MAE reacţionează la arborarea steagului secuiesc: Autorităţile ungare continuă gesturile de natură să provoace opinia publică românească

Ministerul Afacerilor Externe ia notă cu "profund regret" de faptul că "autorităţile ungare continuă gesturile simbolice de natură să provoace opinia publică românească", se arată într-un comunicat al MAE remis MEDIAFAX.

928 afișări
Imaginea articolului MAE reacţionează la arborarea steagului secuiesc: Autorităţile ungare continuă gesturile de natură să provoace opinia publică românească

MAE român ia notă cu profund regret de gesturile autorităţilor ungare ((Imagine: Octav Ganea/Publimedia)

MAE român susţine că "această conduită contravine celor convenite în cadrul discuţiilor recente dintre cei doi miniştri ai afacerilor externe ai României şi respectiv, Ungariei".

"De altfel, într-o scrisoare transmisă în cursul zilei de azi, 15 februarie 2013, ministrului afacerilor externe român, de către omologul său ungar, Janos Martonyi, acesta a reconfirmat faptul că «implicarea comună a celor doi miniştri a avut un efect liniştitor în privinţa tensiunilor create»", precizează sursa citată.

În acest context, Guvernul României va continua să acţioneze cu aceeaşi consecvenţă pe linia promovării Parteneriatului Strategic bilateral şi aşteaptă ca şi partea ungară să acţioneze în acelaşi spirit, se mai arată în comunicat.

MAE mai precizează că Guvernul României va aplica, în continuare, cu stricteţe, legislaţia naţională pe întreg teritoriul României, inclusiv în ceea ce priveşte utilizarea publică a însemnelor.

Steagul secuiesc a fost arborat, vineri, pe Parlamentul Ungariei, ca "simbol al solidarităţii naţionale", informează MTI.

Preşedintele Parlamentului ungar, Laszlo Kover, a iniţiat ceremonia de arborare a drapelului cu ocazia sesiunii plenare a deputaţilor de etnie maghiară din Bazinul Carpatic.

Vicepremierul Zsolt Semjen a declarat că folosirea simbolurilor etnice ale oricărei comunităţi constituie un drept fundamental al omului, mulţumind tuturor oraşelor ungare care au arborat steagul secuiesc.

Referindu-se la recenta dispută dintre Ungaria şi România privind arborarea drapelului secuiesc, Semjen a subliniat că Budapesta "nu a dorit amplificarea tensiunilor cu România".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici