PNL nu dă înapoi. Partidul a decis că nu îl va retrage pe Mircea Abrudean / Ciolacu a refuză să-l numească în funcţia de secretar general al Guvernului

PNL merge în continuare cu propunerea lui Mircea Abrudean în funcţia de secretar general al Guvernului, iar secretarul general al partidului, Lucian Bodem spune că acum este responsabilitatea premierului să decidă paşii următori.

3763 afișări
Imaginea articolului PNL nu dă înapoi. Partidul a decis că nu îl va retrage pe Mircea Abrudean / Ciolacu a refuză să-l numească în funcţia de secretar general al Guvernului

PNL a decis că nu îl va retrage pe Mircea Abrudean. Bode: E responsabilitatea premierului să decidă

„PNL a luat o decizie în Biroul Politic Naţional, decizia o cunoaşteţi, 68 de voturi "pentru", două voturi "împotrivă", pe lista cabinetului miniştrilor propuşi de PNL, se regăsea evident şi domnul Mircea Abrudean. De aici nu mai este responsabilitatea Partidului Naţional Liberal, este responsabilitatea primului ministru să decidă. În acest moment, PNL nu are absolut niciun document sau o decizie comunicată de către prim-ministru, în consecinţă nu avem de ce să facem alte propuneri”, a spus Lucian Bode, secretar general al PNL.

Întrebat de jurnalişti dacă au mai fost şi alte propuneri discutate în partid, Bode a spus că înainte de a ajunge la această listă aprobată de Biroul Politic Naţional au fost, în medie, două-trei propuneri pe fiecare minister, inclusiv la poziţia de secretar general al Guvernului.

„Concluzia conducerii partidului aţi văzut-o şi a fost prezentată şi supusă votului. Sigur că da, în PNL nu sunt doar 10 sau 11 oameni, sunt foarte mulţi colegi care au pregătirea şi pot ocupa o funcţie de ministru”, a răspuns Lucian Bode.

Întrebat dacă are informaţii că ar exista un document privind recomandarea serviciilor în ceea ce îl priveşte pe Abrudean, fostul ministru de Interne, Lucian Bode, a spus că nu va comenta informaţiile pe surse, iar PNL nu a primit informări de la instituţiile statului.

„Eu nu vorbesc despre lucruri pe care nu le cunosc. Eu ştiu doar că între timp, de la ultimul aviz şi până acum, domnul Mircea Abrudean a dobândit şi calitatea de a avea acces la documente clasificate NATO, cel mai înalt grad de clasificare. Aşadar, la nivelul secretarului general al Guvernului este cel mai înalt grad, ORNISS-NATO. În consecinţă, eu văd ca o evoluţie în ceea ce priveşte integritatea domnului Abrudean, nu o problemă, dar nu este decizia noastră. Decizia noastră a fost luată şi a fost foarte clară. V-am spus şi repet, decizia primului ministru trebuie să fie comunicată”, arată Bode.

Premierul refuză să-l numească pe Mircea Abrudean, propus de PNL, în funcţia de secretar general al guvernului.

Deputatul liberal Pavel Popescu a afirmat duminică seara că refuzul PSD de a-l numi pe Mircea Abrudean în poziţia de Secretar General al Guvernului, reprezintă o încălcare gravă a protocolului dintre cele două partide.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici