Oltean: Este exclus să fie amânate alegerile locale şi parlamentare pentru 2013

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că exclude posibilitatea să fie amânate alegerile locale şi parlamentare pentru anul 2013.

169 afișări
Imaginea articolului Oltean: Este exclus să fie amânate alegerile locale şi parlamentare pentru 2013

Ioan Oltean (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax foto)

Ioan Oltean a fost întrebat dacă este posibil ca, în 2012, să nu fie alegeri, iar acestea să fie amânate până în 2013 din moment ce nu au fost prevăzuţi bani în buget pentru organizarea lor.

"Este exclusă, din punctul nostru de vedere, amânarea alegerilor pentru 2013. În Constituţie se prevede expres în ce condiţii pot fi amânate alegerile parlamentare cu trei luni. Nu avem niciun fel de interes să le amânăm. În opinia noastră, sfârşitul lunii noiembrie 2012 va trebui să fie data la care vor avea alegeri. Este exclus să fie amânate alegerile locale şi parlamentare pentru 2013", a spus Oltean.

Întrebat din ce bani vor fi organizate alegerile din moment ce nu sunt prevăzuţi în buget, Oltean a răspuns: "Să nu aveţi grijă! Vor fi bani pentru alegeri! Să nu aveţi grija aceasta".

"Dacă au fost comasate alegerile, printre alte elemente avute în vedere a fost şi acesta, al resursei financiare, al diminuării costurilor. Dacă făceam alegerile în iunie 2012 pentru autorităţile locale şi în noiembrie 2012 pentru Parlamentul României, costurile erau mult mai ridicate şi pentru Guvern, şi pentru partidele politice", a spus Oltean.

Guvernul a adoptat luni proiectele de legi privind comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare şi promovarea judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a decis să promoveze actele normative prin angajarea răspunderii în Parlament.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici