Partidele, în 2021: peste 232 de milioane de lei de la buget. Cele mai mari sume alocate propagandei

Peste 232 de milioane de lei reprezintă subvenţia de stat acordată în 2021 partidelor politice din România. Potrivit Autorităţii Electorale Permanente, partidele au angajat cheltuieli în procent de 47,62% din totalul sumelor încasate. Cele mai mari sume au fost alocate propagandei şi presei.

630 afișări
Imaginea articolului Partidele, în 2021: peste 232 de milioane de lei de la buget. Cele mai mari sume alocate propagandei

Partidele, în 2021: peste 232 de milioane de lei de la buget. Cele mai mari sume alocate propagandei

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunţă că „urmare a monitorizării de către Serviciul de urmărire a respectării destinaţiei subvenţiilor a informaţiilor referitoare la cheltuielile angajate de către formaţiunile politice din subvenţiile de la bugetul de stat, conform datelor deţinute, precum şi a celor transmise de partidele politice, s-a constatat că în perioada ianuarie-decembrie a anului 2021 au fost angajate cheltuieli în procent de 47,62% din totalul sumelor încasate”.

Potrivit AEP, în anul 2021 au fost vărsate în conturile formaţiunilor politice sume în valoare de 232.766.294,91 lei, reprezentând subvenţii de la bugetul de stat.

Cele mai mari sume de bani au fost cheltuite pentru propagandă şi presă, precizează AEP.

„În structura cheltuielilor angajate din subvenţia de la bugetul de stat ponderea cea mai mare au avut-o următoarele categorii de cheltuieli:
-cheltuieli pentru presă şi propagandă: 71,21% la Partidul Social Democrat şi 64,21% la Partidul Naţional Liberal;
-cheltuieli cu chiriile şi utilităţile: 34,07% la Partidul Pro România;
-cheltuielile cu personalul: 45,83%, la Uniunea Salvaţi România şi 38,75% la Partidul Mişcarea Populară.”

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici