Pambuccian, după consultări: S-a propus un organism pentru fonduri UE subordonat premierului

Liderul grupului minorităţilor, Varujan Pambuccian, a declarat că a fost propusă în cadrul consultărilor crearea unui organism în subordinea premierului care să se ocupe de fondurile structurale, minorităţile completând această propunere cu ideea unui mecanism de împărţire aleatorie a dosarelor.

19 afișări
Imaginea articolului Pambuccian, după consultări: S-a propus un organism pentru fonduri UE subordonat premierului

Pambuccian, după consultări: S-a propus un organism pentru fonduri UE subordonat premierului (Adriana Neagoe/Mediafax Foto)

"Nu a fost o propunere făcută de noi, dar este vorba despre o entitate de tip agenţie în subordinea premierului care să preia atribuţiile pe care le are în momentul de faţă organismul din subordinea Ministerului Finanţelor", a spus Pambuccian.

În opinia sa, în prezent zona fondurilor structurale este afectată de corupţie. Pentru combaterea acestui fenomen, deputaţii minorităţilor au propus introducerea unui mecanism de împărţire aleatorie a dosarelor de finanţare.

"La ora actuală, cea mai mare corupţie în România este aici, în zona fondurilor structurale, când vorbim de funcţionarii publici. Am propus ca evaluările să fie făcute de un corp de evaluatori cărora dosarele să le fie înaintate în mod aleator pentru că toată această corupţie pleacă din momentul evaluării şi merge mai departe până în zona de finalitate", a spus el, adăugând că, din cauza fenomenului de corupţie, România are în momentul de faţă o absorbţie extrem de scăzută.

"Nu confundaţi numărul de dosare care au primit dreptul de a fi finanţate cu absorbţia efectivă. Absorbţia este undeva la 2%, este absolut revoltător pentru că noi ne împrumutăm pentru a putea menţine toată această societate românească în funcţiune şi în acelaşi timp nu utilizăm aceşti bani la care avem dreptul. Or, aici în mod clar, evident, corupţia este principala cauză", a comentat el.

Pambuccian a spus că formula de înaintare aleatorie a dosarelor de finanţare este cea mai bună pentru a nu putea controla persoana la care ajunge dosarul şi care îl evaluează. El a spus că, dacă nu va fi introdus acest mecanism, nu vor fi simţite efectele benefice ale fondurilor structurale.

Întrebat dacă a existat o concluzie a discuţiilor cu şeful statului, Pambuccian a spus că acestea vor fi discutate în cursul serii, la întâlnirea coaliţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici