Oltean despre Geoană: Un instabil emoţional, care nu va ajunge niciodată preşedintele României

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că preşedintele PSD, Mircea Geoană, este "un instabil emoţional" care, în opinia sa, nu va ajunge niciodată preşedintele României.

11 afișări
Imaginea articolului Oltean despre Geoană: Un instabil emoţional, care nu va ajunge niciodată preşedintele României

Oltean despre Geoană: Un instabil emoţional, care nu va ajunge niciodată preşedintele României (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

Ioan Oltean l-a criticat pe liderul PSD pentru că ar fi preocupat mai mult de "acţiuni sporadice" în vederea câştigării Preşedinţiei României decât de reformă.

"Eu sper ca reacţia PSD să fie una responsabilă, calată pe realităţile României şi nu pe dorinţa absolut nebună a lui Geoană de a ajunge preşedintele României. Eu cred în echilibru, în responsabilitate şi nu cred în acţiuni sporadice prin care urmăreşti prin orice mijloc să ajungi preşedintele României. Geoană, în opinia mea, nu va fi preşedintele României niciodată şi ferească Dumnezeu ca, într-o perioadă de criză pe care o trece România acum, să ajungă un om instabil emoţional preşedintele României, care, pentru a dobândi acest titlu, e în stare să vândă ţara, dă cu nemiluita euro şi în stânga şi în dreapta de te miri de unde naiba îi tot scoate", a spus Ioan Oltean.

Deputatul a adăugat că PDL este preocupat nu de Cotroceni, ci de reforma în statul român şi abia după aceea va vedea de Preşedinţie, în perioada campaniei.

Dacă PSD nu se asociază cu PDL la realizarea reformei, va pleca de la guvernare

"Dacă PSD nu se asociază cu PDL la realizarea acestei reforme, va pleca de la guvernare. Nu există alternativă, aici nu ne mai jucăm de-a duplicitatea. Vine, susţine reforma, rămâne la guvernare", a spus Oltean, adăugând că PDL este "pentru rămânerea la guvernare a PSD şi pentru a pune în aplicare această reformă împreună, dar, dacă nu se asociază şi iar dă din coate, pleacă de la guvernare".

Întrebat de un jurnalist în ce fel va fi înlăturat PSD de la guvernare în cazul în care nu va susţine reformele propuse de PDL, Ioan Oltean a declarat că premierul Emil Boc este cel care decide.

"Premierul hotărăşte cine pleacă şi cine rămâne la guvernare. Eu nu vreau să anticipăm nimic. Am spus doar că în 2 septembrie este acest act şi atunci vom clarifica lucrurile. Se alătură nouă, susţine reforma, e partener de guvernare. Nu se alătură, nu susţine reforma, pleacă de la guvernare. Nu ne putem permite în perioade de criză jumătăţi de măsură, iar PDL nu e partidul jumătăţilor de măsură. Cred în responsabilitatea majorităţii liderilor PSD, nu a lui Geoană, care nu vor putea să dezerteze într-un moment atât de important pentru România", a adăugat Ioan Oltean.

Întrebat dacă PDL negociază şi cu alte partide în eventualitatea în care PSD va pleca de la guvernare, Oltean a declarat că nu există negocieri în acest sens.

"PDL nu cochetează cu absolut nimeni în acest moment, doar cu realizarea acestui demers politic contând sută la sută pe PSD care şi-a însuşit programul de guvernare alături de noi", a spus vicepreşedintele PDL.

"Majoritatea acestor măsuri sunt convenite şi însuşite cu partenerii de guvernare, inclusiv legea învăţământului. Săptămâna viitoare se va organiza la Camera Deputaţilor o dezbatere publică pe cele trei seturi de acte normative: legile Miclea, Codul educaţiei al Ecaterinei Andronescu şi legile învăţământului ale lui Adomniţei. Concluziile de acolo vor fi însuşite de Guvern", a spus Oltean.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici