Nicuşor Dan despre soţul lui Clotilde Armand, Sergiu Moroianu: Probabil că va fi o sancţiune

Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a declarat vineri că Biroul Naţional se va reuni în cursul serii pentru a discuta cazul lui Sergiu Moroianu, afirmând că probabil va exista o sancţiune.

2331 afișări
Imaginea articolului Nicuşor Dan despre soţul lui Clotilde Armand, Sergiu Moroianu: Probabil că va fi o sancţiune

Nicuşor Dan despre soţul lui Clotilde Armand, Sergiu Moroianu: Probabil că va fi o sancţiune (Imagine: Marian Ilie/ Arhiva Mediafax Foto)

''Este departe de a fi un scandal. Este opinia regretabilă a unui membru de partid care a atacat partidul şi a preluat elemente ale competitorilor noştri politici care sunt în plus neadevărate. Este o şedinţă de Birou Naţional în această seară şi probabil că va fi o sancţiune'', a precizat Nicuşor Dan.

Întrebat dacă Sergiu Moroianu va fi exclus din partid, liderul USR a spus că în patru ore va afla decizia Biroului Naţional.

''Este o chestiune pe care o va dezbate Biroul Naţional şi nu are rost să mă antepronunţ'', a concluzionat Nicuşor Dan.

Soţul lui Clotilde Armand, Sergiu Moroianu, a acuzat echipa de comunicare/campanie a USR că ''a asociat imaginea USR cu activiştii lgbt şi cu Soros'' a declanşat o campanie de denigrare şi sabotaj la adresa soţiei sale, Clotilde Armand, ''principalul vector de imagine al USR în teritoriu''.

''Păun a asociat imaginea USR cu activiştii lgbt şi cu Soros, încercând chiar să-l disculpe pe Soros în loc să ne disociem viguros de el, tentativă patetică care a dus PSD la 50% din parlament şi USR sub 10%. Cer explicaţii biroului naţional al USR pentru tolerarea acestei situaţii în care o persoană străină de partidul nostru a atacat şi izolat persoana #2 din partid, a orchestrat campanii împotriva intereselor USR, a cheltuit discreţionar şi netransparent banii USR, în ultimă instanţă afectând grav şansele de succes ale USR'', a mai susţinut Moroianu.

Liderul USR Clotilde Armand a declarat miercuri seara că nu este de acord în totalitate cu acuzaţiile formulate de soţul ei, explicând că problemele sunt legate de faptul că au fost foarte puţini bani care au fost alocaţi de echipa de campanie cum au crezut ei, insuficient de transparent. Ea a accentuat că membrii au fost supăraţi ''foarte tare'' pe tema sondajului din campanie care cota partidul la 19%. ''Nu ştiu de ce nu a ieşit o cifră...Eu nu am crezut în acest sondaj, nu vroiam să se facă public...El (Sergiu Moroianu, n.r.) e supărat că puţinii bani pe care i-am avut i-am folosit la un sondaj care ne-a dezamăgit foarte tare'', a dezvăluit liderul USR pe această temă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici