Politic

Boagiu: Dacă Ponta mă dă în judecată, să dea şi Comisia Europeană în judecată

Vicepreşedintele PDL Anca Boagiu a declarat, vineri, comentând intenţia Guvernului de a face plângere penală împotriva sa, că îi transmite lui Victor Ponta să facă plângere penală şi împotriva Comisiei Europene, arătând că este vorba de proiecte aprobate de oficiali europeni.

ALEGERI PARLAMENTARE 2012: Campania electorală se încheie sâmbătă la 07.00. Continuarea acesteia poate fi sancţionată

Campania electorală pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului din 9 decembrie se încheie, potrivit legii electorale, sâmbătă, la ora 7.00, orice încălcare a acestei prevederi legale fiind sancţională contravenţional sau penal.

Haşotti: Nu vrem suspendarea, dar dacă Băsescu insistă să îl refuze pe Ponta, îl suspendăm repede

USL nu doreşte suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, dar dacă acesta va insista în a nu-l nominaliza pe Victor Ponta premier, suspendarea se va face "foarte-foarte rapid", în 24 de ore, susţine ministrul Culturii, liberalul Puiu Haşotti.

Ponta: Guvernul va analiza situaţia bunurilor Gojdu de la Budapesta şi poate cere comisie de anchetă

Guvernul va analiza în şedinţa de săptămâna viitoare situaţia bunurilor Gojdu de la Budapesta şi va solicita implicarea fie a Parlamentului, dacă poate fi formată o comisie de anchetă, fie a Corpului de Control sau a altor instituţii ale statului, a anunţat premierul Victor Ponta.

Antonescu: Nu căutăm cu lumânarea suspendarea lui Băsescu. Vrem şi noi de sărbători să stăm liniştiţi cu familia

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că liderii USL nu caută "cu lumânarea" suspendarea din funcţie a şefului statului, precizând că doresc să petreacă sărbătorile liniştiţi în familie, însă în cazul unui refuz al desemnării lui Victor Ponta ca premier acest demers va fi declanşat.

Ponta: Duminică seară nu o să rostesc „I-am ciuruit”. Sergiu Nicolaescu: Puteţi rosti „Pohta ce-am pohtit”

Premierul Victor Ponta i-a promis, joi seară, lui Sergiu Nicolaescu, la inaugurarea cinematografului din Târgu Jiu care poartă numele regizorului, că duminică, după ce USL va câştiga alegerile, nu va rosti replica "I-am ciuruit!", Nicolaescu spunându-i că în schimb poate spune: "Pohta ce-am pohtit".

Tăriceanu: Antonescu ar fi putut să fie mai vizibil, mai prezent. Este candidat potenţial

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi, la Gândul Live, că preşedintele PNL, Crin Antonescu, "ar fi putut să fie mai vizibil, mai prezent" cât a îndeplinit funcţia de preşedinte interimar, precizând că acesta este "candidat potenţial" la următoarele alegeri prezidenţiale.

Aurescu la OSCE: România, angajată deplin pentru statul de drept, respectarea proceselor constituţionale

Secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu a subliniat, la reuniunea OSCE de la Dublin, angajamentul României pentru valorile fundamentale ale democraţiei şi statului de drept, inclusiv pentru respectarea proceselor constituţionale, atât în plan intern, cât şi în întregul spaţiu al OSCE.

Băsescu cere reexaminarea unor modificări la legea CSM: Membrii Consiliului să aibă acelaşi statut

Preşedintele Traian Băsescu cere Parlamentului reexaminarea legii care stabileşte că au calitatea de demnitar judecătorii şi procurorii membri ai CSM, arătând că, în condiţiile în care Consiliul are în componenţă şi doi reprezentanţi ai societăţii civile, "nu se justifică" diferenţa de statut.

Scrisoarea şefului Raiffeisen către Moş Nicolae: Calităţile pe care ar trebui să le aibă viitorul guvern al României

Preşedintele Raiffeisen Bank România, Steven van Groningen, a publicat, pe blogul său, o listă de dorinţe adresată lui moş Nicolae, cu calităţile pe care ar trebui să le aibă viitorul guvern al României, printre care figurează curajul, credibilitatea, stabilitatea şi respectul pentru cetăţean.

Norica Nicolai: Băsescu să aplice aceeaşi măsură ca în 2004. Alianţele politice sunt asimilate partidelor

Europarlamentarul PNL Norica Nicolai a susţinut, joi, că şeful statului trebuie folosească aceeaşi interpretare a legii în ceea ce priveşte alianţele politice şi partidele, în contextul desemnării premierului, precum cea folosită în 2004 în cazul Alianţei DA.

Ivan: Dacă Băsescu îşi impune premierul, salariile şi pensiile vor fi tăiate din nou

Liderul europarlamentarilor PSD, Cătălin Ivan, a declarat joi că dacă preşedintele Traian Băsescu va impune, după alegeri, primul-ministru, atunci salariile şi pensiile vor fi din nou tăiate, iar PDL va continua politicile sale de austeritate.

MAE şi MAI: Comisia Europeană, constantă în susţinerea aderării României şi Bulgariei la Schengen „în cel mai scurt timp posibil”

Poziţia Comisiei Europene la reuniunea Consiliului JAI desfăşurată joi, la Bruxelles, a rămas constantă privind susţinerea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen în cel mai scurt timp posibil, iar demersurile pentru obţinerea unei date trebuie făcute la Consiliul European.

ARD: Ponta şi Duşa să demisioneze pentru că în vară au falsificat numărul românilor

Purtătorul de cuvânt al campaniei ARD, Traian Ungureanu, a declarat joi că Victor Ponta şi Mircea Duşa trebuie să demisioneze după ce BEC a anunţat oficial că sunt 18 milioane de alegători, iar Ponta a susţinut în vară că sunt mai puţin cu 2-3 milioane de alegători.

Ancheta în cazul diplomatului rus care a accidentat o tânără va fi făcută în Rusia

Tribunalul Bucureşti (TB) a decis joi, definitiv, ca ancheta în cazul diplomatului rus Aleksandr Evsiukov, care a accidentat o tânără pe o trecere de pietoni din Bucureşti, să fie făcută de autorităţile din Rusia.

Ponta: Să faci campanie împotriva României mi se pare un gest absolut incalificabil, josnic

Premierul Victor Ponta consideră că prin declaraţia referitoare la Schengen Traian Băsescu face campanie împotriva României şi cataloghează gestul acestuia drept "incalificabil, josnic" şi "un semn de maximă iresponsabilitate".

Frunda: Băsescu face o presiune psihică asupra populaţiei pentru a influenţa votul, dar e perdantă

Senatorul UDMR Gyorgy Frunda afirmă că prin ieşirile publice din ultima perioadă şeful statului face o "presiune psihică" asupra populaţiei, încercând să influenţeze votul în favoarea PDL, însă nu va reuşi acest lucru din cauza antipatiei oamenilor faţă de Traian Băsescu.

Situaţia BEC nu indică numărul alegătorilor din Diaspora, la fel ca în 2008

Situaţia statistică publicată joi de BEC, potrivit căreia numărul total al alegătorilor la scrutinul de duminică este 18.248.414, nu indică şi numărul votanţilor aferenţi secţiilor de votare din Diaspora, la fel cum s-a întâmplat şi la alegerile parlamentare din anul 2008.

Videanu: Ponta, prin ameninţări, l-a determinat în 2002 pe procurorul Panait să se sinucidă

Coordonatorul campaniei ARD, Adriean Videanu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că Victor Ponta este "o ruşine pentru toţi procurorii din ţară", "un om necinstit" care şi-a şantajat în 2002 un coleg, pe procurorul Panait, determinându-l prin ameninţări să se sinucidă.

ALEGERI PARLAMENTARE 2012: Numărul total al alegătorilor este 18.248.414

Numărul total al alegătorilor pentru alegerile parlamentare de duminică este 18.248.414, conform datelor publicate de Biroul Electoral Central (BEC).

USL i-a transmis pe e-mail lui Băsescu lista mesajelor de campanie ale Uniunii

Secretarul general adjunct al PNL, Dan Mihalache, a anunţat joi că Departamentul de comunicare al USL i-a transmis pe e-mail preşedintelui Traian Băsescu lista mesajelor de campanie ale Uniunii, precizând că şeful statului va trebui să răspundă public "celor 15 jafuri ale guvernării PDL".

ALEGERI PARLAMENTARE: Campanie anostă, doar cu afişe, fără mitinguri şi confruntări între candidaţi, în Transilvania – FOTO

Campania pentru alegerile parlamentare din acest an a trecut aproape neobservată, singurele semne fiind afişele de pe stâlpi. Mitingurile în marile oraşe din Transilvania aproape au lipsit, ca şi confruntările între candidaţi, care au preferat să se promoveze "din casă în casă", online sau cu bannere.

ALEGERI PARLAMENTARE: Mesaje lipsite de consistenţă şi nicio confruntare directă, în cea mai anostă campanie la Iaşi

Mesaje puţine şi lipsite de consistenţă din partea candidaţilor, nicio confruntare directă între principalii combatanţi, dar tone de hârtie consumate pe afişe şi pliante, acesta este bilanţul celei mai anoste campanii electorale din ultimii 20 de ani pe care le-a cunoscut Iaşiul.

Stan: Nu-mi dau demisia, pentru că nu mă consider vinovat. DNA să trimită dosarul la instanţă

Deputatul PSD Ion Stan a declarat, joi, că nu va demisiona din Parlament, pentru că nu se consideră vinovat, el arătând că va respecta toate procedurile judiciare şi îşi va demonstra nevinovăţia în instanţă şi solicitând ca DNA, dacă are probe, să trimită dosarul la instanţă.

Grupul PSD a votat, cu majoritate, pentru încuviinţarea arestării preventive a lui Stan

Grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor a decis, cu majoritate de voturi, aprobarea încuviinţării arestării preventive a lui Ion Stan, a precizat, joi, liderului grupului, Marian Neacşu.

Premierul Victor Ponta dă asigurări că votul de duminică va fi transparent, fără fraude

Premierul Victor Ponta dă asigurări că votul de duminică va fi unul complet transparent, fără fraude, răspunzând astfel acuzaţiilor lui Traian Băsescu, adăugând că doar preşedintele a fost reales cu ajutorul unei fraude electorale.

Băsescu: La consultări chem partidele. Cei din USL vor trebui să aibă încredere unii în alţii

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că după alegeri va chema la consultări pentru desemnarea premierului numai partidele, dacă niciunul nu obţine mai mult de 50% din voturi, iar USL va trebui să accepte acest lucru, menţionând că problema partidelor din Uniune este încrederea reciprocă.

Băsescu: Ponta să dea mandat reprezentantului Guvernului să se bată pentru o dată pentru Schengen

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că "doctorul Victor Viorel Ponta" trebuie să dea mandat reprezentantului Guvernului "să se bată" pentru stabilirea, la Consiliul JAI, a unei date pentru intrarea României în Spaţiul Schengen.

Băsescu: Îi răspund lui Ponta – nu sunt ofiţer de contrainformaţii sau ofiţer sub acoperire

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că vrea să îi dea o replică premierului Victor Ponta spunând că nu este ofiţer de contrainformaţii, sau sub acoperire al fostei Securităţi, ori al SRI sau SIE. El a prezentat Avizul 521, din 27 septembrie 2004, eliberat de CNSAS, care stabilea că nu a făcut politiţe politică.

Băsescu: Tăriceanu, Rus, nu vă mai perpeliţi, nu sunteţi pe lista mea de premieri. Fac un test cu Adrian Năstase şi Dan Voiculescu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că Ioan Rus şi Călin Popescu Tăriceanu trebuie să nu se mai "perpelească" legat de o eventuală nominalizare în fruntea Guvernului, menţionând, ironic, că se gândeşte la Adrian Năstase şi Dan Voiculescu.

Băsescu: Guvernul Ponta nu a anunţat numărul de alegători. Creează condiţii de fraudare a alegerilor

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că Guvernul Ponta creează condiţii de fraudare a alegerilor neanunţând numărul de electori şi a amintit Executivului să nu-i omită pe cei 500.000 de români cu domiciliul în străinătate.

Băsescu: În message-box-ul USL numele meu apare de 25 de ori

Preşedintele Traian Băsescu a prezentat, miercuri, mai multe hârtii despre care a spus că sunt mesaje din "message-box-ul" USL, afirmând că numele său apare într-o zi de 25 de ori, iar cu o zi în urmă fusese menţionat de 19 ori.

Puiu Haşotti: Viitorul Guvern USL ar putea avea două-trei ministere în plus faţă de cel actual

Ministrul Culturii, Puiu Haşotti, susţine că viitorul Guvern USL ar putea avea două-trei ministere în plus faţă de cel actual, printre acestea aflându-se un minister al Turismului şi unul al marilor proiecte naţionale şi că din acest motiv va exista o nouă negociere între partidele componente ale Uniunii.

Boagiu depune cerere de chemare în judecată a lui Ponta pentru „afirmaţii calomnioase” la adresa sa

Vicepreşedintele PDL Anca Boagiu a declarat, miercuri, că a depus o cerere de chemare în judecată a lui Victor Ponta pentru "afirmaţii calomnioase, injuste" la adresa sa, precum şi un denunţ împotriva acestuia vizând acţiuni "împotriva economiei româneşti".

Ponta despre clasamentul Transparency International: În 2013, să intrăm în topul primelor 50 de ţări

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la Târgu Jiu, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte ca raportul din 2013 al Transparency International în privinţa corupţiei să situeze România în primele 50 de state ale lumii.

Fiul vitreg al ministrului Apărării, deferit justiţiei, alături de 16 persoane, pentru fraudarea referendumului

Fiul vitreg al ministrului Apărării Corneliu Dobriţoiu, Dumitru Samson, a fost deferit justiţiei, alături de alte 16 persoane pentru oferire de bani şi bunuri în scopul determinării alegătorului să meargă la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Mihail Neamţu: Guvernul Ponta sporeşte artificial numărul votanţilor eliberând acte noi deţinuţilor

Preşedintele Noua Republică, Mihail Neamţu, consideră că Guvernul va spori artificial numărul votanţilor prin eliberarea în regim de urgenţă de noi documente de identitate pentru deţinuţi, afirmând că Executivul Ponta "se arată încă o dată mai apropiat de infractori decât de oamenii liberi".

Unde pot vota românii din străinătate. MAE a trimis în secţiile de votare câte 452.300 de buletine pentru Cameră şi Senat

Ministerul Afacerilor Externe a trimis în cele 306 secţii de votare din străinătate câte 452.300 de buletine de vot aferente votării pentru Camera Deputaţilor şi Senat, la alegerile parlamentare de duminică, 9 decembrie.

MAE: Românii în tranzit, fără reşedinţă în străinătate, nu pot vota la ambasade în 9 decembrie

Cetăţenii români aflaţi în tranzit în afara ţării, fără a avea reşedinţa sau domiciliul în străinătate, nu pot vota la alegerile parlamentare de duminică, 9 decembrie, în cele 306 secţii de votare care vor funcţiona în afara ţării, a declarat, miercuri, Robert Cazanciuc, secretar general al MAE.

Trăşculescu îi întreabă din arest pe alegători dacă să continue în politică sau să renunţe

Fostul deputat de Vrancea Alin Trăşculescu a scris din arestul Poliţiei o scrisoare, postând-o pe un site al său, în care susţine că este nevinovat şi îi întreabă pe alegătorii vrânceni dacă să mai continue drumul în politică sau să se retragă, spunând că va afla acest lucru în 9 decembrie.