USL S-A RUPT: PNL a decis IEŞIREA DE LA GUVERNARE. Antonescu: Decizia nu a fost luată uşor. Miniştrii PNL îşi depun oficial demisiile miercuri

Conducerea PNL a adoptat, marţi seară, rezoluţia privind ieşirea liberalilor de la guvernare, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din formaţiune. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că miniştrii PNL şi-au anunţat, practic, demisiile politice, urmând ca până miercuri la ora 12.00 miniştii, secretarii de stat şi şefii de agenţii aparţinând formaţiunii să-şi depună demisiile scrise.

7087 afişări
Imaginea articolului USL S-A RUPT: PNL a decis IEŞIREA DE LA GUVERNARE. Antonescu: Decizia nu a fost luată uşor. Miniştrii PNL îşi depun oficial demisiile miercuri

USL S-A RUPT: PNL A DECIS IEŞIREA DE LA GUVERNARE. Antonescu: Decizia nu a fost luată uşor. Miniştrii PNL depun demisiile miercuri până la 12 (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

UPDATE 22:00 - Antonescu: Este o decizie pe care nu am luat-o uşor. Miniştrii PNL şi-au anunţat demisiile politice

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, intr-o conferinta de presa, că decizia de a ieşi de la guvernare nu a fost uşor de luat, nu a fost una dorită, dar a fost luată cu un vot covârşitor.

Declaraţiile lui Crin Antonescu:

- Este o decizie care s-a luat cu un vot covârşitor, dar este o decizie care nu s-a luat uşor. Este o decizie pe care nu mi-am dorit-o, este o decizie pe care am încercat să o evităm, nu prin negocieri, târguri, tergiversări, amânări ci prin căutarea tuturor posibilităţilor, tuturor şanselor de a spera că în formula Uniunii Social Liberale, împreună cu partenerii cu care ne-am angajat în faţa alegătorilor şi am primit de la alegători un vot atât de important, se poate continua.

- În chip practic, prin încălcare repetată şi flagrantă ajunsă la un prag inacceptabil a unor elemente ale înţelegerii politice la alcătuirea Guvernului de către primul-ministru Victor Ponta, Partidul Naţional Liberal a decis să pună capăt unei crize prelungite artificial de către primul-ministru, domnul Victor Ponta, vreme de două săptămâni, să nu accepte o prelungire păguboasă de încă 45 de zile, să ia act cu luciditate şi cu demnitate de decizia care a fost la primul-ministru şi ca atare să decidă retragerea miniştrilor săi din acest Cabinet.

- Alianţa politică USL, care a fiinţat trei ani şi douăzeci de zile, a avut un sens atâta vreme cât măcar liberalii au putut spera că obiectivele, principiile, lucrurile pe care le-au promis oamenilor sunt urmărite şi că toată lumea are intenţia de a le atinge. Nu mai avem niciuna din aceste speranţe şi ca atare mi s-a părut onest, mi s-a părut cinstit să nu prelungim un festival de ipocrizie, să nu prelungim o nesfârşită aruncare de responsabilitate de la unii la ceilalţi şi să avem noi curajul să constatăm ceea ce este categoric adevărat din perspectiva noastră şi anume că Uniunea Social Liberală nu mai există pentru că nu mai avea sens să existe, pentru că nu mai urmăream cu toţii obiectivele angajate.

- Miniştrii noştri şi-au anunţat demisia din punct de vedere politic. Miniştrii, secretarii de stat şi şefii de agenţii liberali, adică demnitarii partidului, vor demisiona, practic, până miercuri la 12.00, când îşi vor depune demisiile scrise la secretariatul Guvernului.

- Îi cerem lui Victor Ponta să-şi dea demisia. Victor Ponta a primit mandatul şi apoi învestitura ca prim-ministru în fruntea unui guvern al USL din care şi liberalii făceau parte, în urma unui vot al românilor "copleşitor majoritar", cu un program politic la care şi liberalii au avut contribuţia lor. Reacţia firească a lui Victor Ponta, în condiţiile în care aproape jumătate din membrii Guvernului erau liberali, o reacţie uzuală într-o democraţie ar trebui să fie demisia domniei sale. S-ar face consultări la Cotroceni, dar asta nu este problema noastră, iar apoi, pe criterii de majoritate parlamentară, Ponta ar avea şansa să obţină un nou mandat. Dacă preşedintele PSD nu va demisiona din fruntea Guvernului, atunci PNL va rămâne în opoziţie. (...). Cetăţenii României trebuie să ştie că suntem gata să participăm la orice formulă guvernamentală, nu fugim de această responsabilitate

- PNL este un partida care ştie în momentele decisive să-şi apere demnitatea şi interesul politic. Noi am fost însă puşi în situaţia de a simula continuarea acestui proiect, acceptând compromisuri inacceptabile, de a vorbi despre construcţia frumoasă a USL, în vreme ce am constatat, fără putinţă de tăgadă, că Victor Ponta şi PSD nu mai au nici un  fel de ezitare în tentativa de a transforma USL în PSD-ul anilor 2000-2004. Or, în această situaţie alegerea noastră a fost una dureroasă, dar simplă, nu am vrut să minţim pe nimeni, nu vrem să minţim pe nimeni. Faptul că probabil PNL, după patru ani de opoziţie şi după alegeri câştigate, iată se vede acum din nou în opoziţie - asta este nedrept, dar nu acest lucru este cu adevărat grav, nu pentru acest lucru este păcat.

- Este păcat pentru că o asemenea construcţie politică dacă şi-ar fi urmat cursul, dacă partenerii noştri, şi îi numesc aici exact PSD şi mai ales pe Victor Ponta, şi-ar fi respectat angajamentele de fond luate atunci când am construit această alianţă, România ar fi avut şansa unei construcţii stabile şi durabile pentru cel puţin patru ani de zile.

- Alegătorilor le cer iertarea pentru că nu am putut să ducem la capăt un proiect în care PNL a investit mult şi în care am crezut mult. Aş să le spun tuturor alegătorilor USL că, indiferent dacă vom continua în opoziţie sau dacă vom continua la putere – pentru că şi dacă vom fi acum în opoziţie convingerea mea este că foarte curând, cel mai târziu la sfârşitul acestui an, vom reveni la guvernare, noi, PNL – dar şi dintr-o postură, şi din alta vom încerca să apărăm cu mijloacele specifice fie guvernării, fie opoziţiei, marile valori, marile ţinte, marile obiective, pe care le-am propus oamenilor

- Este posibilă depunerea unei moţiuni de cenzură în situaţii cum ar fi creşterea cotei unice ori desfiinţarea acesteia, sau adoptarea legii amnistiei, el menţionând însă că opoziţia trebuie să folosească acest instrument cu chibzuinţă.

- Întrebat ce se va întâmpla cu proiectul de revizuire a Constituţiei, pe care l-a asumat ca preşedinte al Comisiei parlamentare speciale, de vreme ce USL se desfiinţează, Antonescu a răspuns: "Eu am asumat nu singur revizuirea Constituţiei, am asumat la nivelul USL, partidele noastre au asumat revizuirea Constituţiei, am asumat-o din campania electorală", a replicat Antonescu. Eu, chiar dacă nu mai avem USL, chiar dacă nu mai suntem în Guvern, asum în continuare toate acele modificări pe care le-am votat şi sunt gata să le susţin, şi le susţin. Dacă şi cei din PSD şi asociaţii doresc să le susţină, mergem înainte".

- De asemenea, el a fost întrebat dacă susţine ideea organizării referendumului odată cu europarlamentarele. "Dacă dânşii (reprezentanţii USD, n.r.) doresc, discutăm această chestiune, cu referendum la europarlamentare. Nu are una cu alta", a mai spus Antonescu.

UPDATE 21:46 Tăriceanu: Am votat împotriva ruperii USL. E o decizie pripită, mă gândesc la ce am de făcut

Fostul preşedinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marţi seară, după ce PNL a decis ieşirea de la guvernare, că a votat împotriva ruperii USL, menţionând că este vorba despre o "decizie pripită" a formaţiunii.

Tăriceanu a spus că decizia liderilor PNL, luată prin vot, este pripită.

El a menţionat că a votat împotriva ruperii USL.

21:29 Conducerea PNL a adoptat rezoluţia privind ieşirea de la guvernare - surse

Anterior, surse liberale declarau că liderii PNL discută, marţi, în şedinţa Delegaţiei Permanente, un proiect de rezoluţie în patru puncte privind ieşirea de la guvernare a PNL, în text fiind solicitată şi demisia premierului Victor Ponta.

Rezoluţia prevede ieşirea de la guvernare, demisia în bloc a miniştrilor PNL şi a secretarilor de stat, solicitarea demisiei premierului Victor Ponta şi poziţia parlamentarilor liberali la momentul votului asupra noului Guvern Ponta.

De asemenea, în rezoluţie se constantă, potrivit surselor, încetarea existenţei USL.

Înaintea şedinţei, liderul PSD, premierul Victor Ponta a lansat un nou apel către PNL de a salva proiectul politic numit "Uniunea Social-Liberală" şi de a rămâne în Guvern.

În replică, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că l-a sunat pe Victor Ponta şi l-a întrebat dacă PSD este dispus la convocarea Camerelor pentru a se merge "pe formula stabilită", iar premierul a răspuns negativ, liberalul precizând că, astfel, situaţia se va tranşa în şedinţa liderilor PNL.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici