Prima pagină » Politic » Negrescu: Trei miliarde de euro prin PNRR pentru educație. Bursele școlare nu trebuie tăiate

Negrescu: Trei miliarde de euro prin PNRR pentru educație. Bursele școlare nu trebuie tăiate

Europarlamentarul Victor Negrescu atrage atenția asupra importanței educației și condamnă tăierea burselor școlare în România, amintind că, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), România a primit peste 3 miliarde de euro pentru investiții în educație.
Negrescu: Trei miliarde de euro prin PNRR pentru educație. Bursele școlare nu trebuie tăiate
Sursa: Facebook/Victor Negrescu

Victor Negrescu, negociator-șef pentru bugetul Uniunii Europene pe anul 2025 și membru al Parlamentului European, a transmis luni, pe Facebook, că educația trebuie să rămână o prioritate esențială în politicile publice, atât la nivel european, cât și național.

„Educația este cea mai importantă investiție pe care o poate face o națiune. Viitorul unei țări se construiește în fiecare clasă, laborator sau bibliotecă”, a scris europarlamentarul.

Negrescu a precizat că România a obținut peste 3 miliarde de euro pentru educație prin PNRR și a subliniat că, în calitate de negociator-șef al bugetului UE 2025, a reușit să atragă „sume record” pentru educație, inovare și tineret.

În același timp, el a criticat decizia de reducere a burselor școlare în România, calificând-o drept „o greșeală”: „Nu tăiem sprijinul pentru copii. Îl îmbunătățim! Bursele trebuie păstrate, dar acordate mai corect pentru a încuraja performanța, prezența la școală și integrarea tuturor copiilor.”

Negrescu a mai menționat inițiativele sale din Parlamentul European, precum introducerea „Youth Test”, un mecanism pentru implicarea tinerilor în deciziile politice și susținerea programelor Erasmus, a voluntariatului și a eliminării internshipurilor neplătite.

„Cred în educație. În tineri. În idei care pot schimba lumea”, a încheiat europarlamentarul.