Pambuccian: Am prezentat condiţiile pentru susţinerea Guvernului şi am discutat despre criză

Reprezentantul grupului minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a declarat, vineri, după discuţiile de la Cotroceni, că au prezentat şefului statului condiţiile în care vor susţine noul Guvern, arătând că s-au aflat în dezavantaj, fiind primii la discuţii.

17 afișări
Imaginea articolului Pambuccian: Am prezentat condiţiile pentru susţinerea Guvernului şi am discutat despre criză

Pambuccian: Am prezentat condiţiile pentru susţinerea Guvernului şi am discutat despre criză (Imagine: Mediafax Foto)

Pambuccian a spus că discuţiile cu şeful statului au fost mai complicate pentru grupul minorităţilor, care "a fost în dezavantaj, fiind primul care a intrat la consultări".

El a arătat că minorităţile i-au prezentat preşedintelui Băsescu condiţiile în care vor susţine Guvernul, discuţiile vizând şi măsurile de diminuare a efectelor crizei economice, în care România începe să intre.

"Susţinerea noastră va strict la nivel parlamentar, nu vom dori să participăm în Executiv cu prezenţă la nivelul Guvernului", a spus Pambuccian, explicând că este vorba de o consecvenţă a grupului minorităţilor naţionale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici