PC şi PSD vor depune săptămâna viitoare o moţiune simplă pe tema agriculturii

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, marţi, că PC şi PSD vor depune, săptămâna viitoare, la Camera Deputaţilor, o moţiune simplă pe tema agriculturii, prin care se solicită demisia ministrului Agriculturii, Mihail Dumitru.

16 afișări
Imaginea articolului PC şi PSD vor depune săptămâna viitoare o moţiune simplă pe tema agriculturii

PC şi PSD vor depune săptămâna viitoare o moţiune simplă pe tema agriculturii (Imagine: Szavuj Attila/Mediafax Foto)

Constantin a declarat, pentru MEDIAFAX, că ideea acestei moţiuni a aparţinut PC, iar preşedintele PSD Victor Ponta a fost de acord cu acest demers.

Potrivit liderului PC, iniţiatorii moţiunii doresc să afle strategia Ministerului Agriculturii privind înlocuirea ajutoarelor de stat acordate până în 2010, arătând că, la patru luni de mandat, nu a fost prezentată această strategie.

Daniel Constantin a mai spus că textul moţiunii a fost redactat, până în prezent, în proporţie de 70%.

Conform unui comunicat de presă, Partidul Conservator este susţinut în demersul său de Federaţia Sindicatelor din Agricultură "Agrostar".

Conservatorii menţionează că, în cadrul unei întâlniri desfăşurate marţi la Vărăşti, judeţul Giurgiu, între Partidul Conservator şi agricultori, reprezentanţii "Agrostar" au arătat că situaţia din agricultură a devenit insuportabilă pentru producătorii din domeniu care sunt împinşi spre faliment din cauza incompetenţei conducerii Ministerului Agriculturii.

PC solicită Guvernului prezentarea unei strategii urgente pentru înlocuirea formelor de ajutoare de stat acordate până la 1 ianuarie 2010, apariţia imediată a Hotărârii de Guvern privind reducerea accizei la motorina folosită în agricultură, deblocarea imediată a tuturor sumelor restante datorate producătorilor agricoli, modificarea Legii 381/2002 privind despăgubirile în caz de calamităţi naturale, dezvoltarea unei strategii realiste şi eficiente pentru întreg sectorul agricol.

De asemenea, conservatorii cer adoptarea unei formule prin care MADR să garanteze băncilor comerciale împrumuturile luate de fermieri, modificarea măsurilor din PNDR în sensul eliminării discriminărilor, reanalizarea politicilor de subvenţionare prin consultarea asociaţiilor de producători şi a patronatelor din agricultură, implementarea unor măsuri de sprijinire a producătorilor agricoli în vederea valorificării producţiei autohtone de legume şi fructe, precum şi reducerea TVA pentru produse agricole la 5 la sută.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici