Prima pagină » Politic » Membrii Autorităților Teritoriale de Ordine Publică rămân fără indemnizații de ședință

Membrii Autorităților Teritoriale de Ordine Publică rămân fără indemnizații de ședință

Guvernul a aprobat, în ședința de joi, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, eliminarea indemnizațiilor membrilor Autorităților Teritoriale de Ordine Publică, anunță ministrul Cseke Attila.
Membrii Autorităților Teritoriale de Ordine Publică rămân fără indemnizații de ședință
Foto: ALEXANDRA PANDREA/GMN/MEDIAFAX FOTO

Începând cu data de 1 august 2025, activitatea desfășurată în ședințele plenare și în comisiile acestei autorități consultative, care vizează activitatea poliției locale, va fi neremunerată.

„Reducem costurile serviciilor publice cu aproape 22 de milioane de lei pe an, în total, în România, iar economiile pentru 2025 sunt de 6,8 milioane de lei”, declară ministerul dezvoltării, Cseke Attila.

Această măsură a fost necesară, a spus ministrul, întrucât, până acum, membrii ATOP primeau indemnizații de ședință stabilite de Consiliul General al Municipiului București sau de consiliile județene, în cuantumuri de 5-10% din indemnizația lunară a primarului general sau a președintelui consiliului județean.

Pentru că membrii ATOP participă la ședințe ordinare trimestriale, dar și la ședințe extraordinare, ori de câte ori este nevoie pe an, la convocarea președintelui sau la solicitarea unui număr minim de membri, cheltuielile cu aceste indemnizații variau foarte mult de la un județ la altul, fiind între 400-500 lei și câteva mii de lei, fără un criteriu unitar de stabilire a acestor valori.

Până acum, în unele județe, un membru ATOP primea 3.285 lei net pentru o singură ședință lunară, ceea ce însemna un fond lunar de 50.000 lei și un buget anual de 600.000 lei pentru această structură.

ATOP este un organism cu rol consultativ, fără personalitate juridică, care se organizează și funcționează la nivelul municipiului București și al fiecărui județ, și a cărui activitate se desfășoară în interesul comunității, în scopul sporirii eficienței serviciului poliției locale din unitatea administrativ-teritorială în care funcționează.