Mircea Băsescu: Am vorbit cu fratele meu, e foarte supărat. Nu am luat bani pentru eliberarea lui Bercea

Mircea Băsescu a declarat că a vorbit cu fratele lui, preşedintele Traian Băsescu, de când a început acest scandal şi acesta este foarte supărat, precizând că el nu a luat niciun ban de la familia lui Bercea Mondial şi nu a încercat să intervină pentru eliberarea acestuia.

2131 afişări
Imaginea articolului Mircea Băsescu: Am vorbit cu fratele meu, e foarte supărat. Nu am luat bani pentru eliberarea lui Bercea

Traian Băsescu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, a spus joi dimineaţă, când a ieşit din curtea casei sale, că preşedintele ştia despre cazul lui Bercea Mondial, aşa cum "ştia toată ţara" şi că nu s-a intervenit la el pentru eliberarea acestuia.

"Este o mare eroare sau să-i spun răutate să amesteci preşedintele ţării într-o asemenea problemă (...) Este interpretarea lor că eu zic că preşedintele ştie. Preşedintele ştie despre un asemenea caz, cum să nu ştie. Ştia toată ţara şi să nu ştie preşedintele despre cazul Bercea Mondialu?", a spus Mircea Băsescu.

Întrebat dacă a vorbit cu fratele său de când a început acest scandal, Mircea Băsescu a spus: "Am vorbit, bineînţeles că este supărat, este foarte supărat. Este extraordinar de urât din partea postului Antena 3 că nu ne-a răspuns la telefon în timpul emisiunii şi că încerarcă să arunce, să amestece în mocirla asta creată de ei preşedintele ţării".

Jurnaliştii au spus că preşedintele nu a făcut nicio declaraţie de când a început acest scandal, Mircea Băsescu răspunzând: "N-avea pentru ce, că nu ştie nimic. Nu ştim nimic, nu am auzit nimic, trebuie să vedem şi noi interceptările alea, care, repet, au fost prezentate trunchiat, aiurea, care din 2012, care din 2011, care din 2013".

Mircea Băsescu a mai spus că nu a luat niciun ban de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi nici nu a încercat eliberarea acestuia. El a precizat că nu ştie nici măcar despre ce sumă este vorba, iar suma de 250.000 de euro la care face referire în înregistrare reprezintă banii pe care Marian Căpăţână îi datora familiei lui Bercea Mondial.

"Eu nu am luat bani, doamnă. Eu nu am luat niciun ban (...) Erau în biroul celălalt (cei 250.000 de euro la care Mircea Băsescu se referă în înregistrare, n.r.), nici nu ştiu ce sumă era. Probabil că aşa am spus. Dar nu ştiu ce sumă era, pentru că era Marian Căpăţână cu plasa cu bani, la care mă şi refer, în biroul celălalat, aştepta să le remaburseze o parte din datoria pe care o avea la ei", a mai spus Mircea Băsescu.

El a afirmat că nu a încercat să intermedieze eliberarea lui Bercea Mondial şi că îi sfătuia pe membrii familiei acestuia, care l-au rugat de sute de ori să-i ajute să-l elibereze pe Sandu Anghel, să aibă încredere în justiţie.

Întrebat la ce s-a referit când a spus că a încercat să facă tot posibilul pentru a-l scoate pe Bercea Mondial din penitenciar, Mircea Băsescu a răspuns: "Nu să-l scot eu doamnă, să se ajungă la recurs. Tot timpul le-am spus la neamurile lui: «Băi, nu încercaţi să daţi bani la nimeni, pentru asta că mai rău îi faceţi lui Bercea, şi aveţi încredere că justiţia va rezolva problema». Ei tot timpul îmi spuneau că e nevinovat, «naşule, e nevinovat», şi eu spuneam «ok, dacă e nevinovat, justiţia va rezolva problema» (...) De fiecare dată le-am spus că nu pot să fac nimic, că eu nu cunosc nici judecători. Le-am recomandat avocat, l-am recomandat pe domnul Calafus, de aici din Constanţa, dar mai mult de atâta, nu aveam ce să le fac".

Mircea Băsescu a mai spus că înregistrarea video prezentată de Antena 3 "este o deturnare a adevărului, întrucât au fost prezentate numai mici fragmente, conectate cum au vrut ei". El s-a declarat nemulţumit şi de faptul că nu a putut să ia legătura cu televiziunea, în timpul emisiunii, precizând că atât el cât şi avocatul lui au sunat de mai multe ori, fără rezultat.

"Pot să vă spun că am încercat să intrăm, să sunăm, atât eu cât şi avocatul, la numărul de telefon la care vorbise avocatul înainte de a începe înregistrările. Eu am sunat de vreo patru-cinci ori, avocatul de vreo şapte-opt ori şi nu ne-a mai răspuns nimeni. În schimb, când a sunat fina, i s-a răspuns imediat, ba încă s-a dat pauză după ce a sunat, astfel încât să poate să discute ei, să o înveţe ce să spună. N-am ce să spun mai mult, vă spun că nu am luat bani, că n-am încercat să aranjez eliberarea lui Bercea", a adăugat fratele preşedintelui.

Declaraţiile au fost făcute după ce, anterior, Mircea Băsescu transmisese un comunicat de presă în care arăta că Traian Băsescu nu are "niciun fel de legătură" cu relaţia sa cu membrii familiei Anghel şi că înregistrările audio-video difuzate de Antena 3 sunt scoase din context, iar acestea susţin starea de fapt prezentată de el în cuprinsul plângerii penale pentru şantaj.

Antena 3 a făcut publice, miercuri seară, înregistrări audio-video din care rezultă că fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, a primit 250.000 de euro pentru a interveni ca Bercea Mondial să scape de închisoare şi că şeful statului ar fi ştiut despre acest demers.

Înregistrările au fost difuzate în prezenţa lui Pavel Abraham, avocatul fiului lui Bercea Mondial, care a afirmat că familia acestuia a decis să le facă publice în contextul unor "suspiciuni cu privire la seriozitatea cu care se face ancheta" legată de plângerea pe numele lui Mircea Băsescu, pentru un presupus trafic de influenţă.

Astfel, pe post au fost prezentate mai multe înregistrări audio ale unor discuţii ce ar fi fost purtate, potrivit realizatorului emisiunii şi celor care le-au pus la dispoziţie, de Mircea Băsescu şi Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, care le-ar fi înregistrat pe ascuns. Înregistrările audio au fost prezentate împreună cu imagini filmate într-un birou, în care apărea fratele preşedintelui, discutând cu o persoană ce părea că înregistrează conversaţia, cu telefonul mobil sau cu o cameră ascunsă, şi nu apare în filmare.

Materielele audio-video au fost prezentate în şase secvenţe distincte, între care realizatorul emisiunii şi invitaţii săi au subliniat că acestea ar releva acuzaţia de trafic de influenţă adusă de Florin Anghel lui Mircea Băsescu. Discuţiile au fost atribuite, potrivit relatărilor din emisiune, lui Florin Anghel şi Mircea Băsescu, astfel că în transcriptul lor, prezentat mai jos, interlocutorilor le sunt atribuite aceste nume.

Într-un fragment de înregistrare se face referire la două tranşe de bani - de 350.000, respectiv 250.000 -, iar Mircea Băsescu, întrebat de ce nu se vorbeşte "cu Traian", răspunde că acesta "ştie".

"F.A.: Să trăiţi, domnu' comandant. Suntem terminaţi!
M.B.: Cred.
F.A.: Terminaţi, nu că credeţi că suntem terminaţi. Suntem terminaţi, nu jucărie. Domnu' comandant, eu nu mă mai înţeleg cu Marian. Se laudă pe la ăia pe acolo, pe la Drăgăneşti, că suntem nişte proşti. Că a luat banii de la noi şi şi-a luat maşină pe banii noştri. Te rog să mă crezi. Aşa au zis muncitorii ăia ai lui. Să mor eu dacă te mint. Nu ştiu ce să facem, că nu o mai ducem... Prima şi prima dată când a venit la noi, ştii ce ne-a zis? Că l-ai trimis matale ca să vină el, ca să ia alea, ca să te forţeze el pe matale, să fii matale mai obligat, ca să-i dai drumul lui tata.
M.B.: Eu am făcut tot ce am putut.
F.A.: Stai să-ţi zic. Când l-ai trimis matale să ia ăia 350.000, i-am adus alea, v-am adus alea şi după aceea v-am mai adus ăia 250.000. Şi când i-am dus pe ăia 250.000, ştii ce mi-a zis? Că matale deja ai dat un milion de euro, ca să-l scapi... şi acuma? Uită-te, şapte ani jumătate! Domnu' comandant, aici nu e vorba de avocată, aici nu e vorba de judecător, aici e vorba de politică, că e finul lui Băsescu şi să dăm din ăsta în ăla, dar eu ce zic e să vă duceţi să puneţi mâna să-l scoateţi, că moare ăla acolo, mă nene mă!
M.B.: Deci, eu ce mai sper nu e vorba de...
F.A.: Dar cu Traian nu au vorbit? De ce nu-i spui lui Traian? La Traian de ce nu trimiţi, să facă el acolo?
M.B.: Ştie, mă! Crezi tu că nu ştie..."

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici