Președintele Nicușor Dan a transmis luni, într-un mesaj publicat pe platforma X, felicitări poporului sârb pentru alegerile pe care le-a descris drept istorice, precum și Listei Studenților pentru victoria obținută.
„Felicitări poporului sârb pentru aceste alegeri istorice, care au înregistrat cea mai mare rată de participare din ultimele decenii, precum și Listei Studenților pentru victoria obținută”, a scris Nicușor Dan pe X.
Șeful statului a afirmat că România este pregătită să colaboreze cu noul guvern sârb pentru susținerea parcursului european al țării vecine și pentru menținerea stabilității în regiune.
„România este pregătită să colaboreze cu noul guvern în vederea parcursului european al Serbiei și a unei vecinătăți stabile și prospere”, a mai transmis șeful statului.
„Legate de comunitățile noastre și de o prietenie de lungă durată de-a lungul Dunării, România și Serbia pot construi un parteneriat și mai puternic”, a mai scris Nicușor Dan.
Congratulations to the people of Serbia on a historic election, with the highest turnout in decades, and to the Students’ List on its victory.
Romania stands ready to work with the new government for Serbia’s European path and a stable, prosperous neighbourhood.
Bound by our communities and a long-standing friendship along the Danube, Romania and Serbia can build an even stronger partnership.
— Nicușor Dan (@NicusorDanRO) October 26, 2026
Duminică seara, după centralizarea primelor rezultate ale alegerilor parlamentare din Serbia, Aleksandar Vučić și-a recunoscut înfrângerea în fața mișcării conduse de studenți.
„Nu avem încă rezultatele finale, dar, pe baza unui eșantion, este clar că am pierdut aceste alegeri. Lista Studenților a câștigat”, a declarat Aleksandar Vučić, duminică seară.
Luni dimineața, Lista studenților conduce în continuare detașat în alegerile din Serbia, cu 52,52% din voturile valabil exprimate, în timp ce alianța condusă de Aleksandar Vučić a obținut 40,30%, potrivit rezultatelor preliminare după centralizarea a 92,58% dintre secțiile de votare.
Diferența dintre cele două liste a ajuns la aproximativ 471.000 de voturi. Pe locul al treilea se află formațiunea condusă de Ivica Dačić, cu 2,26%.