Olteanu lansează teoria "candidatului tip Oprescu"

Purtătorul de cuvânt al PNL, Bogdan Olteanu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că preşedintele Traian Băsescu ar putea fi debarcat dacă ar apărea un candidat independent "tip Oprescu", menţionând că şi PNL ar putea lua în calcul varianta unui candidat din afara partidului pe modelul Stolojan din 2000.

17 afișări
Imaginea articolului Olteanu lansează teoria "candidatului tip Oprescu"

Olteanu lansează teoria "candidatului tip Oprescu" (Imagine: Mediafax Foto)

"Pentru ca Traian Băsescu să poată fi debarcat de la Cotroceni, nu sunt necesari doar contracandidaţii de la PSD, PNL, ci un candidat care să ia voturi de la toţi, dar mai ales să ia voturi de la PDL, pentru că la PDL sunt cei mai convinşi alegători. Un candidat de «tip Sorin Oprescu» este esenţial", a susţinut Bogdan Olteanu.

Liberalul a afirmat că ar fi necesară apariţia unui candidat "tip Sorin Oprescu", adică unul care să "rupă" voturi de la toate partidele şi, mai ales, de la PDL.

Pentru a avea şanse cât mai mari, potrivit purtătorului de cuvânt al PNL, contracandidatul lui Băsescu trebuie să fie conform opţiunii populare. Ca atare, potrivit spuselor sale, PNL ia în calcul şi alternativa susţinerii unui candidat din afara partidului.

"Încercăm să constituim profilul candidatului, poate se va potrivi cuiva din PNL sau din altă parte, din afară, pe care să încercăm să-l aducem lângă noi", a afirmat Olteanu.

Întrebat dacă liberalii au intenţia să discute cu Oprescu în vedere susţinerii unei potenţiale candidaturi, liderul PNL a menţionat că declaraţia sa privind necesitatea unui "candidat tip Oprescu" este o teorie care nu are legătură cu niciun plan liberal.

"Nu, nu discutăm despre oameni. Sunt doar nişte analize teoretice ale mele, care nu au lăgătură cu niciun plan. Noi (liberalii-nr) nu am discutat nimic", a subliniat Bogdan Olteanu.

Pe de altă parte, Olteanu a afirmat că PNL ia în calcul şi să aducă candidat independent, menţionând că din partea formaţiunii liberale ar putea candida şi un independent pe modelul Theodor Stolojan.

"Din partea PNL poate să candideze şi un om care nu este neapărat din PNL. De exemplu, cum a fost Stolojan în 2000, a fost adus din afara partidului şi a devenit candidat PNL", a mai spus purtătorul de cuvânt al PNL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici