Năstase: Băsescu a spus ceea ce ar fi vrut el să scrie în raportul CE pe Justiţie

Fostul premier Adrian Năstase susţine, într-o postare de pe blogul personal intitulată "Băsescu, termină cu şmecheriile!", că declaraţiile pe care şeful statului le-a făcut, joi, la Cotroceni, sunt un "discurs golănesc", al unui preşedinte care nu este capabil să acţioneze în intereseul naţional.

30 afișări
Imaginea articolului Năstase: Băsescu a spus ceea ce ar fi vrut el să scrie în raportul CE pe Justiţie

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, deputatul Adrian Năstase (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

"Băsescu, termină cu şmecheriile! Aşa am fost tentat să comentez afirmaţiile lui Băsescu de ieri (joi, n.r.). Sau să spun, simplu, că a fost un discurs golănesc. M-au sunat ieri, mulţi ziarişti pentru comentarii. Nu am dorit însă să întru în scenariul celui care ar trebui să se ocupe, de fapt, de conducerea României, dar care a dorit, în realitate, să schimbe agenda zilei, dându-i o nouă direcţie. Am preferat un răspuns serios. Nu pentru Băsescu. El, oricum, nu înţelege aşa ceva. Ci pentru românii care vor merge, din nou, la vot, în toamnă şi care trebuie să înţeleagă riscul ca România să mai rămână cinci ani sub conducerea unui personaj care acţionează iresponsabil", scrie Năstase.

Fostul premier notează că, "după cinci ani de preşedinţie, în care a avut guvernul pe care şi l-a dorit, a numit premierul precum şi toţi miniştrii justiţiei din acest timp, a avut procurorii pe care i-a vrut, anchetatorii şi judecătorii pe care i-a vrut, şi-a pus şef la DNA şi la Parchet pe cine a vrut, la fel la serviciile secrete, în care a numit miniştrii cei mai importanţi şi în care a dominat tot ce înseamnă zonă de putere din România", Traian Băsescu spune public că vinovat pentru ceea ce se întâmplă cu justiţia din România este Adrian Năstase. "Au trecut cinci ani. Eu sunt în opoziţie, iar el e la putere. Şi tot eu sunt de vină?", se arată în postarea lui Năstase.

"Traian Băsescu este cel care a încercat, în aceşti ani să fie bărbat. Eventual bărbat de stat. Pe mine nu m-a impresionat. Poate le-a impresionat pe colegele sale, cărora a încercat azi să le facă o favoare. Însă, Traian Băsescu nu mai reuşeşte de mult timp să schimbe agenda publică. Şi, în loc să vorbească despre ce se întâmplă în jurul sau (amintesc doar trei ştiri de ieri: dorinţă de înfiinţare a comisiei de anchetă în cazul Udrea, urmărirea penală a dnei Ridzi şi anchetarea de către ANI a noului ministru, Plăcintă), era evidentă nevoia de o diversiune. Asta a făcut cel care mai este, sper doar pentru câteva luni, preşedintelele României. De 12 ori a rostit numele meu într-un discurs referitor la raportul de ţară, deşi Comisia Europeană nu mă acuză de nimic. În schimb, în toată această perioadă, preşedintele nu a rostit practic deloc numele doamnei Ridzi, nici măcar atunci când a învestit noul ministru", afirmă Năstase.

El menţionează că nu s-a ascuns niciodată de justiţie. "Dosarul referitor la campania electorală e deja în instanţă; Dosarul 68/P/2008, după avizul Parlamentului, e la Ţuluş şi Morar, la DNA; Dosarul 227/P/2006 e tot acolo, la procurorii lui Băsescu, având, amândouă, cuvânt de ordine să fie trimise în instanţă în toamnă, în timpul campaniei prezidenţiale. Iar al patrulea dosar, 114/P/2007, a fost votat, în august, anul trecut, în Parlament, respingându-se, în bază Constituţiei, solicitarea procurorului general. Acest dosar, tocmai pentru că a fost respins, a dus la o întreagă mobilizare de forţe", scrie Năstase.

Liderul PSD susţine că Traian Băsescu a spus, în direct, ceea ce ar fi vrut el să scrie în raportul de ţară, indiferent de ceea ce ar trebui să fie interesul naţional. "În raport nu există nici un reproş la adresa mea cu privire la blocarea justiţiei. Dimpotrivă, se fac referiri la imixtiuni în Justiţie, dar acestea nu cred că pot fi făcute de un simplu deputat, ci poate de cel care chiar conduce, cu o mână care a început să cam tremure, sistemul", scrie Năstase.

El menţionează că în raportul de ţară se acuză imixtiunile puterii în actul de justiţie.

"În România de azi, Traian Băsescu este puterea, nu eu. Eu sunt în opoziţie. Indiferent de ce crede Băsescu. Eu nu mă ascund de justiţie. Am deja un dosar în instanţă. Nu mă feresc nici de procurorii DNA, deşi ştiu care este misiunea lor. Traian Băsescu, în schimb, se fereşte de procurori, în Dosarul Flota, de ani de zile, ascunzându-se în spatele unei imunităţi absolute. De fapt, că să spunem lucrurilor pe nume, la ce asistăm? La încercarea unui preşedinte de a acoperi scadalurile din jurul său şi al familiei sale cu ţinte false. Asistăm la un joc, repetat la nesfârşit, în toţi aceşti ani, de către cel care a ajuns preşedinte al României, în 2004, printr-o imensă fraudă morală şi care, de atunci, face de râs, în permanenţă, România în exterior, generând, interior, doar haos, răzbunări dezbinare", susţine fostul premier.

"În această ţară, tot mai săracă şi mai izolată, Traian Băsescu mai are, de fapt, vreo treabă? Exista oare vreo legatură între Traian Băsescu şi interesul national, la care se referă atât de des? Eu nu am găsit, până acum, niciuna. Probabil confundă interesul ţării cu meschinele sale interese personale", scrie Năstase.

Preşedintele Traian Băsescu a făcut, joi, un apel către Adrian Năstase să nu se mai ascundă în spatele Parlamentului şi să se prezinte în faţa procurorilor pentru că altfel face un mare deserviciu României, şeful statului declarându-se convins că acesta este "curat ca lacrima".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici