Marian Enache, preşedintele CCR: „Voi încerca cu colegii din CCR să avem o deschidere şi mai mare spre aplicarea dreptului UE, prin intermediul Constituţiei României”

  • „Vrem să realizăm o deschidere mai mare a CCR. Este bine să nu trăim într-un turn de fildeş”
  • „O decizie CCR nu trebuie doar să satisfacă exigenţele formale, trebuie să fie şi adecvată”
  • „CCR nu trebuie să fie nici jucătoare, nici arbitru. CCR trebuie să rămână într-un echilibru faţă de cele trei puteri în stat”
  • „România are nevoie de legi bune, clare. Trebuie îmbunătăţită situaţia. Este o problemă la noi în privinţa calităţii legilor”
  • „Obligativitatea respectării deciziilor CCR este o cerinţă a statului de drept şi a stabilităţii securităţii raporturilor juridice”
  • „Vom analiza cu toată atenţia Legile Justiţiei, dacă ajung în control de constituţionalitate, raportat la Constituţie”
  • „CCR a păstrat un echilibru în aplicarea dreptului UE, nu au existat derapaje, CCR nu a fost radicală”
  • „Vrem un dialog judiciar mai pronunţat, mai activ, cu CJUE pentru a ne explica, da interpretări şi pentru a colabora”
407 afișări
Imaginea articolului Marian Enache, preşedintele CCR: „Voi încerca cu colegii din CCR să avem o deschidere şi mai mare spre aplicarea dreptului UE, prin intermediul Constituţiei României”

ccr.ro

„Există percepţii diferite despre CCR. Încă din 1991, a existat o rezistenţă foarte mare faţă de CCR. Erau atunci întrebări: cum este posibil ca o instituţie să declare neconstituţională o lege adoptată de Parlament? CCR s-a născut dificil, aproape cu forcepsul, în Adunarea Constituantă a României. România a avut în istoria sa control de constituţionalitate judecătoresc. În Adunarea Constituantă, nu se făcea diferenţa între statul legal şi statul de drept. Înfiinţarea Curţii Constituţionale a însemnat un salt uriaş în înţelegerea democraţiei. Statul de drept a fost consacrat prin înfiinţarea Curţilor Constituţionale”, a declarat preşedintele CCR, Marian Enache, în emisiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News.

Ales pe 11 iunie 2022 preşedinte al Curţii Constituţionale a României, Marian Enache susţine că şi-a propus ca în mandatul său CCR să se deschidă mai mult către societate: „Prima direcţie este să realizăm o deschidere mai mare a CCR. CCR se deschide către celelalte profesii, autorităţile statului, mediul universitar. Vrem să ne deschidem către societate şi mass – media. O deschidere a CCR este reciproc benefică. O decizie a CCR nu aplică numai Dreptul, ci şi democraţia. Este bine să nu trăim într-un turn de fildeş. Este vorba de întâlniri informale din care să cunoaştem frământările. În întâlniri nu vom negocia ce decizii vom da. Cu partidele politice, ne vom întâlni mai puţin. CCR n-a fost ruptă de societate, dar relaţia cu societatea se poate îmbunătăţi. CCR protejează drepturile şi libertăţile românilor. CCR trebuie să fie mai bine conectată la problemele societăţii. O decizie CCR nu trebuie doar să satisfacă exigenţele formale, trebuie să fie şi adecvată”..

Noul preşedinte al CCR crede că instituţia pe care o conduce nu trebuie să fie nici „jucător” şi nici „arbitru” în perioada următoare. Pe ordinea de zi a Parlamentului sunt noile Legi ale Justiţiei care, probabil, vor ajunge şi în discuţia CCR pe control de constituţionalitate. Din această perspectivă, preşedintele CCR reiterează că „obligativitatea respectării deciziilor CCR este o cerinţă a statului de drept şi a stabilităţii securităţii raporturilor juridice”:

„CCR nu trebuie să fie nici jucătoare, nici arbitru. CCR nu poate fi jucător în România. Este inadecvat ca CCR să dea îndrumări în decizii. Mai este un risc care s-a petrecut în Europa: „guvernarea magistraţilor”. CCR trebuie să rămână într-un echilibru faţă de cele trei puteri în stat. CCR nu face parte din cele trei puteri din stat”. Când există decizii de interpretare, ea salvgardează textul legal. Pe decizii de neconstituţionalitate, există necesitatea punerii în acord a legilor. Este posibil ca în unele cazuri Parlamentul să nu mai considere reglementarea acelei situaţii. Regula este ca Parlamentul să intervină în timp util după deciziile CCR. La nivelul staff-urilor, trebuie să existe deschidere. Observăm des că apar legi care încalcă principiul bicameralismului. Putem preveni prin discuţii informale aceste lucruri, la nivel de experţi. Legi care ar trebui să apară sunt declarate neconstituţionale pe motive extrinseci. România are nevoie de legi bune, clare. Trebuie îmbunătăţită situaţia, la nivel de expertiză. Este o problemă la noi în privinţa calităţii legilor. Universităţile ar trebui să insiste pe formarea unor specialişti în elaborarea legilor. (...) Mă prevalez de obligaţia de rezervă, în privinţa Legilor Justiţiei, nu pot exprima acum un punct de vedere. Obligativitatea respectării deciziilor CCR este o cerinţă a statului de drept şi a stabilităţii securităţii raporturilor juridice. Este posibil ca Legile Justiţiei să ajungă în control de constituţionalitate la CCR. Constituţia comportă efecte „erga omnes” – care privesc pe toată lumea. Noi vom analiza cu toată atenţia Legile Justiţiei, dacă ajung în control de constituţionalitate, raportat la Constituţie”.

În ceea ce priveşte discuţia despre preeminenţa dreptului european în faţa dreptului naţional, Marian Enache a declarat în emisiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News, că şi-a propus deschiderea unui dialog instituţional cu CJUE, în perspectiva aplicării dreptului UE, prin intermediul Constituţiei României:

„Justiţia constituţională are o mare responsabilitate în clădirea Europei ca spaţiu comun de libertate, securitate şi justiţie. CCR a păstrat un echilibru în aplicarea dreptului UE, nu au existat derapaje, CCR nu a fost radicală. Sunt curente care dramatizează, dar Constituţia României nu se desfiinţează. Deciziile CCR rămân obligatorii pentru toate autorităţile statului. Voi încerca cu colegii din CCR să avem o deschidere şi mai mare spre aplicarea dreptului UE, prin intermediul Constituţiei României. Prin clauza de identitate naţională, statele au construit o doctrină şi limite în aplicarea normelor UE. Cea mai productivă în acest sens a fost Curtea Constituţională a Germaniei. Vrem un dialog judiciar mai pronunţat, mai activ, cu CJUE pentru a ne explica, da interpretări şi colabora. Vrem să promovăm un dialog informal cu CJUE. La sfârşitul lunii septembrie, preşedintele CJUE va fi în România, va sosi şi la CCR”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici