Ministru de Interne, ironic faţă de prefectul şi subprefectul de Arad: Au căzut subit într-o boală. MAI trimite echipă

Noul ministru de Interne Marcel Vela a spus că o echipă a MAI va merge la Arad, unde prefectul şi subprefectul s-au îmbolnăvit subit, subliniind cu ironie că instituţia le va acorda asistenţa medicală, deoarece se pare că au fost „orientaţi” doi viruşi pentru a-i ataca exact pe cei doi.

1947 afișări
Imaginea articolului Ministru de Interne, ironic faţă de prefectul şi subprefectul de Arad: Au căzut subit într-o boală. MAI trimite echipă

Ministru de Interne, ironic faţă de prefectul şi subprefectul de Arad: Au căzut subit într-o boală. MAI trimite echipă

„Am decis, în judeţul Arad vom înfiinţa un nou post vacant de subprefect. Voi propune numirea unui nou subprefect până la însănătoşirea colegilor din Arad, când vom reveni la structura iniţială. Nu vom încărca statul de plată cu două funcţii de subprefect, dar voi aborda această problemă gravă astfel încât nu doar procesul electoral să decurgă normal. Ne văd toţi prefecţii din ţară - un prefect are extrem de multe indatoriri. (...) În judeţul Arad există o viroză”, a spus Marcel Vela în cadrul unei videoconferinţe.

Noul ministru de Interne a spus, cu ironie, că sunt situaţii care nu pot fi lăsate la latitudinea unor fenomene „neprevăzute pentru că în judeţul Arad există o viroză”.

„Din camaraderie, să vă anunţaţi cei doi colegi, să vă anunţaţi cei doi colegi că vom trimite o echipă de medici de la Direcţia Medicală ca să îi ajutăm, că poate au primit o medicamentaţie greşită. Să nu fie mai grav, Doamne fereşte. MAI le va acorda asistenţă medicală celor doi colegi astfel încât să revină cât mai curând la obligaţiile profesionale, administrative, guvernamentale, chiar politice pe care le au. Eu nu cred că au fost orientaţi doi viruşi în Arad exact să atace prefectul şi subprefectul şi ei să cadă subit într-o boală. Există şi această probabilitate motiv pentru care vom trimite specialişti medicali să-i tratăm. (...) Îmi exprim tristeţea că în mijlocul furtunii, căpitanul a părăsit nava, păcat”, a spus Marcel Vela.

Este vorba de prefectul Florentina Horgea şi subprefectul Vasilică Damian, de la Prefectura Arad.

Potrivit reprezentantului Prefecturii Arad care a participat la videoconferinţa de joi cu ministrul de Interne, în prezent nu poate semna nimeni documente şi proceduri urgente în instituţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici