Ponta: Creşterile salariale sunt în programul de guvernare, sper să reuşim negocierea cu FMI

Premierul desemnat, Victor Ponta, a declarat, joi, că reîntregirea salariilor este prevăzută în programul de guvernare, precizând că este optimist în legătură cu acest subiect şi precizând că speră într-un succes al negocierilor cu FMI în acest sens.

651 afișări
Imaginea articolului Ponta: Creşterile salariale sunt în programul de guvernare, sper să reuşim negocierea cu FMI

Ponta: Creşterile salariale sunt în programul de guvernare, sper să reuşim negocierea cu FMI (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Preşedintele PSD a spus că subiectul se negociază cu FMI.

El a menţionat că speră că aceste negocieri se vor încheia cu succes.

Ponta a mai spus că obiectivul Guvernului şi mandatul lui Florin Georgescu la negocierea cu FMI este de a avea trecută în scrisoarea de intenţie restituirea banilor încasaţi ilegal de la pensionari şi un calndar clar cu privire la restituirea către bugetari a ceea ce li s-a luat în 2010.

"Sunt optimist că vom putea încheia negocierile în acest sens", a adăugat Ponta.

Întrebat dacă este vorba despre o acordare în tranşe a acestor bani, Ponta a declarat că este vorba despre "un calendar foarte clar pentru anul acesta".

Anterior, el spusese că a constatat acum, când Florin Georgescu a început "să se uite prin hârtii", că nici Guvernul Boc, nici Guvernul Ungureanu nu au prevăzut bani pentru reîntregirea salariilor, Ponta susţinând că situaţia este "mult mai rea" decât a fost prezentată.

Ministrul desemnat de Finanţe, Florin Georgescu, a declarat, joi, că vineri dimineaţă vor începe discuţiile cu FMI, BM şi UE, privind scrisoarea de intenţie, despre lipsa banilor în buget pentru reîntregirea salariilor el evitând un răspuns şi declarând că cifrele se găsesc la ministere.

Întrebat la ce s-a referit premierul desemnat când a spus că situaţia bugetului este mult mai rea decât s-au aşteptat, Florin Georgescu a evitat să dea un răspuns.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici