Nicolae Ciucă îşi depune candidatura la şefia PNL, miercuri, ora 17.00

  • Premierul Nicolae Ciucă îşi depune, miercuri, la ora 17.00, candidatura la şefia PNL.
  • Până în prezent nu au fost anunţate alte candidaturi.
265 afișări
Imaginea articolului Nicolae Ciucă îşi depune candidatura la şefia PNL, miercuri, ora 17.00

Premierul Nicolae Ciucă îşi va depune candidatura pentru preşedinţia PNL şi va susţine declaraţii de presă la sediul partidului, cu începere de la ora 17.00.

Până la ora transmiterii ştirii nu au fost anunţate alte candidaturi.

Biroul Executiv al PNL a votat o derogare de vechime pentru premierul Nicolae Ciucă, în aşa fel încât acesta îşi poată depune candidatura pentru conducerea partidului.

Purtătorul de cuvânt al Partidului Naţional Liberal, Ionuţ Stroe, a declarat că o decizie lută marţi este legată de o derogare de la statut referitoare la condiţiile de vechime în partid pentru candidatura la preşedinţia partidului a lui Nicolae Ciucă.

„Există în partid o mare aşteptare în legătură cu această candidatură. Există, din punctul nostru de vedere, toate condiţiile pentru susţinerea acestei candidaturi şi acordarea acestei derogări pentru că premierul este un lider politic care, suntem noi siguri, va asigura o legătură mult mai puternică şi eficientă între partid şi Guvern”, a spus Stroe.

„Mâine (miercuri - n.r.), premierul Ciucă va fi prezent aici. (...) În momentul de faţă, premierul Ciucă se bucură de o mare susţinere”, a adăugat Stroe, întrebat când îşi depune candidatura premierul.

Termenul de depunere a candidaturilor este miercuri, ora 18.00.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici