Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, la Realitatea TV, că Sorin Oprescu ar putea fi sprijinit de USL pentru Primăria Capitalei dacă PSD Bucureşti nu are un candidat mai bun, menţionând că nici Andrei Chiliman şi nici Cristian Popescu Piedone nu sunt în această postură.
Secretarul general al PDL Vasile Blaga a declarat, luni, după întâlnirea cu parlamentarii PDL, că le-a prezentat acestora moţiunea cu care candidează la şefia PDL, menţionând că discuţiile au fost serioase şi că, potrivit unor democrat-liberali, niciodată nu a fost atât de linişte în acea sală.
Comitetul Executiv al PSD a validat, luni, deciziile luate săptămâna trecută de către Biroul Permanent Naţional, de numire a Corinei Creţu şi a lui Adrian Duicu în funcţiile de vicepreşedinte devenite vacante după demisiile lui Adrian Severin şi Ion Toma.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a confirmat, luni, că social-democraţii intenţionează să contracteze un credit la o bancă pentru a putea achiziţiona de la RA-APPS imobilul din Şoseaua Kiseleff nr. 10, în care se află sediul central al formaţiunii.
PSD înregistrează datorii către diverse firme de 6,6 milioane euro, potrivit rezultatelor finale ale unui audit financiar, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din conducerea partidului.
Senatorul PDL Radu Berceanu a declarat luni că îşi doreşte ca în PDL să fie "o competiţie elegantă" pentru şefia partidului şi a arătat că speră ca persoana care va câştiga "să vrea să câştige PDL, nu o parte din PDL sau un PDL cu foarte multe tensiuni, răfuieli, poliţe de plătit".
Preşedintele PDL Emil Boc trebuie să rămână premier cel puţin până la sfârşitul anului, a declarat, luni, senatorul Radu Berceanu, adăugând, în acest context: "La aceste alegeri trebuie să avem la partid o persoană şi la Guvern o persoană".
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, în CEX, că PSD nu va plăti, când va veni la guvernare, niciun ban firmelor care vor primi contracte prin programele derulate de Ministerul Dezvoltării şi Turismului.
Senatorul PDL Radu Berceanu a semnalat, luni, faptul că printre susţinătorii lui Emil Boc pentru şefia partidului se află în prezent deputatul Daniel Oajdea, pe care preşedintele partidului vroia să îl dea afară formaţiune în urmă cu trei luni.
Surse din conducerea PSD au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că partidul a început procedurile către RA-APPS pentru achiziţionarea sediului din şoseaua Kiseleff, estimat la aproape un milion de euro, una dintre soluţii putând fi contractarea unui credit.
Liderul PDL Radu Berceanu a declarat, pentru "Gândul", că există democrat-liberali care se poziţionează acolo unde cred că va fi câştigătorul, el întrebându-se, pe de altă parte: "De ce s-a vrut plecarea lui Boc din Guvern. Adică noi, la partid, să-l avem pe unul dat afară de la guvernare?!".
Fostul prefect al Capitalei Mioara Mantale a demisionat din postul de inspector guvernamental, pe care îl ocupă din vara anului trecut, aceasta urmând să părăsească Guvernul săptămâna viitoare.
Preşedintele PNL Bucureşti, Andrei Chiliman, afirmă că angajaţi ai RATB au distrus, luni dimineaţă, 60 de bannere stradale autorizate ale unei campanii iniţate de ACD, acuzând "transformarea angajaţilor RATB în vandali politici de către slugile numite în fruntea regiei de către Elena Udrea şi PDL".
Premierul Emil Boc a declarat, luni, că PDL susţine proiectul de lege care prevede alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin şi a precizat că acest proiect urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor.
Premierul Emil Boc a declarat luni că el crede că va avea susţinere din partea parlamentarilor PDL la asumarea răspunderii Guvernului pe pachetul de legi privind Codul de Dialog Social şi salariilor profesorilor, arătând că deocamdată la Camera Deputaţilor lucrurile sunt sub control.
Senatul a amânat, luni, alegerea reprezentanţilor societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii, propunerea PDL de scoatere de pe ordinea de zi a subiectului fiind respinsă la vot, iar senatorii puterii au părăsit plenul.
Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, Mircea Oancea, a solicitat Parlamentului numirea a trei noi membri în această structură, care să îi înlocuiască pe cei ale căror mandate expiră la 28 iunie 2011.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, după o discuţie cu reprezentanţii sindicatelor din Educaţie, că este realist ca în bugetul pe anul 2012 să fie incluse majorările salariale de 33% pentru profesori.
Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că a decis să discute doar în interiorul partidului, nu şi în spaţiul public, despre valoarea celor trei candidaţi pentru preşedinţia PDL.
Liderul PSD Victor Ponta a declarat, luni, că PDL are doi conducători, respectiv Traian Băsescu şi Elena Udrea, el opinând că, în condiţiile în care aceştia nu participă direct la competiţia pentru şefia partidului, îşi trimit "fantoşele" să candideze.
Prim-ministrul Emil Boc le-a cerut ziariştilor, luni, după şedinţa de grup a deputaţilor PDL, să nu mai alerge după el prin Parlament, ca să nu se mai spună că "premierul fuge cu jurnaliştii pe coridor".
Theodor Paleologu menţionează "nevoia de democraţie internă", de "prospeţime" şi "precizie" între motivele pentru care a decis să prezinte o moţiune la Convenţia Naţională a PDL, între obiectivele propuse fiind recâştigarea Bucureştiului sau integritatea campaniilor electorale.
Biroul Permanent al Senatului a aprobat, luni, propunerea Comisiei de politică externă de a instala o cameră web şi de a transmite on-line lucrările comisiei pe site-ul acestei Camere legislative.
Vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru (PSD) a declarat, luni, după şedinţa BP, că liderul grupului PDL, Cristian Rădulescu, a cerut scoaterea de pe ordinea de zi a alegerii celui de-al doilea reprezentant al societăţii civile în CSM, invocând indecizia senatorilor democrat-liberali.
"Speedy" Emil s-a lansat pentru încă o tură la volanul democrat-liberalilor conform reputaţiei sale: fuguţa, în mijlocul treptelor din Modrogan, anturat de un grup din care răsăreau toate femeile strong ale partidului.
Premierul Emil Boc le-a spus, luni, deputaţilor PDL prezenţi la şedinţa de grup, că cei trei candidaţi la preşedinţia partidului au convenit să nu se atace între ei, stabilind chiar să se delimiteze de susţinătorii care ar ataca tabăra adversă, au precizat pentru MEDIAFAX surse din PDL.
Preşedintele Traian Băsescu va face, marţi şi miercuri, o vizită de stat în Estonia, informează Preşedinţia, adăugând că şeful statului va discuta cu omologul său, Toomas Hendrik Ilves, dar şi cu preşedintele Parlamentului şi cu premierul.
Deputatul Theodor Paleologu a declarat, luni, că el candidează la preşedinţia PDL cu moţiunea "Privind spre viitor", arătând că această moţiune este un demers serios, dar are darul de a destinde atmosfera, este foarte scurtă şi se citeşte repede.
Preşedintele Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Colan preşedintelui eston, Toomas Hendrik Ilves, iar soţiei acestuia, Evelin Ilves, i-a acordat Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Cruce.
Sorin Frunzăverde, Constantin Ostaficiuc, Mircea Hava, Cezar Preda, Cristian Boureanu, Cristian Rădulescu, Orest Onofrei se numără printre cei 35 de democrat-liberali din grupul de promovare a moţiunii "O Românie Dreaptă, O Românie Europeană" iniţiate de Vasile Blaga.
Ministrul francez de Interne, Claude Gueant, face o vizită de lucru la Bucureşti, la 18 aprilie, anunţă ambasada Franţei la Bucureşti, precizând că obiectivul va fi "consolidarea cooperării poliţieneşti şi judiciare" între cele două state.
Birourile Permanente reunite ale Parlamentului au decis, luni, ca şedinţa în care Guvenul îşi angajează răspunderea pe proiectele privind Dialogul Social şi salarizarea personalului didactic şi auxiliar din învăţământ pe 2011 să aibă loc pe 18 aprilie, de la ora 16.00.
Moţiunea prezentată luni de Vasile Blaga pentru preşedinţia PDL, intitulată "O Românie dreaptă, o Românie europeană", este structurată pe patru capitole şi cuprinde 55 de pagini, precizând printre altele că pentru PDL este importantă ducerea la bun sfârşit a politicilor de reformă şi modernizare.
Premierul Emil Boc a depus, luni, alături de moţiunea "România dreaptă, România puternică", 150 de semnături ale susţinătorilor săi pentru un nou mandat de preşedinte al PDL.
Vasile Blaga a declarat, după depunerea cererii de candidatură la şefia PDL, că se înscrie în cursă pentru că este convins că partidul are nevoie de o schimbare, de o rupere de ritm, arătând că, fiind mai mult concentrat pe guvernare, PDL a anjuns să sufere în interior în privinţa deciziei politice.
Vicepreşedintele Parlamentului European Laszlo Tokes a anunţat că va realiza, împreună cu preşedintele Ungariei, Schmitt Pal, un raport intitulat "Moştenirea comună a maghiarilor (fără hotare)", în care vor fi cuprinse valorile culturii maghiarilor din ţările vecine Ungariei.
Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a depus, luni, la Comisia pentru pregătirea Convenţiei Naţionale din 14 mai, cererea de a candida pentru un nou mandat, însoţită de moţiunea "O Românie dreaptă, o Românie europeană", precum şi de cele 35 de semnături necesare.
Moţiunea "România dreaptă, România puternică", prezentată de Emil Boc, cuprinde 7 capitole, 47 de pagini şi precizează, printre altele, că sărăcia şi corupţia pun în pericol demnitatea persoanei umane şi de aceea politicile pe care le promovează partidul au ca scop eliminarea sau îngrădirea acestora
Europarlamentarul PDL Elena Băsescu, fiica şefului statului, a declarat, luni, la lansarea candidaturii lui Emil Boc pentru un nou mandat de preşedinte al partidului, că este alegerea sa să îl susţină pe acesta şi că nu crede că PDL va creşte în sondaje cu Vasile Blaga şef.