Meleşcanu s-a întâlnit cu premierul israelian Netanyahu. Discuţii privind un parteneriat în domeniul noilor tehnologii

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, s-a întâlnit, la Tel Aviv, cu premierul israelinan, Benjamin Netanyahu, căruia Meleşcanu i-a înmânat o scrisoare a lui Mihai Tudose în care este avansată propunerea unui parteneriat România-Israel în domeniul noilor tehnologii.

186 afișări
Imaginea articolului Meleşcanu s-a întâlnit cu premierul israelian Netanyahu. Discuţii privind un parteneriat în domeniul noilor tehnologii

Meleşcanu s-a întâlnit cu premierul israelian Netanyahu. Discuţii privind un parteneriat în domeniul noilor tehnologii

”Ministrul român al Afacerilor Externe i-a remis prim-ministrului israelian o scrisoare din partea omologului român, prin care i-a înaintat propunerea încheierii unui parteneriat România-Israel în domeniul noilor tehnologii, cu accent pe sectoarele energie, agricultură sustenabilă, securitate cibernetică şi inovaţii antreprenoriale pentru domenii high-tech”, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.

Cei doi oficiali au analizat împreună posibilităţile de dezvoltare a schimburilor comerciale şi cooperării economice şi despre organizarea unei a treia şedinţe comune de guvern la nivel înalt în cursul anului viitor.

”Cei doi demnitari au avut, totodată, un schimb de vederi cu privire la subiectele de interes comun de pe agenda regională şi internaţională, cu accent pe conflictele din Siria, Libia şi Irak, precum şi criza politică din zona Golfului. Au fost purtate discuţii cu privire la stadiul actual şi perspectivele de avansare a Procesului de Pace din Orientul Mijlociu, precum şi la eforturile internaţionale de combatere a terorismului şi de evitare a proliferării armelor nucleare. În context, au fost aduse în discuţie perspectivele acordului nuclear cu Iranul”, precizează sursa citată.

Teodor Meleşcanu s-a întâlnit luni şi cu preşedintele Israelului, Reuven Rivlin, iar marţi a mai avut întrevederi şi cu Isaac Herzog, liderul opoziţiei din Knesset, Michael Oren, ministrul adjunct pentru diplomaţie şi relaţii publice din cadrul Oficiului premierului israelian şi, de asemenea, a participat la un briefing al Institutului de Cercetări Strategice din cadrul Ministerului israelian al Afacerilor Externe.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici