Năstase: PSD are nevoie acum să atragă oamenii spre partid, nu să îi dea afară

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, miercuri, comentând decizia de excludere din partid a deputatului Mădălin Voicu, că PSD are nevoie, în campania electorală, să atragă oamenii spre partid, nu să îi dea afară.

16 afișări
Imaginea articolului Năstase: PSD are nevoie acum să atragă oamenii spre partid, nu să îi dea afară

Năstase: PSD are nevoie acum să atragă oamenii spre partid, nu să îi dea afară (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Năstase a evitat să comenteze pe marginea respectării sau nu a prevederilor Statutului în decizia coordonatorului PSD Giurgiu, Marian Vanghelie, de a-l exclude din partid pe Mădălin Voicu.

"Un partid nu devine mai puternic prin centrifugare, prin excluderi şi prin dat oamenii afară. În PSD întotdeauna au existat zone mai mult sau mai puţin vocale. Şi eu am avut contrele mele, vă aduceţi aminte cu Antonie Iorgovan. (...) În campania electorală, mesajul este că trebuie să aduci oamenii către partid, nu că îi dai afară”, a afirmat Năstase.

El a mai atras atenţia că există riscul, în cazul unor exagerări în ceea ce priveşte sancţiunile la adresa unor membri de partid, să apară "nemulţumiri" la nivel local.

Deputatul Mădălin Voicu a fost exclus, joi, din PSD, a anunţat coordonatorul organizaţiei Giurgiu, Marian Vanghelie, spunând că acesta a creat o serie de probleme partidului. Voicu a afirmat că a depus o contestaţie la Comisia de arbitraj faţă de decizia anunţată de Vanghelie, de excludere a sa din partid.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici