Năstase: Guvernul este incapabil să găsească soluţii la problemele ţării, vom vota moţiunea

Adrian Năstase, care a venit la Parlament prin Parcul Izvor, împreună cu delegaţia PSD condusă de Victor Ponta, pentru a discuta cu sindicaliştii care protestează în zonă, a spus că Guvernul este incapabil să găsească soluţii la problemele ţării şi că votarea moţiunii e o reacţie la măsuri aberante.

19 afișări
Imaginea articolului Năstase: Guvernul este incapabil să găsească soluţii la problemele ţării, vom vota moţiunea

Năstase: Guvernul este incapabil să găsească soluţii la problemele ţării, vom vota moţiunea (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase a mai spus că el şi colegii săi de partid vor vota în favoarea moţiunii de cenzură şi a susţinut că cei aflaţi la putere au trădat poporul, precizând că nu se referă numai la politicienii PDL.

"Oamenii au ales varianta neîncrederii în actuala putere, nu varianta puterii, aşa cum spunea Traian Băsescu", a conchis Adrian Năstase.

Liderul PSD, Victor Ponta, însoţit de Adrian Năstase, Ecaterina Andronescu şi Bogdan Ciucă şi alţi parlamentari PSD+PC, au trecut, marţi dimineaţă, prin mijlocul sindicaliştilor adunaţi în faţa Palatului Parlamentului în zona Parcului Izvor.

Sindicaliştii i-au spus lui Ponta să voteze moţiunea, acesta răspunzând că alţii trebuie să fie convinşi, în condiţiile în care membrii PSD oricum o votează.

Victor Ponta s-a adresat liderului Federaţiei "Alma Mater", Anton Hadăr, înrebându-l dacă oamenii sunt pregătiţi, spunând "Noi suntem".

Mii de oameni s-au adunat deja, marţi, la Palatul Parlamentului, unde urmează să fie dezbătută şi votată moţiunea de cenzură. Protestatarii scandează "Votaţi moţiunea", "Jos Guvernul", "Jos Băsescu" şi împart flyere pe care sunt scrise mesaje de îndemnare la votare în favoarea moţiunii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici