Majorarea indemnizaţiei pentru persoanele persecutate etnic la 350 lei, promulgată de Iohannis

Klaus Iohannis a semnat, duminică, promulgarea legii de modificare a OG 105/99, care prevede majorarea indemnizaţiei pentru persoanele strămutate sau detaşate forţat în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, la 350 de lei. De aceeaşi indemnizaţie beneficiază şi soţul supravieţutor.

1063 afișări
Imaginea articolului Majorarea indemnizaţiei pentru persoanele persecutate etnic la 350 lei, promulgată de Iohannis

Majorarea indemnizaţiei pentru persoanele persecutate etnic la 350 lei, promulgată de Iohannis

”Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat duminică, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945”, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Potrivit iniţiativei deputatului Silviu Vexler, este majorată indemnizaţia lunară pentru persoanele deportate sau private de libertate în locuri de detenţie sau în lagăre de concentrare.

La articolul 2, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: “Persoanele care s-au aflat în situaţiile prevăzute la art. 1 alin.(1) lit. c), d) şi g) au dreptul la o indemnizaţie lunară de 350 lei pentru fiecare an de strămutare, de muncă forţată sau de evacuare din propria locuinţă.

În legea în vigoare este prevăzută acordarea sume de 300 de lei pentru această categorie.

Articolul 1, alineatul 1, punctele c), d), g), din legea în vigoare, menţionează persoanele care au fost strămutate, expulzate, precum şi detaşate pentru muncă forţată între 6 septembrie 1940 şi 6 martie 1945

Potrivit proiectului de lege, articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins: „Soţul supravieţuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-e) şi g), precum şi persoana care este soţul sau soţia persoanei asasinate ori executate din motive etnice sau în urma masacrelor îndreptate împotriva populaţiei minoritare, beneficiază începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, în condiţiile prezentei ordonanţe, de o indemnizaţie lunară de 350 lei, dacă ulterior nu s-au recăsătorit.”

Astfel, persoanele care sunt soţi ai decedaţilor care se încadrează în categoria "deportaţi în ghtouri şi lagăre de concentrare din străinătate", "supravieţuitor ar trenului morţii", sau "evacuat din locuiţă pe care o deţinea", beneficiază de indemnizaţia de 350 de lei, majorată de la 250 de lei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici