Nicolăescu: Croitoru e obligat de CC să vină cu alte propuneri

Viceliderul deputaţilor PNL Eugen Nicolăescu a afirmat vineri că liberalii au solicitat ca în rapoartele de aviz negativ ale miniştrilor propuşi de Croitoru să fie trecută decizia CC privind obligativitatea acestuia de a veni cu alte propuneri, PNL urmând să solicite oficial acest lucru în Birouri.

18 afișări
Imaginea articolului Nicolăescu: Croitoru e obligat de CC să vină cu alte propuneri

Nicolăescu: Croitoru e obligat de CC să vină cu alte propuneri (Imagine: Mediafax Foto)

"Rapoartele cu avize negative pentru miniştrii cabinetului Croitoru se prezintă Birourilor Permanente reunite, care le transmit mai departe plenului, dar Birourile Permanente ar trebui să ţină cont de propunerile din rapoarte (privind obligativitatea premierului de av eni cu alte porpuneri - n.r.) care sunt întemeiate pe prevederea hotărâtă de Curtea Constituţională. În cazul în care nu se va ţine cont de acest lucru, atunci sigur că vom face procedural o asemenea solicitare tocmai pentru a recpecta decizia CC, iar dommul Coritoru este obligat, nu de liberali, ci de hotărârea CC, să facă alte propuneri care ar trebui să urmeze în Parlament aceeaşi procedură de audiere", a declarat, pentru MEDIAFAX, Eugen Nicolăescu.

Nicolăescu a menţionat că liberalii au solicitat, după audierile la comisii, ca "în rapoarte să se treacă prevederile din hotărârea Curţii Constituţionale".

El a sublinat că această solicitare oficială ar putea fi depusă de către liberali, săptămâna viitoare, când Birourile Permanente comune ar trebui să se întrunească pentru a discuta rapoartele de la comisiile de specialitate în cazul miniştrilor.

În plus, deputatul PNL a explicat că solicitarea liberalior are în vedere o decizie a CC din 2007, prin care se prevede că, "atunci când un candidat de ministru nu primeşte avizul comisiilor de specialitate, se înaintează raportul candidatului de prim-ministru desemnat, care este obligat să vină cu o altă propunere".

"În această situaţie, din cei 14 candidaţi la funcţia de ministru, 12 nu au primit avizul comisiilor de specialitate, au primit aviz negativ. În consecinţă, toate rapoartele comisiilor trebuie să conţină această prevedere prin care primul-ministru desemnat trebuia să vină şi să propună Parlamentului alte candidaturi şi să se facă audierea altor candidaţi", a spus Nicolăescu.

La rândul său, deputatul PNL Tudor Chiuariu a declarat, pentru MEDIAFAX, că solicitările liberalilor se întemeiază pe decizia 343 a Curţii Constituţionale care viza cazul fostului liberal Adrian Cioroianu, avizat negativ de către preşedintele României.

Fostul ministru al Justiţiei a precizat că, în decizia Curţii Constituţionale "rolul preşedintelui este echivalat cu al comisiilor parlamentare", explicând că dacă avizul negativ al preşedintelui duce la înlocuirea ministrului respectiv, prin echivalare, şi avizul comisiilor parlamentare are acelaşi efect.

Doar doi dintre cei 14 miniştri propuşi pentru Cabinetul Croitoru a obţinut avizul comisiilor parlamentare, respectiv Vasile Blaga şi Bogdan Aurescu. Avizul comisiilor este consultativ, decizia finală privind lista Cabinetului aparţinând plenului Camerelor reunite.

Curtea Constituţională a decis, în 5 aprilie 2007, că preşedintele României nu are un drept de veto, dar poate cere primului-ministru să renunţe la propunerea făcută, atunci când constată că persoana propusă nu îndeplineşte condiţiile legale pentru exercitarea funcţiei de membru al Guvernului.

Decizia Curţii a urmat unei sesizări a premierului de atunci, liberalul Călin Popescu Tăriceanu, care a solicitat Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între preşedintele României şi Guvern, după ce preşedintele Traian Băsescu l-a revocat din funcţia de ministru de Externe pe Mihai Răzvan Ungureanu, dar a refuzat să îl numească pe Adrian Cioroianu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici