OSCE despre alegerile parlamentare din România: Votul, "fără incidente sau neregularităţi". Campania electorală, afectată de lupta pentru putere Băsescu-Ponta

Delegaţia de observatori ai Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) consideră că procesul electoral la scrutinul parlamentar de duminică a decurs pozitiv, încadrându-se în principiile OSCE şi fiind luate măsurile necesare pentru a fi asigurate "alegeri libere şi corecte".

639 afișări
Imaginea articolului OSCE despre alegerile parlamentare din România: Votul, "fără incidente sau neregularităţi". Campania electorală, afectată de lupta pentru putere Băsescu-Ponta

OSCE despre alegerile parlamentare din România: Votul, "fără incidente sau neregularităţi". Campania electorală, afectată de lupta pentru putere Băsescu-Ponta (Imagine: Ana Poenariu/ Mediafax Foto)

"Am evaluat că alegerile parlamentare au fost în conformitate cu principiile OSCE. Votul observat de echipa OSCE a fost apreciat ca fiind pozitiv. Observatorii noştri nu au primit un număr semnificativ de rapoarte cu privire la nereguli, deşi au fost acuzaţii de natură generală", a declarat Wolfgang Grossruck, vicepreşedintele al Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), într-o conferinţă de presă.

Cei 17 observatori OSCE au vizitat duminică circa 120 de secţii de votare din Bucureşti şi judeţe cum ar fi Constanţa şi Teleorman, iar vremea nu a afectat negativ procedura de votare "care a decurs fără incidente sau neregularităţi", iar "cetăţenii şi-au exprimat votul într-o manieră calmă şi în ordine".

"Alegerile au demonstrat că România este o ţară cu respect pentru drepturile parlamentare, precum şi cu un proces politic democratic. S-au luat măsurile necesare pentru asigurarea unor alegeri libere şi corecte", a apreciat oficialul OSCE.

Grossruck a arătat însă că "atmosfera politică" şi campania electorală au fost afectate de referendumul din 29 iulie, precum şi de lupta pentru putere între preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta.

"Totuşi, atmosfera politică din ultima vreme a contribuit la subminarea încrederii publice în funcţionarea corectă a instituţiilor. Rezultatele referendumului din 29 iulie au aruncat o umbră asupra procesului electoral (...) A fost o campanie paşnică şi în majoritatea timpului nu au avut loc incidente, însă, a fost umbrită de lupta pentru putere între preşedinte şi premier. Alegătorii s-au prezentat la urne în număr destul de modest pentru a-şi alege reprezentanţii în Parlament. Alegătorii au avut posibilitatea de a face o alegere informată", a declarat vicepreşedintele AP a OSCE.

Totodată, el a mai punctat că misiunea OSCE nu a avut ca scop "arătarea cu degetul" a României, ci "un schimb de experienţă".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici