MAE: Aderarea României la Schengen şi romii, subiecte ce ar trebui evitate în campania din Franţa

Aderarea României la Schengen şi incluziunea romilor sunt subiecte ce ar trebui evitate în campania electorală din Franţa, a precizat, joi, la solicitarea MEDIAFAX, Ministerul de Externe, după o serie de declaraţii ale oficialilor francezi.

786 afișări
Imaginea articolului MAE: Aderarea României la Schengen şi romii, subiecte ce ar trebui evitate în campania din Franţa

MAE: Aderarea României la Schengen şi romii, subiecte ce ar trebui evitate în campania din Franţa

"Contrar celor apărute în mass-media franceze, subliniem faptul că incluziunea socială a romilor nu are legătură cu aderarea României la spaţiul Schengen. Considerăm preferabilă evitarea abordării acestor subiecte în context electoral", a precizat MAE român, în replică la declaraţiile mai multor oficiali francezi, potrivit cărora România nu este pregătită să devină membru al acestei zone, iar romii proveniţi din ţara noastră nu doresc să se integreze.

Ministerul român de Externe reiterează faptul că relaţia bilaterală dintre România şi Franţa are "un potenţial amplu". "Între cele două ţări a fost încheiat un Parteneriat Strategic, recent actualizat şi relansat, prin Foaia de Parcurs semnată în februarie 2013. Acest fapt ilustrează o dinamică pozitivă, care îşi propune tocmai valorificarea cât mai bună a potenţialului de cooperare existent între România şi Franţa", precizează sursa citată.

MAE reaminteşte că, în cursul acestui an, calendarul contactelor politice la nivel înalt a fost unul "extrem de variat", iar oficialii francezi şi-au exprimat sprijinul pentru aderarea României la Schengen. "Ministrul afacerilor externe a salutat poziţia şi declaraţiile referitoare la cooperarea bilaterală dintre România şi Franţa, precum şi la aderarea României la spaţiul Schengen, exprimate cu ocazia vizitei la Bucureşti a prim-ministrului francez, Jean-Marc Ayrault. Astfel, premierul francez a exprimat satisfacţie faţă de nivelul actual al cooperării bilaterale, reflectat în Foaia de Parcurs a Parteneriatului Strategic şi a transmis sprijinul pentru soluţia aderării ţării noastre la spaţiul Schengen în două etape", subliniază Ministerul de Externe, exprimându-şi speranţa că "parametrii soluţiei convenite privind aderarea dublu-etapizată, reconfirmate cu premierul Ayrault, rămân, în continuare, valabili".

Referitor la problema minorităţii roma, MAE menţionează dialogul autorităţilor române cu partenerii francezi cu privire la problematica inserţiei sociale a cetăţenilor de etnie roma. În plus, structurile specializate competente din cele două state cooperează "susţinut în combaterea aspectelor de infracţionalitate, atunci când ele se manifestă". Pe de altă parte, MAE respinge generalizările care induc "ideea de infracţionalitate la adresa cetăţenilor români în ansamblu, indiferent de etnia lor".

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că România a îndeplinit condiţiile de aderare, "fapt confirmat de toate statele membre ale UE în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Interne şi Justiţie din iunie 2011, care a concluzionat asupra finalizării procesului de evaluare Schengen a gradului de pregătire a României (şi a Bulgariei) în vederea punerii în aplicare a tuturor dispoziţiilor acquis-ului Schengen". Autorităţile de la Bucureşti se aşteaptă ca Franţa, partener tradiţional şi strategic al României, "să acţioneze atât în spiritul relaţiei bilaterale substanţiale, cât şi în contextul recunoaşterii finalizării procesului de evaluare şi a îndeplinirii criteriilor privind aderarea" la Schengen.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului francez, Najat Vallaud-Belkacem, a declarat, joi dimineaţă, pentru postul de radio RMC că "nu sunt întrunite condiţiile" pentru aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.

"Credem că nu sunt întrunite condiţiile (pentru aderarea României şi Bulgariei la Schengen) şi nu suntem singurii (care cred acest lucru)", a declarat Najat Vallaud-Belkacem.

Potrivit site-ului publicaţiei Journal du Dimanche, Olanda, Italia şi Spania refuză, de asemenea, intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen. Or, o extindere a acestuia presupune o decizie luată în unanimitate de statele membre.

Potrivit postului de radio Europe 1, preşedinţia franceză este pe aceeaşi lungime de undă cu Guvernul. François Hollande l-ar fi susţinut pe ministrul de Interne, Manuel Valls, potrivit radioului: "Majoritatea romilor se califică pentru a fi escortată în ţara de origine. Doar o minoritate încearcă să se integreze".

Europe 1 susţine, de asemenea, că "un colaborator al preşedintelui este categoric: României îi va fi refuzată intrarea în spaţiul Schengen la 1 ianuarie. Condiţiile nu vor fi întrunite".

Najat Vallaud-Belkacem a explicat că declaraţiile ministrului francez de Interne sunt în acord cu poziţia Guvernului, adăugând că romii trebuie ajutaţi să se integreze atât în Franţa, cât şi în ţările de origine.

"Am amintit poziţia Guvernului în privinţa romilor, dezafectarea taberelor ilegale, iar Manuel Valls este în interiorul acestei poziţii. Este o activitate colectivă pe care trebuie să o desfăşurăm fără patimă, dar fără naivitate. Soluţiile pe care putem să le aducem sunt multiple. Este vorba despre a-i ajuta să se integreze în Franţa atunci când este posibil, dar şi acolo", a continuat el.

Ministrul francez de Interne, Manuel Valls, a declarat, marţi, pentru postul de radio France Inter că problema romilor nu poate fi rezolvată prin inserţie socială, deoarece numărul celor care vor să se integreze în Franţa este mic, relatează Le Figaro, în ediţia electronică.

"Există, evident, soluţii de integrare (...) cu sate de integrare, (...) dar trebuie să găsim comunele care pot primi aceste sate de inserţie şi în orice caz, ele nu se referă decât la familii", a declarat ministrul.

"Aceste populaţii au moduri de viaţă extrem de diferite de noi şi care sunt evident în opoziţie" cu populaţiile locale, a adăugat ministrul de Interne. Nu există "altă soluţie decât destructurarea acestor tabere progresiv şi conducerea (locuitorilor lor) la frontieră", a adăugat el.

În opinia lui Manuel Valls, "este indicat ca romii să se întoarcă în România sau Bulgaria şi pentru aceasta, Uniunea Europeană, împreună cu autorităţile bulgare şi române, pot face în aşa fel încât aceste populaţii să fie mai întâi integrate în ţara lor", a insistat ministrul.

"Aceasta trece, de asemenea, prin încetarea acestui ajutor de repatriere care a creat un adevărat curent. I-am pus capăt şi constat astăzi că populaţiile de origine romă nu mai vin în Franţa pentru că ştiu perfect în prezent că există o politică deosebit de fermă, republicană, care respectă persoana, dar deosebit de fermă", a subliniat el.

Aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen urmează să fie discutată la Consiliul JAI din luna decembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici