Ponta a asistat la slujba de la Biserica Sf Gheorghe Nou din Bucureşti alături de mai mulţi miniştri - FOTO

Premierul Victor Ponta a asistat, sâmbătă, la Sfânta Liturghie oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, slujbă care a comemorat 300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu şi a celor patru fii ai săi.

743 afișări
Imaginea articolului Ponta a asistat la slujba de la Biserica Sf Gheorghe Nou din Bucureşti alături de mai mulţi miniştri - FOTO

Ponta a asistat la slujba de la Biserica Sf Gheorghe Nou din Bucureşti alături de mai mulţi miniştri (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Ponta a fost însoţit la slujbă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, ministrul de Interne, vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Agriculturii, vicepremierul Daniel Constantin, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. La slujbă au mai fost prezenţi, printre alţii, şeful Jandarmeriei Române, consilierul prezidenţial Iulian Chifu, rectorul Universităţii Bucureşti.

La final, premierul Ponta a amintit că Brâncoveanu şi-a dat viaţa pentru a păstra identitatea şi valorile româneşti şi a afirmat că îşi doreşte ca românii să se raporteze în continuare la aceste valori.

El a adăugat că s-a rugat pentru familie şi pentru ca oamenii să aibă o viaţă mai bună.

"Când eram copil, mergeam foarte des la biserică, pentru că bunicul meu era preot şi mă lua cu el. Nu neapărat că eram un copil mai credincios decât alţii, dar stăteam cu bunicul meu destul de des", a adăugat Ponta.

Patriarhul Daniel împreună cu alţi ierarhi au sfinţit pictura nouă şi au binecuvântat lucrările de la biserica Sfântul Gheorghe Nou, după care patriarhul a oficiat Sfânta Liturghie pe podiumul de lângă biserică, înconjurat de un sobor de ierarhi români şi ierarhi delegaţi ai Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, Patriarhiei Alexandriei, Patriarhiei Antiohiei, Patriarhiei Ierusalimului şi Bisericii Ortodoxe a Georgiei, biserici pe care le-a ajutat mult domnitorul Constantin Brâncoveanu.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, s-a dat citire Actului sinodal comemorativ la împlinirea a 300 de ani de la moartea martirică a Sfinţilor Brâncoveni.

Bisericile Sfântul Gheorghe din Bucureşti şi Mogoşoaia şi-au deschis altarele bărbaţilor şi femeilor, sâmbătă şi duminică, la împlinirea a 300 de ani de la moartea martirică a Sfinţilor Brâncoveni, comemorată în prezenţa ierarhilor unor biserici din străinătate, sprijinite de voievodul român.

Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti este una dintre cele mai reprezentative ctitorii brâncoveneşti în care se păstrează moaştele Sfântului voievod martir Constantin Brâncoveanu. Biserica a fost ridicată de Constantin Brancoveanu în anul 1688, iar în locaş se gaseşte tabloul votiv care îi reprezintă pe Constantin Brâncoveanu cu cei patru fii ai săi, pe doamna Marica şi cele şapte fiice.

Constantin Brâncoveanu (1654 -1714) a fost domnul Ţării Româneşti între anii 1688 şi 1714, având una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române. Cu ocazia comemorării a 300 de ani de la uciderea domnitorului român şi a familiei sale, Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor au hotărât organizarea unor manifestări religioase şi culturale în zilele de 16 şi 17 august.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici