PNL, amendat şi obligat să vireze la buget 25.045 de lei, în urma unui control AEP

PNL a fost obligat să plătească o amendă de 5.000 de lei şi să vireze la buget suma de 25.045 de lei după ce Autoritatea Electorală Permanentă a constatat că partidul nu a respectat, în 2008, prevederile Legii 334/2006 privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale.

23 afișări
Imaginea articolului PNL, amendat şi obligat să vireze la buget 25.045 de lei, în urma unui control AEP

PNL, amendat şi obligat să vireze la buget 25.045 de lei, în urma unui control AEP (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit unui raport făcut public de AEP, Autoritatea a efectuat, în perioada septembrie-octombrie, un control al finanţării PNL pentru anul 2008 şi a constatat încălcarea mai multor prevederi ale legii, printre care cea care stabileşte că suma cotizaţiilor plătite într-un an de un membru de partid nu poate depăşi 48 de salarii minime brute pe ţară.

Alte prevederi care, potrivit AEP, nu au fost respectate de PNL au fost cele care stabilesc că partidele politice au obligaţia de a publica în Monitorul Oficial cuantumul total al veniturilor din cotizaţii până la data de 31 martie a anului urmator, precum şi lista membrilor de partid care au plătit într-un an cotizaţii a căror valoare însumata depăşeşte 10 salarii minime brute pe ţară.

AEP a mai constatat că PNL nu a respectat prevederea potrivit căreia partidele politice nu pot desfăşura activităţi specifice societaţilor comerciale.

În raport se menţionează faptul că veniturile PNL au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid (9.801.581 lei), donaţii (33.198.234 lei), venituri din dobânzi (5.777 lei), venituri din activităţi specifice (864.275 lei) şi subvenţii (1.589.365,88 lei).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici