Ponta: Depunem plângere penală împotriva lui Băsescu, după declaraţiile despre Firea/ Băsescu: Ponta, mai preocupat de protejarea baronilor locali decât de nevoile românilor

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la Parlament, că, în urma declaraţiilor şefului statului la adresa senatoarei Gabriela Firea, va fi depusă, marţi, o plângere penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu. Preşedintele Traian Băsescu susţine că declaraţiile lui Victor Ponta sunt "în tonul acţiunilor şi al declaraţiilor mincinoase cu care ne-a obişnuit deja şi care i-au adus un umilitor renume de mincinos", premierul fiind mai preocupat de protejarea baronilor decât de nevoile românilor.

7768 afișări
Imaginea articolului Ponta: Depunem plângere penală împotriva lui Băsescu, după declaraţiile despre Firea/ Băsescu: Ponta, mai preocupat de protejarea baronilor locali decât de nevoile românilor

Victor Ponta şi Traian Băsescu (Imagine Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Până mâine (marţi - n.r.) avem o plângere penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu", a spus Victor Ponta, precizând că această plângere va fi semnată de toţi parlamentarii puterii şi , dacă vor dori, şi de parlamentarii din celelalte partide parlamentare.

Ponta a mai spus că "este prima dată din 1989 încoace, de când România încearcă să fie democratică, când  familia unui senator este ameinţată direct, de către preşedinte". "Este un element fără precedent, care nu mai are nicio acoperire în disputra politică”, a mai spus premierul.

"În momentul în care ameninţă familia unui senator (...) lucrurile sunt fără precedent", a mai spus premierul Ponta, precizând că va fi informată şi Comisia Europeană. El a arătat că este un "atac mafiot" împotriva Gabrielei Firea. "Traian Băsescu trebuie să răspundă în faţa legii. Doamna senator trebuie să vadă foarte clar că modelul mafiot cu care am fost conduşi de nouă ani şi jumătate nu intimidează", a menţionat Ponta.

Traian Băsescu susţine că declaraţiile de luni ale lui Victor Ponta sunt "în tonul acţiunilor şi al declaraţiilor mincinoase cu care ne-a obişnuit deja şi care i-au adus un umilitor renume de mincinos", premierul fiind mai preocupat de protejarea baronilor decât de nevoile românilor.

"Constat, cu surprindere, că prim-ministrul României, domnul Victor-Viorel Ponta, are o mai mare preocupare pentru protejarea baronilor locali şi pentru prezervarea propriei funcţii decât pentru nevoile reale ale românilor. Preocuparea domnului prim-ministru ar trebui să fie mai degrabă crearea de locuri de muncă, renunţarea la acciza aplicată combustibililor şi îmbunătăţirea reală a condiţiilor de trai ale populaţiei, creşterea colectărilor de venituri la bugetul de stat şi nu doar propaganda deşănţată prin care încearcă să ne convingă pe toţi ce bine o ducem sub guvernarea Ponta", se arată în comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale, care prezintă precizări ale preşedintelui Traiaqn Băsescu, cu privire la afirmaţiile premierului Victor Ponta.

Potrivit şefului statului, "afirmaţiile primului-ministru sunt în tonul acţiunilor şi al declaraţiilor mincinoase cu care ne-a obişnuit deja şi care i-au adus un umilitor renume de mincinos".

Traian Băsescu mai menţionează că, "pentru simpatia şi voturile baronilor locali ai PSD, domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta calcă din nou în picioare interesul şi nevoile reale ale românilor, alimentându-i, însă, şi cu minciuna că terenurile de la Nana ar fi fost achiziţionate de familia sa înainte de semnarea contractului de vânzare-cumpărare din data de 9 septembrie 2013".

"Constat furia pe care a stârnit-o achiziţionarea cinstită a unui teren, printr-un credit bancar, şi uimirea liderilor PSD în faţa unei tranzacţii corecte şi legale a cărei investigare cu cât avansează mai mult, cu atât confirmă că s-a făcut cu respectarea deplină a legii. Este greu pentru domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta şi pentru baronii care şi-au dobândit terenuri în mod ilegal să înţeleagă că acestea pot fi cumpărate cinstit, în schimbul unui credit bancar. Obiceiul domniilor lor este să jefuiască terenuri de la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice «GGheorghe IonescuŞişeşti» sau de la Agenţia Domeniilor Statului (ADS)", se mai afirmă în comunicatul de presă.

Traian Băsescu dă asigurări că atât el cât şi familia sa stau la dispoziţia organelor de anchetă, pentru a dovedi legalitatea tranzacţiei. "Vă asigur că şi eu şi familia mea stăm oricând la dispoziţia organelor de anchetă pentru a dovedi legalitatea acestei tranzacţii şi pentru a demonta minciuna domnului prim-ministru Victor-Viorel Ponta. Fac precizarea că tranzacţia de la Nana este încheiată între doi subiecţi de drept privat, iar plăţile s-au făcut transparent, numai prin bănci, putând fi, cu uşurinţă, controlate de instituţiile statului care sunt interesate să dovedească adevărul în acest caz", mai precizează şeful statului.

Senatoarea PSD Gabriela Firea a reacţionat, luni, la afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu la adresa ei, afirmând că aşteaptă cu interes reacţiile instituţiilor şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest "act flagrant de intimidare a unui senator".

Firea precizează, într-o postare pe Facebook, că preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, duminică seară, într-o emisiune televizată, "un mesaj fără niciun echivoc" legat de activitatea ei în Comisia Călăraşi.

"Aştept cu interes reacţiile instituţiilor statului şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest act flagrant de intimidare a unui senator al României!", afirmă Gabriela Firea, luni, pe Facebook.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că atât el, cât şi fiica sa Ioana Băsescu stau la dispoziţia Parchetului privind terenul din comuna Nana şi că senatorul PSD Gabriela Firea "mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului".

Referindu-se la senatorul PSD Gabriela Firea, preşedintele a spus că şi acum poate spune că aceasta este "o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist". "Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele", a spus Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici