Meleşcanu: Îmi asum răspunderea că au votat de trei ori şi jumătate mai mulţi români decât în turul 1
Meleşcanu a votat la Liceul Nicolae Tonitza din Capitală, la ora 17.00. Întrebat dacă se aştepta la aceste creşteri de votanţi în turul doi, în diaspora, Teodor Meleşcanu a răspuns: „Nu”.
Întrebat dacă îşi asumă răspunderea pentru situaţia românilor din diaspora care nu pot vota, ministrul de Externe a răspuns: „Îmi asum răspunderea pentru faptul că s-a votat de trei ori şi jumătate mai mult decât în turul întâi”.
„De data aceasta, în turul doi, la ora 13.00, la toate secţiile de vot cu probleme din străinătate s-a votat de trei ori şi jumătate mai mult ca în turul întâi, ceea ce dovedeşte că măsurile pe care le-am propus, de fluidizare a votului, au dat rezultate”, a spus ministrul de Externe.
Despre faptul că în acest moment se află mii de români la rând, pentru a vota, în diaspora, Teodor Meleşcanu a răspuns: „Da, dacă au venit de zece ori mai mulţi. Sunt încă oameni în străinătate, la cozi, în toate locurile, deşi s-a votat de patru-cinci ori mai mult decât în turul întâi, cu toate acestea sunt încă oameni. Se fac toate eferoturile pentru ca toată lumea să poată vota”.
El a ţinut să precizeze că această situaţie nu este în toate oraşele din Europa, ci în câteva loruri, respectiv la Munchen, în Italia la Torino şi la Roma, la Londra, la Paris. „Acestea sunt locurile”, a adăugat el.
Meleşcanu a citit de pe o foaie unde au votat cei mai mulţi români în diaspora: „În Spania, până la ora 13.00, votaseră 25.000 de oameni, în Italia – 35.000 de oameni, în Republica Moldova – 15.000 de oameni, în Marea Britanie – 5.893, în Franţa – 5.665 de persoane, în Germania – 5.625 de persoane, în Austria – 3.106 persoane iar în Belgia – 4.213 persoane”.
„Creşterile au fost între trei şi jumătate la cinci ori mai mulţi în turul doi”, a precizat el.
Citeşte şi: ALEGERI PREZIDENŢIALE, turul II – Cu cine votează politicienii. DECLARAŢII de la secţiile de votare – FOTO, LIVE TEXT
Citeşte şi: ALEGERI PREZIDENŢIALE, turul II – BEC: Prezenţa la vot la nivel naţional la ora 16:00 – 44,5%. În primul tur prezenţa a fost de 35,10%. HARTA votului pe judeţe – LIVE TEXT
Citeşte şi: ALEGERI PREZIDENŢIALE ÎN STRĂINĂTATE, turul II: Zeci de mii de români aşteaptă la cozi să voteze. Peste 4.000 de români protestează la Munchen – LIVE TEXT, FOTO, VIDEO