Prima pagină » Politic » Orban: Premierul nu a răspuns la sesizările privind comportamentul neconstituţional al Elenei Udrea

Orban: Premierul nu a răspuns la sesizările privind comportamentul neconstituţional al Elenei Udrea

Preşedintele comisiei Udrea, Ludovic Orban, a declarat, marţi, că Ministerul Turismului a refuzat nejustificat să pună la dispoziţie documentele solicitate şi că prim-ministrul Emil Boc nu a răspuns la sesizările comisiei în privinţa ANRMAP şi a "comportamentului neconstituţional" al ministrului.
Orban: Premierul nu a răspuns la sesizările privind comportamentul neconstituţional al Elenei Udrea
01 sept. 2009, 12:37, Politic

"Nici până astăzi Ministerul turimsului nu a pus la dispoziţie documentele solicitate de Parlament. (…) Aceasta este starea de fapt că instituţii ale statului refuză să îndeplinească obligaţia constituţională de a pune la dispoziţia Parlamentului documentele solicitate", a afirmat Orban.

Orban a precizat că Ministerul Turismului nu a trimis statul de funcţii, fişele de post şi "notele justificative înaintate autorităţilor locale pentru stabilirea sumelor alocate autorităţilor locale".

Secretarul comisiei, Claudiu Ţaga, a precizat că a primit de la Minister mai multe documente din dosarele de achiziţii, în timp ce deputatul PSD Dumitru Chiriţă a explicat că majoritatea documentelor primite de la Minister sunt "o dublare" a celor venite mai demult la comsie.

"În comparaţie cu ceea ce am solicitat, sunt foarte multe dosare de achiziţii incomplete care lipsesc", a spus Chiriţă.

În ceea ce priveşte scrisorile adresate de comisie premierului, Orban a precizat că de la Guvern nu a fost primit niciun răspuns referitor la refuzul ANRMAP de a trimite comisiei dosarele de supraveghere a achiziţiilor Ministerului Turismului şi nici în legătură cu "comportamentul neconstituţional şi în afara legii a ministrului Turismului".

Comisia parlamentară de anchetă privind sumele cheltuite de Ministerul Turismului a început, marţi, şedinţa, pe ordinea de zi aflându-se audierea ministrului democrat-liberal Elena Udrea.