Ponta, la Sâmbra Oilor: Băsescu nu a putut să vină, nu mai vine o perioadă, dar m-a rugat să vă salut

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, aflat, duminică, în judeţul Satu Mare, unde are loc "Sâmbra oilor", le-a spus participanţilor că Traian Băsescu nu a putut să vină, dar l-a rugat pe el să îi salute pe toţi cei prezenţi, el arătând că preşedintele "nu o să mai vină o perioadă”.

1018 afișări
Imaginea articolului Ponta, la Sâmbra Oilor: Băsescu nu a putut să vină, nu mai vine o perioadă, dar m-a rugat să vă salut

Ponta, la Sâmbra Oilor:Băsescu nu a putut să vină, nu mai vine o perioadă, dar m-a rugat să vă salut (Imagine: Octav Ganea/Arhiva Mediafax Foto)

"Vreau să vă mulţumesc tuturor celor care aţi venit azi cu gândul la România. Preşedintele ţării nu a putut să vină. M-a rugat pe mine să vă salut pe toţi. Dânsul nu o să mai vină o perioadă, însă vă transmit din partea tuturor celor care conduc azi România faptul că Ţara Oaşului, că judeţul Satu Mare, aşa cum spunea domnul preşedinte, are nevoie după foarte mulţi ani de secetă, are nevoie de investiţii, are nevoie de dezvoltare şi că împreună, toţi cei care vrem binele acestei zone şi acestei ţări, le vom face în continuare", le-a spus Ponta celor prezenţi.

El a mai arătat că a venit împreună cu ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, pentru a spune cu cât crec subvenţiile pentru crestorii de animale şi a menţionat că ar fi trebuit să vină şi cu ministrul de Finanţe, pentru a spune că persoanele fizice nu mai plătesc taxa la pălincă.

"Vreau să vă urez tuturor un an, pentru cei care cresc animale, pentru cei care trăiesc din agricultură, un an cât mai bun. Venisem cu ministrul Agriculturii să spună cât creştem subvenţiile pentru crestorii de animale, dar aici, în Ţara Oaşului, trebuie să vin şi cu ministrul de Finanţe să spunem că cel puţin pentru persoanele fizice în sfârşit nu o să mai plătească taxe la pălincă. Cred că asta e la fel de important”, a mai spus Ponta în judeţul Satu Mare, unde are loc, la Huta Certeze, sărbătoarea "Sâmbra Oilor".

Dintre liderii politici, la "Sâmbra Oilor" din acest an, mai sunt prezenţi: prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu, senatorul Mihai Răzvan Ungureanu -preşedintele Forţei Civice, deputatul PMP Elena Udrea, Dan Diaconescu.

Preşedintele Traian Băsescu a fost prezent în luna mai a anului trecut la sărbătoarea "Sâmbra Oilor" în localitatea Certeze din judeţul Satu-Mare, dar şi în luna mai a anului 2009.

De altfel, potrivit presei locale, şi în acest an reprezentanţi ai PMP anunţau că preşedintele Traian Băsescu urma să participe, duminică, la "Sâmbra Oilor", alături de lideri ai PMP, între care Elena Udrea, Teodor Baconschi şi Cristian Preda.

Anul trecut, la "Sâmbra Oilor" preşedintele Traian Băsescu s-a fotografiat alături de câţiva participanţi la eveniment, imaginile fiind postate pe pagina de Facebook "Alături de Preşedintele Nostru". În aceste fotografii, şeful statului apărea alături de participanţi la eveniment, râzând, purtând un clop pe cap şi cu o traistă populară pe umăr.

În 2009, la sărbătoarea câmpenească "Sâmbra Oilor", Traian Băsescu s-a întâlnit cu Mircea Geoană, prezent şi el la eveniment. Băsescu şi Geoană s-au întâlnit doar pe scenă, la deschiderea oficială, şeful statului dându-i lui Geoană un clop, după care cei doi s-au pierdut în mulţime, separat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici