Pambuccian: I-am reproşat lui Băsescu faptul că a folosit sintagma "majoritate toxică"

Liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a declarat, marţi, că i-a reproşat preşedintelui Traian Băsescu, în timpul consultărilor de la Palatul Cotroceni, faptul că a folosit sintagma "majoritate toxică", referindu-se la coaliţia de guvernare.

73 afișări
Imaginea articolului Pambuccian: I-am reproşat lui Băsescu faptul că a folosit sintagma "majoritate toxică"

Pambuccian: I-am reproşat lui Băsescu faptul că a folosit sintagma "majoritate toxică" (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Aş caracteriza întâlnirea de astăzi ca fiind una netoxică", a declarat Varujan Pambuccian, după întâlnirea de la Palatul Cotroceni.

El a adăugat că i-a reproşat şefului statului faptul că a caracterizat actuala majoritate ca fiind una toxică.

"I-am reproşat şi ne-a argumentat cu lucruri care ţin mai degrabă de felul în care s-au comunicat în spaţiul public, nu în zona grupului nostru parlamentar, în zona altor grupuri parlamentare, diverse chestiuni. Nu am zis că noi nu suntem toxici şi că alţii sunt toxici. Nu ne-a spus că ar menţine (sintagma - n.r.) sau nu", a mai spus Pambuccian.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, la TVR, că îl interesează o majoritate responsabilă faţă de ţară, nu una toxică.

"Pe mine mă interesează strict o majoritate, indiferent ce culoare politică are, care să fie responsabilă faţă de ţară, nu o majortitate care să spună «Am votat din greşeală», nu o majoritate care să nu se adune la voturile importante. O asemenea majoritate e toxică pentru ţară. Mă interesează o majoritate care să pună ca prim obiectiv servirea interesului naţional al unei ţări care se află în criză economică", a spus şeful statului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici