Mitrea: Năstase a cedat. Ar fi culmea cinismului să fie graţiat de Băsescu

Senatorul PSD Miron Mitrea a declarat, joi, că Adrian Năstase a cedat, fiind "bombardat" de toate instituţiile şi a mărturisit că nu se aştepta la gestul pe care acesta l-a făcut, însă o eventuală graţiere din partea preşedintelui Traian Băsescu ar fi, în opinia sa, "culmea cinismului".

988 afișări
Imaginea articolului Mitrea: Năstase a cedat. Ar fi culmea cinismului să fie graţiat de Băsescu

Mitrea: Năstase a cedat. Ar fi culmea cinismului să fie graţiat de Băsescu (Imagine: Andrei Spirache/Mediafax Foto)

Mitrea a susţinut că Năstase este recunoscut de toată lumea drept cel mai bun prim-ministru pe care l-a avut România, iar acum este în spital pentru că a încercat să se sinucidă în urma unei decizii exagerate.

"Nu ştiu ce să vă spun şi nici nu îmi vine să comentez ce s-a întâmplat aseară. Ce s-a întâmplat ieri dimineaţă cred că este o chestiune care nu trebuia să se întâmple. Nu vreau să intru să judec acum judecătorii, că nu e treaba mea, dar eu cunoscând o bună parte din ce s-a întâmplat în campanie, că doar eu am condus-o, n-am în memorie niciun element care pe Adrian Năstase să îl poate duce într-o zonă a ilegalităţii", a spus Miron Mitrea.

Despre o eventuală graţiere a lui Adrian Năstase, Mitrea a spus: "Nu pot să mă pun în locul lui Traian Băsescu, nu vreau să spun ceea ce gândesc şi încerc să nu spun ceea ce gândesc. Vom vedea cum vor evolua lucrurile din punct de vedere legal, al căilor legale de atac. Nu ştiu dacă Traian Băsescu are în cap ideea să îl graţieze după ce l-a fugărit şase ani. Ar fi chiar culmea cinismului, dar, sigur, orice este posibil la Traian Băsescu".

Potrivit senatorului PSD, orice dosar în care este implicat un politician este un dosar politic, pentru că este privit politic şi de către judecători şi de către toată lumea.

"Că decizia este luată pe baze politice sau pe baza a ceea ce se află în dosar, sunt lucruri diferite, putem să discutăm mult despre ele. Vorbeam de Monica Macovei, şi ieri se bucura, că s-a făcut dreptate. De unde ştia? Nu există termenul că s-a făcut dreptate. S-a făcut o cercetare juridică, care a dus la această decizie. Asta nu înseamnă că s-a făcut dreptate sau nu", a spus Mitrea.

El a adăugat că probabil Monica Macovei consideră că s-a făcut dreptate pentru că aceasta "şi-a luat ca termen al mandatului ei, când a fost numită ministru, să îl aducă pe Năstase şi pe alţii, ca ţintă".

"E trist, până la urmă. Un om de talia lui Adrian Năstase să fie bombardat de toate instituţiile, până ajunge să cedeze. Pentru că a cedat. Mie îmi pare rău că a făcut gestul acesta, îmi pare foarte rău şi nu mă aşteptam. Eu nu cunosc niciun om care, ajuns într-o situaţie grea, ar putea face un asemenea gest. Nu, nu mă aşteptam", a mai declarat Miron Mitrea.

Senatorul PSD a spus că, după gestul lui Năstase de a încerca să îşi ia viaţa, s-a gândit că "este un final de şase ani de fugăreală".

"Nu este o chestie care s-a întâmplat ieri. (...) Trebuie să ne gândim la Adrian Năstase ca la omul care, începând din 2006, vă aduceţi aminte când era Monica Macovei aici, isterizată, cu microfoanele în braţe, că trebuie să îi facă percheziţii acasă. El a plecat cu un dosar politic. (...) Această presiune pe care au făcut-o împotriva lui probabil că l-a şubrezit mai mult decât am văzut noi", a mai comentat Miron Mitrea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici