Marko Bela: Kelemen Hunor, propus candidat la Preşedinţie "din dorinţa de stabilitate şi echilibru"

Preşedintele UDMR, Marko Bela, l-a propus, sâmbătă, Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) - "miniparlamentul din cadrul uniunii" - pe preşedintele executiv al formaţiunii, Kelemen Hunor, drept candidat la funcţia supremă în stat, "din dorinţa de stabilitate şi echilibru".

30 afișări
Imaginea articolului Marko Bela: Kelemen Hunor, propus candidat la Preşedinţie "din dorinţa de stabilitate şi echilibru"

Marko Bela: Kelemen Hunor, propus candidat la Preşedinţie "din dorinţa de stabilitate şi echilibru" (Imagine: Mircea Roşca/Mediafax Foto)

În discursul ţinut de la tribuna CRU, Marko Bela a arătat că UDMR este o "uniune a ideologiilor şi a generaţiilor", în care se pot confrunta interese regionale, concepte şi generaţii, însă a subliniat că într-o organizaţie mare este importantă ajungerea la un numitor comun.

"Părerea mea este că trebui să se menţină stabilitatea şi echilibrul, doar aşa se poate reînnoi o organizaţie mare", a spus Marko Bela.

Acesta a arătat că, deşi foarte mulţi i-au cerut lui să-şi asume sarcina reprezentării UDMR în alegerile prezidenţiale, a optat pentru satisfacerea întâi a cerinţelor mandatului de preşedinte al uniunii, considerând că aceasta este "prioritizarea corectă".

"S-a conturat o dispută confruntativă, care e în general bună, dar dorinţa de consens e şi mai bună", a spus Marko Bela, arătând că senatorul Frunda Gyorgy a susţinut, până în ultimul moment, că el ar trebui să fie cel nominalizat.

Preşedintele uniunii a adăugat că toţi cei trei candidaţi aflaţi" în cărţi" - Frunda Gyorgy, Borbely Laszlo şi Kelemen Hunor - sunt "excepţionali", arătând însă că, până la urmă, prin consens, Consiliul Permanent al UDMR a decis, vineri, să îl propună Consiliului Reprezentanţilor Unionali pe Kelemen Hunor dintre cei trei, iar CRU va avea ultimul cuvânt în acest sens.

Marko Bela a avut câte un cuvânt de apreciere pentru fiecare dintre cei trei politicieni.

El a arătat că, prin candidatura la Preşedinţie a lui Frunda, din 1996, politica UDMR a primit un "sens definitoriu", menţinut şi acum. "Candidatura lui Frunda Gyorgy la Preşedinţie, din 1996, a arătat dorinţa de cooperare, dialog, relaţie de cooperare cu românii. În urma acelui eveniment s-a consolidat politica UDMR. Alt nume, Borbely Laszlo, e un politician de excelenţă al UDMR, unul din cei mai vechi politicieni UDMR, extrem de eficient în Executiv, ca şi ministru. Şi în politică", a declarat Marko Bela.

El a adăugat că acela pe care îl propune CRU, preşedintele executiv al UDMR Kelemen Hunor, este mai tânăr cu o generaţie şi un politician experimentat şi a fost ales de Consiliul Permanent, dintre cei trei, "din dorinţa de continuitate şi echilibru".

"Am ajuns la concluzia să-l propunem pe Kelemen Hunor pentru a fi candidat la preşedinţie, printr-un consens în Consiliul Permanent. Cerem acordul CRU în acest sens. E o figură nouă. Vine o altă generaţie, mai tânără. Avem tineri de peste tot, o mulţime excepţionali, pe care trebuie să-i scoatem în evidenţă, să le dăm sarcini Această propunere o facem şi sub egida acestui gând. Rolul CRU e să dezbată această propunere şi vă invit să o sprijiniţi", a încheiat Marko Bela.

După discursul preşedintelui uniunii, li s-a dat cuvântul reprezentaţilor platformelor din UDMR, vorbitorii sprijinind în majoritate candidatura lui Kelemen Hunor.

Candidatul UDMR la alegerile prezidenţiale va fi stabilit, sâmbătă, de Consiliul Reprezentanţilor Uniunali, întrunit la Târgu Mureş.

Consiliul Permanent al UDMR întrunit, în urmă cu o zi, tot la Târgu Mureş a decis, după discuţii cu potenţialii candidaţi la preşedinţie din partea uniunii, să sprijine candidatura preşedintelui său executiv, Kelemen Hunor.

Marko Bela a subliniat însă că decizia finală pe acest subiect va fi luată de Consiliul Reprezentanţilor Unionali de sâmbătă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici