Nelu Tătaru, Ministrul Sănătăţii, a primit rezultatul testului COVID-19 şi este negativ

  • Testul de coronavirus al ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, este negativ.
  • Ministrul nu a fost contact direct al unei persoane diagnosticate pozitiv, transmite aceeaşi sursă.
  • Ministrul Sănătăţii nu este singurul care s-a testat. Nicuşor Dan şi Ludovic Orban au primit, de asemenea, în decursul zilei de luni, rezultatele testelor pentru SARS-CoV-2.
263 afișări
Imaginea articolului Nelu Tătaru, Ministrul Sănătăţii, a primit rezultatul testului COVID-19 şi este negativ

Nelu Tătaru, Ministrul Sănătăţii, a primit rezultatul testului COVID-19 şi este negativ

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, rezultatul testului RT-PCR pentru noul coronavirus (SARS Cov 2) în cazul ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, este negativ.

Testul ministrului Sănătăţii a fost realizat la cerere, preventiv.

Ministrul nu a fost contact direct al unei persoane diagnosticate pozitiv, transmite aceeaşi sursă.

Ministrul Sănătăţii nu este singurul care s-a testat. Nicuşor Dan şi Ludovic Orban au primit, de asemenea, în decursul zilei de luni, rezultatele testelor pentru SARS-CoV-2.

Primarul ales al Capitalei Nicuşor Dan a postat, pe pagina sa de Facebook, faptul că rezultatul testului COVID-19 făcut la cerere este negativ, dar rămâne în izolare.

„Nu sunt încadrat în definiţia de caz, deci nu am obligaţii legale de izolare. Totuşi, pentru maxima protecţie a celor din jur voi mai rămâne în izolare până vineri 9 octombrie inclusiv, când voi şi repeta testul”, a spus Dan.

De asemenea, Ludovic Orban a primit rezultat negativ pentru SARS-CoV-2 însă va rămâne în carantină până joi, 8 octombrie a.c., de unde îşi va exercita atribuţiile funcţiei de prim-ministru şi îşi va desfăşura activitatea fără interacţiune fizică cu alte persoane. În cursul zilei de joi premierul va efectua un nou test, la distanţă de 10 zile de la prezenţa în platoul TV în care s-a aflat o persoană care, în cursul zilei de duminică, a fost confirmată pozitiv la testul pentru noul coronavirus”, a anunţat Biroul de presă al Guvernului, luni seara.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici