşedintele CSM, precum şi specialişti în domeniu au semnalat probleme privind intrarea în vigoare a noilor coduri la 1 februarie 2014.
"DNA şi DIICOT au transmis în scris Ministerului Justiţiei erorile din noile Coduri şi au propus soluţii, pe care Guvernul este obligat să le adopte întocmai, pentru ca justiţia penală să funcţioneze şi după 1 februarie 2014", a precizat Macovei.
Potrivit europarlamentarului PDL, îngrijorările cele mai mari sunt legate de: modul în care se vor administra tehnicile speciale de investigare; neclarităţile privind interceptarea comunicaţiilor, care pot duce la interpretări diferite; modul în care va fi determinată legea penală mai favorabilă; interpretarea prescripţiei răspunderii penale; lipsa de personal care poate duce la blocarea sistemului judiciar: 150 de judecători şi 350 de grefieri necesari pentru aplicarea eficientă a noilor Coduri.
"Victor Ponta nu mai poate susţine că nu a ştiut despre problemele care vor apărea odată cu 1 februarie 2014 şi, alături de ministrul Justiţiei, va purta întreaga răspundere pentru acestea", a mai susţinut Macovei.
Codul penal şi Codul de procedură penală intră în vigoare la 1 februarie, a anunţat premierul Ponta, care i-a cerut ministrului Justiţiei să spună " pe parcurs" dacă este nevoie de vreo intervenţie a Executivului, fără să anunţe că Guvernul ar modifica, miercuri, unele prevederi din acest document.
La sfârşitul anului trecut, premierul anunţa că Guvernul poate emite o ordonanţă de urgenţă care să modifice Codul Penal, aşa cum solicită DNA, numai după ce ministrul Justiţiei va discuta cu oficialii Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi, Parchetului şi Comisiei Europene şi toată lumea este de acord.
Şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Codruţa Kovesi, declara atunci, la Gândul Live, că o prevedere din noul Cod de procedură penală va face "inutile" interceptările, în condiţiile în care, înainte de a se obţine autorizaţie pentru acestea, persoana vizată în anchetă va trebui înştiinţată că este urmărită penal.
Kovesi a mai spus că a solicitat ministrului Justiţiei modificarea acestui act normativ, menţionând că, deocamdată, nu a primit un răspuns în acest sens.
De asemenea, în ianuarie, Ponta declara că Guvernul este pregătit să modifice prin ordonanţă de urgenţă noul Cod Penal, care va intra în vigoare la 1 februarie, pentru a elimina acele prevederi care îngrădesc libertatea de exprimare şi a presei.
În şedinţa de miercuri a Guvernului, în prezenţa presei, nu au fost însă referiri la astfel de modificări.
"Sâmbătă ( 1 februarie-n.r.), intră în vigoare noul Cod penal, adoptat acum patru ani, şi Codul de procedură penală. Sper să nu fim în situaţia penibilă în care cei care l-au adoptat, fostul prim-ministru Boc şi fostul ministru al Justiţiei, domnul Predoiu, să zică că e rău sau că sunt rele codurile, că ei le-au adoptat. Acum, dacă au descoperit azi că nu sunt bune, e cam târziu. Eu, sincer, cred că sistemul de justiţie este pregătit, că sunt coduri moderne şi orice fel de probleme în aplicare la început...Aşa a fost şi la Procedura Civilă şi a mers. Şi atunci s-a spus că trebuie să le amânăm, că se prăbuşeşte ţara, nu s-a prăbuşit, dimpotrivă. Cred că au avut un efect pozitiv", a spus Ponta.
Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, i-a spus că au fost foarte multe proiecte de pregătire cu Institutul Naţional al Magistraturii şi Consiliului Superior al Magistraturii, iar în ultimii doi ani a fost un efort foarte mare pentru implementarea a patru coduri. El a adăugat că sunt lucruri care vin de foarte mult timp în urmă şi că dispoziţiile Codului penal nu presupun o infrastructură în plus, ca la celelalte două coduri, ci doar o "rearanjare a resurselor" în cadrul sistemului.
După ce a ascultat explicaţiile ministrului Justiţiei, premierul a reiterat faptul că cele două coduri vor intra în vigoare.
"Oricum, intră în vigoare, e trecut şi în MCV ca obiectiv, intrarea în vigoare la 1 februarie, şi dacă apar probleme pe parcurs, doar la iniţiativa CSM, a Înaltei Curţi, a Parchetului General, veniţi şi spuneţi de ce este nevoie, dar important e că nu mai amânăm, că nu mai putem să amânăm, după patru ani ar fi total neserios”, i-a spus Ponta ministrului Justiţiei.
Citește pe alephnews.ro: Topul celor mai dorite branduri de lux. Prada a fost doborâtă de Miu Miu
Citește pe www.zf.ro: De ce dispar pe capete băncile din România. Din 2012 încoace au dispărut 10 bănci, şi este doar începutul
Citește pe www.zf.ro: Gigantul Delhaize, proprietarul Mega Image, deschide la Bucureşti un centru de servicii unde angajează sute de IT-işti. Recrutările deja au început
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
De ce dispar pe capete băncile din România. Din 2012 încoace au dispărut 10 bănci, şi este doar începutul
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii au înnebunit când au văzut-o
PROSPORT.RO
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
CANCAN.RO
Gestul bizar pe care Prințesa Kate Middleton îl face NOAPTEA, pe întuneric. Prințul William a înlemnit când a văzut-o
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe