Ponta: Băsescu ar trebui să DEMISIONEZE pentru cazul Mircea Băsescu-Bercea Mondial

Preşedintele Traian Băsescu ar trebui să demisioneze pentru a apăra ideea independenţei justiţiei în cazul fratelui său, Mircea Băsescu, şi a familiei Bercea Mondial, a declarat premierul Vctor Ponta, adăugând că poate fi luată în calcul şi suspendarea lui Băsescu dacă s-a implicat în acest caz.

4452 afişări
Imaginea articolului Ponta: Băsescu ar trebui să DEMISIONEZE pentru cazul Mircea Băsescu-Bercea Mondial

Ponta: Băsescu ar trebui să DEMISIONEZE pentru cazul Mircea Băsescu-Bercea Mondial (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

"Este momentul în care însuşi reşedintele trebuie să sprijine prestigiul şi independenţa justiţiei şi să renunţe la funcţia din care orice român poate să creadă că, într-un fel sau altul, influenţează aflarea adevărului şi sancţionarea celor vinovaţi. Independenţa şi prestigiul justiţiei trebuie să fie apărate de preşedintele ţării chiar şi prin acest sacrificiu personal, şi anume de a spune OK, renunţ la funcţia mea ca să nu spună cineva că de aia nu e anchetat fratele meu într-o situaţie în care oameni care au făcut mult mai puţin decât Mircea Băsescu sunt acum în faţa legii", a spus Ponta.

Întrebat dacă este luată în calcul suspendarea lui Băsescu în cazul în care acesta nu va demisiona, Ponta a răspuns: "Dacă preşedintele a făcut ceva, sigur că luăm în calcul o suspendare. Eu, din ce am văzut, nu a făcut el ceva".

”Cred că preşedintele României şi nu doar al României, ci orice preşedinte dintr-o ţară europeană, în faţa unei asemenea situaţii, tocmai pentru a nu arunca o umbră de îndoială asupra activităţii Justiţei, ar trebui să demisioneze imediat”, a spus Ponta.

El a arătat că demisia şefului statului s-ar mpune pentru ca nimeni să nu poată să considere că din poziţa pe care o ocupă - fiind persoana care a numit în funcţie şeful DNA, procurorul general şi ceilalţi magistraţi -  poate să influenţeze desfăşurarea normală a anchetei.

Ponta a spus că e vorba de un caz foarte clar, care nu îl acuză direct pe preşedintele Bsăescu, dar îl acuză direct, în mod clar, cu probe, şi nu cu stenograme prin presă, pe fratele preşedintelui.

”Din acest punct de vedere, orice preşedinte european cu siguranţă ar demisiona. Vă dau cazul preşedintelui Germaniei, care a demisonat din funcţie pentru un lucru mult mai puţin grav şi care de altfel a şi fost achitat de Justiţie după aceea”, a spus Ponta.

El a arătat că decizia demisiei ar fi cea mai bună pentru ideea de Justişie, pentru credibilitatea Justiţiei în faţa românilor, pentru încrederea că nimeni nu e mai presus de aplicarea legii.

”Acum e momentul în care el însuşi (Traian Băsescu - n.r.) trebuie să sprijine prestigiul şi independenţa Justiţiei şi să renunţe la funcţia din care orice român poate să creadă că într-un fel sau altul influenţează aflarea adevărului şi sancţionarea celor vinovaţi”, a spus Ponta.

El a mai spus că nu a văzut o implicare directă a preşedintelui Băsescu în cazul în speţă.

”Dar am văzut un caz foarte clar de trafic de influenţă realizat de către fratele preşedintelui, de către domnul Mircea Băsescu, un caz care, dacă ar fi implicat o altă persoană, acea persoană era arestată de mult. Eu nu sugerez vreo acţiune a Justiţiei, nici vorbă. Sugerez sau spun direct un singur lucru: că este un moment în care instituţiile statului, instituţiile de Justiţie pot într-adevăr să dea marele examen al independenţei”, a mai spus Ponta.

El a arătat că una este să anchetezi oameni politici din partide care nu-i plac preşedintelui Băsescu şi alta să aplici legea atunci când vine vorba totuşi de fratele preşedintelui.

”Este un moment extraordinar de important, un test pentru independenţa reală a Justiţiei din România şi eu am încredere că îl va trece”, a mai spus Ponta.

Mircea Băsescu spune că preşedintele Traian Băsescu nu are "niciun fel de legătură" cu relaţia sa cu membrii familiei Anghel şi că înregistrările audio-video difuzate de Antena 3 sunt scoase din context, iar acestea susţin starea de fapt prezentată de el în cuprinsul plângerii penale pentru şantaj.

Într-un comunicat de presă transmis MEDIAFAX joi dimineaţă, Mircea Băsescu arată că preşedintele Traian Băsescu  nu are nicio legatură cu cazul presupusului şantaj, iar atragerea sa în acest "scandal mediatic nu are niciun suport real".

"În primul rând semnalez faptul că atragerea Instituţiei Prezidenţiale şi a preşedintelui României în acest scandal mediatic nu are niciun suport real. Preşedintele României, Traian Băsescu, nu are niciun fel de legătură cu relaţia mea cu membrii familiei Anghel. Menţionarea numelui lui Traian Băsescu în dialogul purtat cu membrii familiei Anghel nu s-a făcut în sensul concluzionat în cuprinsul emisiunii de televiziune. Am menţionat că preşedintele ştie de cazul lui Anghel Sandu în condiţiile în care dosarul acestuia era foarte mediatizat la acel moment, situaţia să fiind de notorietate. Este regretabil că se încearcă denigrarea Instituţiei Prezidenţiale în condiţiile în care preşedintele României, prin activitatea sa din ultimii ani, a încercat şi a reuşit să facă Justiţia să poată funcţiona în România", spune Mircea Băsescu în documentul citat.

El mai spune că pe parcursul cercetării acestui dosar nu va beveficia de avantajul de a fi fratele lui Traian Băsescu.

"Cu privire la presupusele fapte de corupţie de care sunt acuzat, Justiţia îşi va spune cuvântul, fără a beneficia de avantajul de a fi fratele preşedintelui României", precizează Mircea Băsescu.

Mircea Băsescu susţine că imaginile video difuzate de postul Antena 3 sunt scoase din context, iar înregistrările ar sprijini starea de fapte prezentată de el în plângerea penală pentru şantaj.

"În al doilea rând vreau să precizez că toate imaginile video difuzate de postul Antena 3 vin şi susţin starea de fapt prezentată chiar de mine în cuprinsul plângerii penale pentru şantaj şi în cuprinsul declaraţiei pe care am dat-o în faţa procurorului DNA. Sumele de bani respective sunt menţionate în referire la momentul restituirii acestora de către Marian Căpăţână membrilor familiei Anghel, care a avut loc în prezenţa mea, în biroul meu din Portul Constanţa. Nu pot să nu observ că secvenţele difuzate sunt scoase din context şi puse în asemenea ordine în scopul de a da impresia că există o legătură de cauzalitate între discuţiile care privesc banii şi discuţiile referitoare la dosarul lui Anghel Sandu. Fac precizarea că aceste imagini trebuie analizate în integralitate şi coroborate cu toate celelalte probe aflate în dosarul de şantaj. Astfel, din interceptarea realizată de procurorii şi ofiţerii DGA a discuţiilor purtate între mine, membrii familiei Anghel şi Marian Căpăţână rezultă fără echivoc natura relaţiilor dintre părţi.  Certitudinea este că Marian Căpăţână a împrumutat o sumă de bani de la familia Anghel pe care umează să o restituie şi cel mai important este că eu nu am solicitat şi nici nu a primit nicio sumă de bani", susţine Mircea Băsescu în comunicatul de presă.

El spune că a solicitat DNA Constanţa comunicarea plângerii penale depuse de Florin Anghel şi a probelor ce însoţesc această plângere.

"După ce vom primii aceste înregistrări în integralitatea lor vom putea face alte precizări cu privire la temeinicia lor", se arată în încheierea comunicatului.

Antena 3 a făcut publice, miercuri seară, înregistrări audio-video din care rezultă că fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, a primit 250.000 de euro pentru a interveni ca Bercea Mondial să scape de închisoare şi că şeful statului ar fi ştiut despre acest demers.

Înregistrările au fost difuzate în prezenţa lui Pavel Abraham, avocatul fiului lui Bercea Mondial, care a afirmat că familia acestuia a decis să le facă publice în contextul unor "suspiciuni cu privire la seriozitatea cu care se face ancheta" legată de plângerea pe numele lui Mircea Băsescu, pentru un presupus trafic de influenţă.

Astfel, pe post au fost prezentate mai multe înregistrări audio ale unor discuţii ce ar fi fost purtate, potrivit realizatorului emisiunii şi celor care le-au pus la dispoziţie, de Mircea Băsescu şi Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, care le-ar fi înregistrat pe ascuns. Înregistrările audio au fost prezentate împreună cu imagini filmate într-un birou, în care apărea fratele preşedintelui, discutând cu o persoană ce părea că înregistrează conversaţia, cu telefonul mobil sau cu o cameră ascunsă, şi nu apare în filmare.

Materielele audio-video au fost prezentate în şase secvenţe distincte, între care realizatorul emisiunii şi invitaţii săi au subliniat că acestea ar releva acuzaţia de trafic de influenţă adusă de Florin Anghel lui Mircea Băsescu. Discuţiile au fost atribuite, potrivit relatărilor din emisiune, lui Florin Anghel şi Mircea Băsescu, astfel că în transcriptul lor, prezentat mai jos, interlocutorilor le sunt atribuite aceste nume.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici