Ponta despre demisii: Pe un drum nou merg doar cei cu curaj; nu-mi erau adversari

Noul lider al PSD Victor Ponta a declarat, duminică seară, la Realitatea TV, referindu-se la demisiile a trei parlamentari PSD după alegerea sa, că speră ca aceste demisii să se oprească, menţionând însă că pe un drum nou nu merge toată lumea şi că demisionarii nu-i erau adversari.

18 afișări
Imaginea articolului Ponta despre demisii: Pe un drum nou merg doar cei cu curaj; nu-mi erau adversari

Ponta despre demisii: Pe un drum nou merg doar cei cu curaj; nu-mi erau adversari (Imagine: Adi Piclisan/Mediafax Foto)

"Sper să se oprească (n.r. - demisiile). Pe un drum nou nu merge toată lumea, merg cei care au curaj", a spus Ponta, care a respins ideea unei legături între alegerea sa la şefia PSD şi aceste demisii.

El a precizat că cei trei demisionari - deputaţii Culiţă Tărâţă şi Ioan Munteanu şi senatorul Şerban Mihăilescu - nu-i erau adversari.

"Nu sunt adversarii mei, fac parte din lista pesimiştilor care credeau că la congres nu se face niciun fel de schimbare", a susţinut Victor Ponta. El a apreciat că, cei trei, având probabil această convingere, apucaseră să-şi decidă plecarea.

Cei trei parlamentari s-au alăturat grupului independenţilor, al cărui lider este Gabriel Oprea, care declarat că până în vară acest grup va pune bazele unui partid politic.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici