Mircea Geoană: PSRO susţine TVA-ul de 19% şi cere facilităţi pentru angajaţi

Preşedintele PSRO, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, în contextul dezbaterii Codului Fiscal, că PSRO respinge Codul Fiscal în forma propusă de Guvern şi cere adoptarea unor modificări precum reducerea TVA la 19% şi redistribuirea reducerii CAS de 5% între angajaţi (2,5%) şi angajatori (2,5%).

147 afișări
Imaginea articolului Mircea Geoană: PSRO susţine TVA-ul de 19% şi cere facilităţi pentru angajaţi

Mircea Geoană: PSRO susţine TVA-ul de 19% şi cere facilităţi pentru angajaţi (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Propunem acceptarea acestei reduceri de TVA la 19% pentru că atunci când acesta a crescut de la 19% la 24% nimeni nu a vorbit de gradualism. A fost un şoc, o măsură de corecţie brutală şi trebuie, într-o perioadă de creştere economică, să se revină la situaţia ante-factum. Este o chestiune legată şi de reparaţia faţă de scăderile salariale de 25%", a declarat Mircea Geoană, în urma întâlnirii de lucru avute cu BNS, CNS Cartel Alfa, CNSLR-Frăţia, privind Codul Fiscal.

Mircea Geoană a mai afirmat că reducerea CAS de 5% ar trebuit să fie distribuită în mod egal, între angajatori şi angajaţi, argumentând "că România este ţara europeană care are una dintre cele mai înalte cote de impozitare a muncii".

O altă propunere de modificare a proiectului de Cod Fiscal, avansată de Mircea Geoană, este actualizarea deducerilor personale de bază şi suplimentare, astfel încât nivelul de impunere pentru salariile mici şi medii să se apropie de cel existent în momentul introducerii cotei unice ( anul 2005).

"Nu în ultimul rând propunem şi asta va fi şi votul deputaţilor noştri la discuţia despre Codul fiscal, că nu putem să fim de acord ca această reducere de fiscalitate să fie făcută pe spatele salariaţilor şi a pensionarilor. Propunem să se elimine din Codul fiscal prevederea în care cei 5,5%, care erau deductibili din impozit pentru salariaţi, respectiv 10,5% pentru pensionarii cu activităţi independente, să se revină la situaţia anterioară. Pentru că nu este normal să dai cu o mână şi cu alta să iei de la cei care sunt cei mai vulnerabili", a subliniat preşedintele PSRO Geoană.

Cât priveşte decizia Guvernului de majorare a salariilor medicilor cu 25 %, Geoană a afirmat că o astfel de măsură "riscă să antreneze o tensiune socială, fără precedent, între categoriile de angajaţi bugetari, dar şi între salariaţi şi angajaţiii din sectorul privat, pentru că această sarabandă a populismului care marchează disperarea nu are cum să nu producă efecte".

"Victor Ponta, din cauza situaţiei politice personale delicate în care se află, adoptă o serie de măsuri care în acest moment creează o vulnerabilitate strategică pentru România, ca ansamblu. Reprezintă o formă de populism disperat care riscă să antreneze o tensiune socială fără precedent între categoriile de angajaţi bugetari, dar şi între salariaţi şi angajaţiii din sectorul privat, pentru că această sarabandă a populismului care marchează disperarea nu are cum să nu aibă efecte", a spus Geoană.

Potrivit lui Mircea Geoană, PSRO a sesizat Avocatul Poporului cu privire la majorarea salariilor angajaţiilor din Guvern şi Palatul Cotroceni, afirmând că măsura este discriminatorie şi nu a respectat procedura parlamentară, întrucât camera decizională trebuia să fie Camera Deputaţilor şi nu Senatul.

În perioada 24-26 august, Parlamentul se va reuni pentru a discuta cererea preşedintelui Iohannis de reexaminare a Codului Fiscal.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici