Mesajul lui Traian Băsescu pentru primarul din Lima: Să câştigaţi, ca şi mine, bătălia cu sistemul

Preşedintele Traian Băsescu a ţinut un discurs la Primăria din Lima, unde a fost primit de primarul oraşului, Susana Villaran del Puente, urându-i acesteia să câştige bătălia cu sistemul şi să modernizeze oraşul, aşa cum a reuşit şi el în Bucureşti.

613 afișări
Imaginea articolului Mesajul lui Traian Băsescu pentru primarul din Lima: Să câştigaţi, ca şi mine, bătălia cu sistemul

Mesajul lui Traian Băsescu pentru primarul din Lima: Să câştigaţi, ca şi mine, bătălia cu sistemul (Imagine: Bogdan Maran/Arhiva Mediafax Foto)

Băsescu a povestit, marţi seară, despre proiectele sale din mandatul 2000-2004 la Primăria Capitalei, amintind de demolările buticurilor ilegale, modernizarea centrului istoric, construcţia pasajului Basarab şi lupta cu taximetria ilegală.

"În primul rând, am dorit să distrug sistemul mafiot comercial care se instalase în oraş. Am dărâmat peste 40.000 de magazine ilegale, construite ilegal pe domeniul public, dar care erau sistemul de distribuţie pentru comerţul rezultat din contrabandă. Asta însemnă ţigări de contrabandă, cafea, alcool, blugi, cămăşi de contrabandă, nimic fiscalizat. Era un sistem care lovea puternic în comerţul legal din Bucureşti. Rezultatul a fost că toţi îmi vroiau capul, inclusiv consilierii", a afirmat el.

Băsescu a arătat că majoritatea în Consiliul General aparţinea "Partidului Socialist", care îi facea opoziţie, şi a dat "o bătălie dură" cu aceştia, precum şi cu "mafioţii din afara Consiliului", însă cetăţenii l-au apreciat şi l-au votat din nou din primul tur pentru al doilea mandat.

"Au trecut anii, astăzi proiectele începute de mine au fost terminate de cei care mi-au urmat şi trebuie să vă spun că în Bucureşti s-a reuşit chiar şi reglementarea taximetriei. Sigur că a fost o bătălie cumplită cu cei care practicau taximetria ilegală (...) Astăzi este mult mai bine în activitatea de taximetrie de transport public din Bucureşti", a spus Băsescu.

El a mulţumit primăriţei din Lima, care i-a înmânat cheia oraşului, şi i-a urat să reuşească şi ea să schimbe "sistemul".

"Aş spune că oricare ar fi atitudinea politicienilor, cei care judecă şi decid sunt oamenii în slujba cărora un primar îşi sacrifică relaţiile cu lumea bună din politică şi face ce trebuie pentru ei. Sunteţi într-o bătălie cu un sistem, dar eu vă doresc să câştigaţi bătălia, pentru că locuitorii din Lima au nevoie de un primar care câştigă (...) Ştiu cum este să fii primar şi preşedinte când vrei să schimbi un sistem, vă doresc mult succes pentru că schimbările vor fi spre binele locuitorilor din marele oraş Lima", a mai spus Băsescu.

Preşedintele Băsescu a făcut o vizită oficială în Peru, unde s-a întâlnit cu preşedintele acestui stat şi cu alte oficialităţi.

Şeful statului român se va întoarce în ţară miercuri după-amiază.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici