Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a discutat cu omologul său din Ungaria despre situaţia tensionată de la cimitirul din Valea Uzului | VIDEO

Ministrul Teodor Meleşcanu a avut joi o convorbire telefonică cu omologul său din Ungaria, Péter Szijjártó, despre situaţia cimitirului din Valea Uzului, căruia i-a cerut să transmită un mesaj foarte foarte clar comunităţii maghiare de a evita confruntările şi escaladarea tensiunilor.

3187 afișări
Imaginea articolului Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a discutat cu omologul său din Ungaria despre situaţia tensionată de la cimitirul din Valea Uzului | VIDEO

Ministrul de Externe Teodor Meleşcanu a discutat cu omologul din Ungaria despre situaţia de la cimitirul din Valea Uzului

”Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, a avut astăzi, 6 iunie 2019, o convorbire telefonică cu ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior al Ungariei, Péter Szijjártó”, a anunţat MAE, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, în timpul convorbirii, cei doi miniştri au abordat situaţia de la cimitirul militar internaţional din Valea Uzului.

”Şeful diplomaţiei române i-a adresat omologului ungar solicitarea de a transmite un mesaj foarte clar comunităţii maghiare de a evita confruntările şi escaladarea tensiunilor. Ministrul Teodor Meleşcanu a evidenţiat importanţa identificării unor soluţii practice care să fie acceptate de întreaga comunitate locală, români şi maghiari deopotrivă şi a subliniat dreptul neîngrădit al fiecărui stat de a-şi comemora eroii îngropaţi în acest cimitir. În acelaşi timp, ministrul Teodor Meleşcanu a dat asigurări că sunt luate măsurile necesare pentru a evita escaladarea nedorită a situaţiei.

Peste 1000 de maghiari formaseră un lanţ uman în faţa Cimitirului Eroilor din Valea Uzului, Korodi Attila declarând, corespondentului MEDIAFAX, că oamenii stăteau unii lângă alţii, iar pentru că erau foarte mulţi, nu a trebuit să se ţină de mână pentru a bloca accesul.

Ulterior, mai mulţi cetăţeni români aflaţi în preajma Cimitirului Eroilor din Valea Uzului pentru a sărbători Ziua Eroilor au rupt cordonul de jandarmi şi au pătruns în cimitir, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, Alexandra Dănculea.

Jandarmeria a transmis, joi seară, referitor la incidentele petrecute la Cimitirul Valea Uzului, că nu au existat violenţe între participanţi sau între participanţi şi forţele de ordine, precizând însă ca jandarmii vor verifica dacă au fost distruse cruci. a fi necesare intervenţii externe neconstructive în acest sens”, se mai arată în comunicatul MAE.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici