Politic

USR-PLUS cere ajutorul Comisiei Europene: Trei sferturi din victimele traficului de persoane din Uniunea Europeană sunt români

Europarlamentarii USR-PLUS au transmis o scrisoare Comisiei Europene în care cer dezvoltarea unor mecanisme mai bune de cooperare între ţările din UE în privinţa protecţiei victimelor traficului de fiinţe umane, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Liviu Pleşoianu: Nu sunt sigur că Iohannis va accepta propunerile. Dana Gîrbovan a făcut zob pactul pe justiţie

Liviu Pleşoianu a afirmat, vineri, că nu crede că preşedintele Klaus Iohannis o va accepta pe Dana Gîrbovan la Justiţie, după ce aceasta a făcut „zob” pactul pe justiţie propus de şeful statului. Deputatul PSD are dubii şi în privinţa numirii lui Iulian Iancu ca vicepremier pe probleme economice.

Cine este Iulian Iancu, propus vicepremier pentru probleme economice, în locul lui Viorel Ştefan

Iulian Iancu, actualmente deputat, este propunerea PSD pentru portofoliul de vicepremier pe probleme economice. A fost secretar de stat în Ministerul Economiei şi Comerţului în perioada 2001-2004.

Cine este Şerban Valeca, propus pentru Ministerul Educaţiei în locul Ecaterinei Andronescu

Şerban-Constantin Valeca, actualmente senator, este propunerea PSD pentru funcţia de ministru al Educaţiei. El a fost ministru al Cercetării şi Inovării în perioada Guvernului Grindeanu în 2017, post pe care l-a mai ocupat, drept ministru delegat şi în Guvernul lui Adrian Năstase.

Cine este Dana Gîrbovan, propusă de PSD ministru al Justiţiei

Dana Gîrbovan, propunerea PSD pentru Ministerul Justiţiei, este judecător la Curtea de Apel Cluj şi preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR). A contestatat protocoalele cu SRI în Justiţie şi a susţinut Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie.

Dăncilă, despre remaniere: S-ar putea să fac şi alte modificări, acolo unde lucrurile nu merg bine

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, vineri, întrebată dacă va mai exista o remaniere, în afară de cea anunţată după Comitetul Executiv al PSD, că, este posibil să urmeze şi alte modificări în Guvern, acolo unde lucrurile nu merg bine.

Dan Barna, despre nominalizarea lui Gîrbovan: Un semnal că PSD vrea iar subordonarea Justiţiei/ Gigel Ştirbu: PSD se ocupă de plătit poliţe. Gîrbovan a criticat referendumul şi a susţinut OUG 13/ Eugen Tomac: Un heirupism de imagine a lui Dăncilă

Preşedintele USR Dan Barna a declarat că nominalizarea Danei Gîrbovan la conducerea Ministerului Justiţiei arată că PSD încearcă din nou să îşi subordoneze Justiţia, în contextul în care aceasta a fost o susţinătoare a „reformei iniţiate în favoarea penalilor” de Liviu Dragnea şi Florin Iordache.

Gîrbovan anunţă că a acceptat, de principiu, propunerea Vioricăi Dăncilă, dar pune condiţii: Să-mi fie asigurată independenţa deplină şi preşedintele să fie de acord

Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, Dana Gîrbovan, a anunţat, vineri, că a acceptat de principiu propunerea Vioricăi Dăncilă a fi ministru al Justiţiei, cu condiţia să-i fie asigurată independenţa deplină în exercitarea mandatului şi ca preşedintele Iohannis să fie de acord.

Dăncilă: Am discutat cu Gîrbovan. Vreau pe cineva din rândul magistraţilor, neînregiment politic

Preşedintele PSD Viorica Dăncilă a anunţat, vineri, după şedinţa CEx PSD, că a discutat cu Dana Gîrbovan înainte de nominalizarea pentru portofoliul Justiţiei şi că i-a transmis şi Anei Birchall că vrea la minister pe cineva din rândul magistraţilor, neînregimentat politic.

Dăncilă, întrebată dacă şi-a pus botox: Se vede la mine botox? Sincer e prea mult

Viorica Dăncilă a fost întrebată, vineri, dacă sunt adevărat informaţii apărute în spaţiul public potrivit cărora nu a participat la şedinţa de luni a coaliţiei din cauză că ar fi făcut injecţii cu botox. Liderul PSD a replicat: „Se vede la mine botox? Sincer e prea mult”.

Viorica Dăncilă, despre şedinţa coaliţiei: Sunt convinsă că ne vor spune dacă ies sau nu de la guvernare

Preşedintele PSD Viorica Dăncilă a anunţat că va avea o întâlnire, luni, cu liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, precizând că este convinsă că, din punct de vedere al corectitudinii, partenerii de coaliţie vor spune dacă ies sau nu de la guvernare.

Norica Nicolai acuză PSD că nu s-a consultat cu ALDE în privinţa OUG anunţate de Birchall

Norica Nicolai a afirmat, vineri, că ALDE nu a fost consultat în privinţa OUG pentru înăsprirea pedepselor pentru infracţiuni contra persoanei şi pentru eliberare condiţionată. E a adăugat că PSD a încălcat angajamentul făcut după referendum, aceea de a nu mai modifica prin OUG domeniul justiţiei.

INTERVIU INTEGRAL Gândurile lui Cristoiu: Poliţiştii au declarat-o pe Alexandra moartă la 6.20 pentru a închide repede dosarul. Nu s-au aşteptat la implicarea lui Cumpănaşu

Alexandra Măceşanu a fost declarată moartă în dimineaţă zilei de vineri, 26 iulie, la ora 6.20, la puţin timp după ce poliţiştii au intrat pe proprietatea lui Gheorghe Dincă. Anchetatorii au “transformat percheziţia în cercetare la faţa locului pentru omor”. Jurnalistul a afirmat joi, la emisiunea Gândurile lui Cristoiu că anchetatorii “au falsificat prima etapă, prima zi, şi acum nu mai ştiu cum să întoarcă adevărul, cum să explice. Asta este singura explicaţie”, a mai spus Ion Cristoiu.

Noi miniştri, după şedinţa CEX al PSD: Judecătoarea Dana Gîrbovan propusă la Justiţie în locul lui Birchall, Mihai Fifor la MAI, Şerban Valeca, la Educaţie

CEx al PSD a stabilit ca Dana Gîrbovan să fie propusă la Ministerul Justiţiei, Mihai Fifor la conducerea MAI, iar senatorul Şerban Valeca la portofoliul Educaţie, Ana Birchall vicepremier pentru parteneriate, iar Iulian Iancu vicepremier pe probleme economice, a anunţat preşedintele PSD, premierul Viorica Dăncilă.

Ultima întâlnire? Viorica Dăncilă va avea o întrevedere cu liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu – surse

Preşedintele social-democraţilor Viorica Dăncilă va avea, luni, o întâlnire cu liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, au declarat surse din PSD, pentru MEDIAFAX. Întrevederea vine pe fondul intenţiei ALDE de a forma o alianţă cu Pro România.

CEX al PSD | Stănescu, întrebat dacă o va vota pe Dăncilă prezidenţiabil, după ce în trecut a susţinut-o pe Firea: Votez ce spune partidul

Paul Stănescu a declarat că la Congresul PSD de sâmbătă va vota „ce spune partidul”, întrebat dacă o va vota pe Viorica Dăncilă prezidenţiabilul partidului, că „va vota ce spune partidul”. Liderul PSD Olt a adăugat că organizaţia pe care o conduce va face campanie pentru candidatul formaţiunii.

ALDE va decide, în curând, dacă sare de la alianţa cu PSD, la cea cu Pro România – surse

Călin Popescu Tăriceanu le-ar fi transmis colegilor de partid un mesaj intern în care le-a comunicat că, la şedinţa formaţiunii de săptămâna viitoare, le va propune spre validare o alianţă politică cu Pro România, au declarat surse din ALDE, pentru MEDIAFAX.

Destinaţia taxei pe viciu, neclară. PNL: Guvernul PSD-ALDE a confiscat banii de la bugetul Sănătăţii

Deputatul PNL Antoneta Ioniţă a declarat că suspectează Guvernul PSD-ALDE că a luat banii din "taxa pe viciu" care trebuiau să ajungă în bugetul Ministerului Sănătăţii. Aceasta a spus că instituţia nu a precizat cum au fost folosite aceste fonduri în 2018 şi previziunile existente pentru acest an.

80 de ani de la Pactul Ribbentrop-Molotov, 23 august 1939. România a semnat o DECLARAŢIE comună alături de alte state foste comuniste

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat vineri că România, alături de Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia au semnat o declaraţie comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov.

Cine va fi candidatul PMP la alegerile prezidenţiale – surse

Fostul ministru Theodor Paleologu este favorit pentru a fi desemnat, duminică, în şedinţa Consiliului Naţional, candidat al PMP la alegerile prezidenţiale din noiembrie, au declarat surse din partid, pentru MEDIAFAX.

Demisie în PSD, înainte de CEX. Partidul lui Dăncilă pierde un senator

Senatorul gălăţean Nicolae Marin a anunţat pe Facebook că demisionează din PSD şi din funcţia de chestor al Senatului. Politicianul spune că este nemulţumit de atitudinea colegilor care l-au izolat după ce a solicitat schimbări în partid şi anunţă că se va implica în alt proiect politic.

CEx PSD vineri. Discuţii despre organizarea Congresului, propunerile de miniştri şi remaniere

Social-democraţii se reunesc vineri, la Parlament, de la ora 12.00, în şedinţa Comitetului Executiv al partidului, pentru a discuta despre organizarea Congresului de sâmbătă, dar şi despre propunerile de miniştri pe care liderul PSD urmează să i le trimită lui Klaus Iohannis.

Prima opinie contrară din PSD privind respingerea proiectului de amnistie şi graţiere: E cumplit. Mulţi colegi se abţin

Fostul secretar general PSD, Codrin Ştefănescu, a reacţionat, joi, la anunţul PSD-ALDE legat de respingerea proiectului legislativ privind amnistia şi graţierea. El a afirmat că „e cumplit” dacă liderii coaliţiei uită de abuzurile şi ticăloşiile petrecute în ultimii ani în justiţie.

Avertizare MAE pentru Grecia: Risc ridicat de incendii de vegetaţie din cauza temperaturilor ridicate

Ministerul de Externe avertizează românii care se află sau călătoresc în Grecia, că în mai multe regiuni există un risc ridicat de incendii de vegetaţie, din cauza temperaturilor ridicate şi a intensificărilor de vânt.

Fifor, favorit să rămână la MAI, după perioada de interimat. Ce nume se vehiculează la Educaţie

Premierul Viorica Dăncilă îl va propune pe Mihai Fifor pentru a rămâne la Ministerul de Interne, după finalizarea interimatului, au declarat surse din PSD pentru MEDIAFAX. Pentru Ministerul Educaţiei sunt vehiculate mai multe nume, printre care Radu Szekely, fost consilier al Ecaterinei Andronescu.

Avertizare MAE: Greva personalului companiei IBERIA din Spania afectează zborurile de pe aeroporturi

Ministerul Afacerilor Externe avertizează românii care se află sau călătoresc în Spania că activitatea pe aeroporturile din Spania va fi afectată din cauza grevei personalului de la sol al companiei IBERIA în perioadele 24-25 august, 30-31 august şi 8-9 septembrie 2019.

Sindicatele cer PNL sancţionarea lui Florin Cîţu după declaraţia făcută privind situaţia bugetarilor din România: Reprezintă un afront adus!

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ cere ca Florin Cîţu să fie sancţionat de conducerea PNL, după declaraţia făcută privind măsurile din sectorul bugetar. El spunea că salarile bugetarilor sunt duble faţă de privat, motiv pentru care ei ar trebui să muncească fără a primi alte beneficii.

Toader, după patru luni: Pentru că am refuzat OUG privind amnistia şi graţierea, am fost revocat din Guvern!

Fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, precizează că motivul pentru care a fost dat afară din Guvern a fost reprezentat de refuzul de a da ordonanţele privind amnistia şi graţierea, pentru modificarea codurilor şi OUG pentru contestarea hotărârilor pronunţate de către ÎCCJ în completele de 5.

„Gândurile lui Cristoiu”: Despre cazul Caracal: Nu trebuie să fii mare specialist că de aproape o lună, anchetatorii nu ies din ogradă, e ceva unic în lume/ Vizita la Washington: Iohannis nu a fost invitat, ci a fost convocat/ VIDEO

Moderatorul Monica Mihai a discutat cu analistul politic Ion Cristoiu despre ultimele evoluţii în cazul Caracal, congresul PSD de sâmbătă, dar şi despre vizita lui Iohannis la Washington. Cristoiu crede că încă din prima zi de când s-a descins la locuinţa lui Gheorghe Dincă a existat o complicitate a autorităţilor pentru a închide brusc dosarul, declarându-le moarte pe fete, însă prezenţa lui Alexandru Cumpănaşu în calitate de unchi al fetei a dat peste cap intenţiile anchetatorlor. Legat de situaţia politică, analistul crede că prezenţa lui Iohannis la Casa Albă a fost un eşec, iar „poporul român” a asistat la momentul umilitor în care şeful statului şi-a pus şapca pe care scria Make România great again.

Toader salută decizia coaliţiei de guvernare: Legea privind graţierea a stat în Parlament din ianuarie 2017, aşteptând momentul favorabil

Tudorel Toader transmite că apreciază decizia de respingere a proiectului de lege privind amnistia şi graţierea, luată de coaliţia PSD - ALDE, precizând că proiectul a " stat" în Parlament din ianuarie 2017, când la minister era Florin Iordache, ”aşteptându-şi momentul favorabil".

MAE anunţă că memorandumul privind tehnologia 5G este semnat de ambasadorii George Maior şi Hans Klemm

Ministerul de Externe a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, că memorandumul între România şi SUA privind tehnologia 5G a fost semnat de către ambasadorul României la Washington George Maior şi ambasadorul SUA la Bucureşti. MAE nu a oferit însă detalii despre conţinutul şi prevederile documentului.

Laufer vorbeşte despre ceea ce nu prevede memorandumul semnat în SUA: Asistăm la încă o ocazie ratată de România

Fostul ministru al Mediului de afaceri Ilan Laufer a declarat, miercuri, că memorandumul semnat între Klaus Iohannis şi Donald Trump nu face referire la ridicarea vizelor pentru cetăţenii români şi nici la aderarea României la OCDE, fiind încă o ocazie ratată pentru români.

PSD: Domnule Cîţu, începeţi dumneavoastră să plecaţi acasă sub eticheta de „bugetar praf”

PSD a reacţionat, miercuri, după ce liderul senatorilor PNL Florin Cîţu a afimat că majoritatea bugetarilor sunt praf la locul de muncă şi că ar trebui să lucreze fără vouchere şi pensii speciale. Social-democraţii susţin că Florin Cîţu ar trebui să plece acasă sub eticheta de „bugetar praf”.

Ludovic Orban îl contrazice pe Florin Cîţu: Nu avem nimic împotriva voucherelor de vacanţă

Ludovic Orban a declarat, miercuri, că PNL nu este împotriva voucherelor de vacanţă, având chiar şi un proiect legislativ care prevede ca şi sectorul privat să beneficieze de acestea. Reacţia vine în urma declaraţiei senatorului PNL Florin Cîţu privind tăierea banilor de la bugetari.

Săftoiu, către Cîţu: Sunt de acord să mai tăiem de la bugetari, dar e obligatoriu să începem cu noi

Deputatul PNL Adriana Săftoiu i-a transmis colegului său liberal Florin Cîţu că ideea de a tăia bani de la bugetari este utilă, însă pentru ca acest demers să funcţioneze este necesar ca tăierile să se înceapă de la bugetarii din Parlament.

Orban: Tăriceanu a încercat să îşi arate muşchii, dar până la urmă rămâne în guvernarea impotentă

Preşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, miercuri, că deşi Călin Popescu Tăriceanu a încercat să îşi arate „bărbăţia şi muşchii” în privinţa negocierilor cu PSD legat de alegerile prezidenţiale, până la urmă liderul ALDE rămâne tot „într-o guvernare impotentă”.

Intotero, după ce poliţia din Leipzig a cerut hotelurilor să anunţe când cazează români: Inacceptabil

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, transmite, miercuri, că a aflat cu îngrijorare că poliţia din Leipzig a cerut hotelurilor să anunţe când cazează români şi precizează că este inacceptabil ca românii să fie supuşi unei asemenea forme de discriminare.

Eugen Teodorovici îl atacă pe Florin Cîţu: Este dăunător şi jignitor cum unii frustraţi şi rataţi profesional sunt toleraţi de câte un partid

Ministrul de Finante, Eugen Teodorovici, a afirmat, miercuri, cu referire la senatorul PNL Florin Cîţu, că este dăunător şi jignitor cum „unii frustraţi şi rataţi profesional” sunt toleraţi doar de câte un partid şi debitează inepţii cu un aer iritat şi impertinent.

Coaliţia de guvernare, prima şedinţă cu Viorica Dăncilă. Acord asupra respingerii proiectului privind amnistia şi graţierea/ Dezacord în privinţa restructurării Guvernului

Premierul Viorica Dăncilă şi liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu au discutat mai bine de două ore, la Vila Lac, despre soarta coaliţiei de guvernare, urmând ca săptămâna viitoare să aibă loc o nouă discuţie. PSD transmite că cei doi au stabilit respingerea proiectului privind amnistia şi graţierea.

Dumitru Buzatu: Cine îşi asumă destrămarea coaliţiei trebuie să îşi asume şi guvernarea. PSD să renunţe

Liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, miercuri, că forţa care îşi asumă destrămarea coaliţiei ar trebui să vină la guvernare, iar PSD să renunţe la aceasta. Liderul social-democrat a afirmat că PSD încearcă să găsească o variantă pentru a duce la bun sfârşit programul de guvernare.