Oltean: Nu e niciun fel de pericol. Cred că în 30 iulie preşedintele se va întoarce la Cotroceni

Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că "nu este niciun fel de pericol" ca preşedintele suspendat Traian Băsescu să fie demis la referendumul din 29 iulie şi că, o zi mai târziu, acesta se va întoarce la Cotroceni.

284 afișări
Imaginea articolului Oltean: Nu e niciun fel de pericol. Cred că în 30 iulie preşedintele se va întoarce la Cotroceni

Oltean: Nu e niciun fel de pericol. Cred că în 30 iulie preşedintele se va întoarce la Cotroceni (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

Ioan Oltean a declarat că între măsurile luate de Guvernul Ponta se numără şi modificarea Legii referendumului în sensul de a crea posibilitatea demiterii cu uşurinţă a preşedintelui României şi a-i crea actualului preşedinte interimar "posibilitatea de a-şi vedea visul cu ochii împlinit".

El a spus că, în urma deciziei de marţi a Curţii Constituţionale, au fost discuţii controversate legate de actul normativ care ar genera şi ar determina producerea referendumului, aşa încât a dorit să facă anumite precizări.

"Toţi cei care au discutat au scăpat din vedere faptul că suntem în posesia a două reglementări diferite din Legea referendumului. Şi e vorba de articolul 5, care vorbeşte despre valabilitatea referendumului şi aceasta este o chestiune care trebuie lămurită, şi articolul 10 din aceeaşi lege, modificat prin OUG nr. 41, care se referă la condiţiile de demitere a preşedintelui. Vorbim de valabilitatea referendumului şi vorbim de demiterea preşedintelui. Sunt două lucruri distincte", a spus Oltean.

El a declarat că articolul 5 spune că "referendumul naţional şi cel local se organizează şi se desfăşoară potrivit prevederilor prezentei legi", iar la alineatul 2 se arată că "referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente".

"Acest articol este în vigoare, necontestat şi nemodificat. Deci orice referendum care se desfăşoară în acest moment, sub legislaţia actuală, este obligatoriu să îndeplinească această condiţie: să se prezinte jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente", a explicat Oltean.

În ceea ce priveşte articolul 10, modificat prin OUG 41, Oltean a spus că acesta arată următoarele: "prin derogare de la articolul 5, alineatul 2, demiterea preşedintelui este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor care au participat la referendum".

"Demiterea preşedintelui şi nu valabilitatea referendumului. Deci preşedintele este demis dacă jumătate plus unu dintre cei prezenţi la vot au votat pentru demitere. În condiţiile acestea, preşedintele este demis şi dacă la vot au fost jumătate plus unu din numărul de electori înscrişi în listele electorale permanente. Aceasta este interpretarea corectă pe care şi CCR a dat-o marţi. Aceasta este reglementarea pe care o avem în vedere. Lucrurile sunt foarte clare şi orice interpretare de altă natură iese în afara cadrului legal", a spus Oltean.

Întrebat ce modificări a adus PDL Legii referendumului, Oltean a declarat: "Noi am modificat legea în sensul că preşedintele este demis dacă jumătate din numărul total al celor înscrişi pe liste, adică din cei 18 milioane trebuie să voteze 9 milioane şi unu şi atunci preşedintele era demis. Legea actuală spune că trebuie să fie prezenţi 9 milioane, dar cu 4,5 milioane şi unu preşedintele este demis. Aceasta este şi modificarea pe care colegii de la USL au adus-o actului juridic, Legii 3/2000 privind referendumul".

Liderul PDL a spus că lucrurile sunt foarte clare şi orice discuţie este "inutilă".

El a adăugat că, dacă joi CCR trimite preşedintelui legea, acesta are la dispoziţie zece zile să o promulge.

"În articolul 77 alineatul 3 se spune că, dacă preşedintele a cerut examinarea legii sau s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult zece zile de la primirea legii adoptate, după reexaminare, sau de la primirea deciziei CCR prin care i s-a confirmat constituţionalitatea. Deci în zece zile, preşedintele trebuie să promulge această lege, dar, indiferent că o face sau nu o face, cadrul legal care există astăzi în vigoare este cel pe care l-am spus", a afirmat el.

Oltean a admis că preşedintele poate trimite legea înapoi la Parlament, dar chiar dacă ar face acest lucru, textul în vigoare este cel menţionat.

"Valabilitatea referendumului nu a fost contestată. Deci nu există niciun act normativ care, în acest moment, să pună la îndoială valabilitatea referendumului. Referendumul este valabil, conform normei în vigoare în acest moment, dacă se prezintă jumătate plus unu. Se publică, nu se publică, se retrimite Parlamentului pentru reexaminare, e mai puţin important. Textul care conduce spre o asemenea concluzie este în vigoare. Preşedintele poate, are acest drept, să o trimită Parlamentului, dar eu cred că nu o va face fiindcă textul are un singur articol, unul singur, pe care dacă CCR îl declară constituţional, ce motiv ar avea să îl trimită pentru reexaminare? Absolut niciunul. Nu cred că se va abuza chiar în felul acesta, dar în şirul evenimentelor ar fi o nimica toată o asemenea decizie, în raport cu alte abuzuri", a spus Ioan Oltean.

Întrebat dacă, în condiţiile enumerate de el, Traian Băsescu are funcţia în pericol, Oltean a spus: "În acest moment, nu e niciun fel de pericol. Cred că, în 30 iulie, preşedintele se va întoarce la Cotroceni şi consecinţele nu vreau să vi le spun".

El a fost întrebat la ce consecinţe se referă.

"Putem discuta despre multe consecinţe, cum ar fi aceea că Crin Antonescu ar putea să dispară din viaţa politică românească, cel puţin dacă pune în aplicare ce a promis, că premierul actual, neamaivând un interlocutor, să-şi prezinte demisia. Sunt o mulţime de consecinţe care ar putea decurge", a spus Oltean.

Întrebat dacă există posibilitatea ca Guvernul să dea o OUG prin care să modifice şi validitatea referendumului, Oltean a spus: "Sigur că există!".

"Acest Guvern e capabil de orice. În această privinţă nu e niciun fel de reţinere ca Guvernul şi premierul Ponta, realizând dificultatea majoră de a-l demite pe preşedintele Băsescu, să nu recurgă, în ultimul moment, şi să dea o OUG prin care să modifice şi articolul 5 din lege. Sigur, e posibil absolut orice. Să vedem cum se întoarce de la Poartă, de la Bruxelles", a conchis Ioan Oltean.

Curtea Constituţională a decis, marţi, că legea prin care s-au făcut modificări la articolul 10 din Legea referendumului este constituţională, în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici