Moţiunea lui Antonescu: PNL să fie pregătit prin puterile sale să meargă la guvernare

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că moţiunea pe care o va prezenta Congresului extraordinar şi ideea proiectului său politic se axează pe ideea ca PNL să fie pregătit să meargă la guvernare prin puterile sale, precizând că liberalii sunt "lecuiţi" de alianţe

12 afișări
Imaginea articolului Moţiunea lui Antonescu: PNL să fie pregătit prin puterile sale să meargă la guvernare

Moţiunea lui Antonescu: PNL să fie pregătit prin puterile sale să meargă la guvernare (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

"Eu o să vin cu o moţiune şi ideea proiectului meu este aceea de a face ca PNL să fie pregătit prin puterile sale să vină la guvernare şi să devină chiar primul partid al ţării, pentru că noi de alianţe şi de combinaţii suntem lecuiţi", a susţinut Crin Antonescu, precizând că formaţiunea liberală va negocia de pe prima poziţie cu celelalte formaţiuni şi va stabili cu cine va guverna România.

Preşedintele PNL a menţionat că va lansa programul său politic şi strategia propusă pentru PNL cel mai probabil la sfârşitul săptămânii, într-o conferinţă de presă.

Întrebat despre cei pe care îi doreşte în echipa sa, precum Andrei Marga sau Zoe Petre, Antonescu a spus că nu poate confirma prezenţa lor în echipa sa, deoarece nu a purtat discuţii cu aceştia, dar a menţionat că îşi va constitui echipa în funcţie de liberalii care doresc să îi susţină moţiunea.

"Nu am purtat aceste discuţii cu Andrei Marga şi Zoe Petre. În legătură cu echipa, în general, eu nu am discutat şi, după ce o să lansez documentele, sigur că o să văd cine doreşte să fie în echipa mea şi, în funcţie de cine doreşte, constitui şi echipa", a mai spus Antonescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici